Hebrews 6
1 Therefore leaving the principles of the doctrine (logos) of Christ, let us go on unto perfection; not laying again the foundation of repentance from dead works, and of faith toward God,
De aceea, lăsând cele începătoare ale doctrinei lui Cristos, să mergem înainte spre desăvârșire, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de la faptele moarte și a credinței spre Dumnezeu,
2 Of the doctrine of baptisms, and of laying on of hands, and of resurrection of the dead, and of eternal judgment. (aiōnios g166)
A doctrinei botezurilor și a punerii mâinilor și a învierii morților și a judecății eterne. (aiōnios g166)
3 And this will we do, if God permit.
Și vom face aceasta dacă Dumnezeu [ne] permite.
4 For it is impossible for those who were once enlightened, and have tasted of the heavenly gift, and were made partakers of the Holy Spirit, (pneuma)
Fiindcă este imposibil pentru cei care au fost odată luminați și au gustat din darul ceresc și au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt,
Și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile lumii ce are să vină, (aiōn g165)
6 If they shall fall away, to renew them again unto repentance; seeing they crucify to themselves the Son of God afresh, and put him to an open shame.
Dacă vor cădea alături, să îi restaureze din nou la pocăință, văzând că ei crucifică din nou pentru ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și îl expun rușinii publice.
7 For the earth which drinks in the rain that comes often upon it, and brings forth herbs meet for them by whom it is dressed, receives blessing from God:
Fiindcă pământul, care se adapă din ploaia care cade adesea peste el și rodește ierburi potrivite pentru cei prin care este lucrat, primește binecuvântare de la Dumnezeu;
8 But that which bears thorns and briers is rejected, and is nigh unto cursing; whose end is to be burned.
Dar cel care aduce spini și mărăcini este respins și aproape de blestem; al cărui sfârșit este să fie ars.
9 But, beloved, we are persuaded better things of you, and things that accompany salvation, though we thus speak.
Dar suntem convinși referitor la voi, preaiubiților, de lucruri mai bune și care țin de salvare, deși vorbim astfel.
10 For God is not unrighteous to forget your work and labour of love, (agape) which all of you have showed toward his name, in that all of you have ministered to the saints, and do minister.
Fiindcă Dumnezeu nu este nedrept să uite lucrarea voastră și munca dragostei, pe care ați arătat-o pentru numele lui, în aceea că ați servit și serviți sfinților.
11 And we desire that every one of you do show the same diligence to the full assurance of hope unto the end:
Și dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeași sârguință spre deplina asigurare a speranței, până la sfârșit,
12 That all of you be not slothful, but followers of them who through faith and patience inherit the promises.
Ca să nu fiți leneși, ci urmași ai celor ce prin credință și răbdare moștenesc promisiunile.
13 For when God made promise to Abraham, because he could swear by no greater, he swore by himself,
Fiindcă Dumnezeu, când a promis lui Avraam, deoarece nu a putut să jure pe niciunul mai mare, a jurat pe sine însuși,
14 Saying, Surely blessing I will bless you, and multiplying I will multiply you.
Spunând: Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți.
15 And so, after he had patiently endured, he obtained the promise.
Și, astfel, după ce a îndurat cu răbdare, a obținut promisiunea.
16 For men verily swear by the greater: and an oath for confirmation is to them an end of all strife.
Fiindcă oamenii, într-adevăr, jură pe unul mai mare; și un jurământ pentru confirmare este pentru ei sfârșitul întregii certe.
17 Wherein God, willing more abundantly to show unto the heirs of promise the immutability of his counsel, confirmed it by an oath:
În același fel, Dumnezeu, cu atât mai mult voind să arate moștenitorilor promisiunii neschimbarea sfatului său, l-a confirmat printr-un jurământ,
18 That by two immutable things, in which it was impossible for God to lie, we might have a strong consolation, who have fled for refuge to lay hold upon the hope set before us:
Pentru ca, prin două lucruri de neschimbat, în care este imposibil pentru Dumnezeu să mintă, să avem o mângâiere tare, noi, care am fugit la locul de scăpare ca să apucăm speranța pusă înaintea noastră;
19 Which hope we have as an anchor of the soul, both sure and steadfast, and which enters into that within the veil;
Speranța pe care o avem ca pe o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură și neclintită și care intră până dincolo de perdea,
