Hebrews 6
1 Therefore having left the word of the beginning of Christ, let us be carried to perfection; not again laying the foundation of repentance from dead works, and of faith toward God,
De aceea, lăsând cele începătoare ale doctrinei lui Cristos, să mergem înainte spre desăvârșire, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de la faptele moarte și a credinței spre Dumnezeu,
2 of the teaching of baptisms, and of the laying on of hands, and of the resurrection of the dead, and of eternal judgment. (aiōnios g166)
A doctrinei botezurilor și a punerii mâinilor și a învierii morților și a judecății eterne. (aiōnios g166)
3 And we will do this, if God may permit.
Și vom face aceasta dacă Dumnezeu [ne] permite.
4 For it is impossible that those having been once enlightened, and tasted the heavenly gift, and have been made partakers of the Holy Ghost,
Fiindcă este imposibil pentru cei care au fost odată luminați și au gustat din darul ceresc și au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt,
Și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile lumii ce are să vină, (aiōn g165)
6 indeed having fallen away, to renew them again unto repentance; having crucified to themselves again the Son of God, and put him to an open shame.
Dacă vor cădea alături, să îi restaureze din nou la pocăință, văzând că ei crucifică din nou pentru ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și îl expun rușinii publice.
7 For the earth drinking the rain coming often upon her, and bringing forth the herb nutritious to those by whom it is also cultivated, receives blessings from God:
Fiindcă pământul, care se adapă din ploaia care cade adesea peste el și rodește ierburi potrivite pentru cei prin care este lucrat, primește binecuvântare de la Dumnezeu;
8 but that which produces thorns and thistles, is reprobate, and nigh unto the curse; whose end is unto burning.
Dar cel care aduce spini și mărăcini este respins și aproape de blestem; al cărui sfârșit este să fie ars.
9 But, beloved, we are persuaded better things concerning you, and things appertaining to salvation, if indeed we do thus speak.
Dar suntem convinși referitor la voi, preaiubiților, de lucruri mai bune și care țin de salvare, deși vorbim astfel.
10 For God is not unrighteous to forget your work and the divine love which you manifested in his name, having ministered to the saints, and ministering.
Fiindcă Dumnezeu nu este nedrept să uite lucrarea voastră și munca dragostei, pe care ați arătat-o pentru numele lui, în aceea că ați servit și serviți sfinților.
11 But we desire each one of you to exhibit the same diligence unto the full assurance of hope unto the end:
Și dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeași sârguință spre deplina asigurare a speranței, până la sfârșit,
12 in order that you may not be dull, but imitators of those who through faith and longsufferings do inherit the promises.
Ca să nu fiți leneși, ci urmași ai celor ce prin credință și răbdare moștenesc promisiunile.
13 For God having promised Abraham, since he had no greater one by whom to swear, swore by himself,
Fiindcă Dumnezeu, când a promis lui Avraam, deoarece nu a putut să jure pe niciunul mai mare, a jurat pe sine însuși,
14 saying, If indeed blessing I will bless thee, and multiplying I will multiply thee:
Spunând: Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți.
15 and thus having waited long, he received the promise.
Și, astfel, după ce a îndurat cu răbdare, a obținut promisiunea.
16 For men swear by the greater: and an oath of confirmation is to them an end to all controversy:
Fiindcă oamenii, într-adevăr, jură pe unul mai mare; și un jurământ pentru confirmare este pentru ei sfârșitul întregii certe.
17 but God, in this wishing more abundantly to show forth to the heirs of the promise the immutability of his counsel, confirmed it by an oath:
În același fel, Dumnezeu, cu atât mai mult voind să arate moștenitorilor promisiunii neschimbarea sfatului său, l-a confirmat printr-un jurământ,
18 that through two immutable things in which it was impossible that God should lie, we who have fled may have a strong consolation to lay hold of the hope set before us,
Pentru ca, prin două lucruri de neschimbat, în care este imposibil pentru Dumnezeu să mintă, să avem o mângâiere tare, noi, care am fugit la locul de scăpare ca să apucăm speranța pusă înaintea noastră;
19 which we have as an anchor of the soul, both sure and steadfast and entering into that which is in the veil,
Speranța pe care o avem ca pe o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură și neclintită și care intră până dincolo de perdea,
