Psalms 137

1 By the rivers of Babylon, there we sat down; yea, we wept when we remembered Zion.

Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

2 We hanged our harps upon the willows in the midst thereof.

Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

3 For there they that carried us away captive required of us a song; and they that made us wail [required] mirth, [saying, ] Sing us [one] of the songs of Zion.

Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

4 How should we sing a song of Jehovah's upon a foreign soil?

Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

5 If I forget thee, Jerusalem, let my right hand forget [its skill];

Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

6 If I do not remember thee, let my tongue cleave to my palate: if I prefer not Jerusalem above my chief joy.

Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

7 Remember, O Jehovah, against the sons of Edom, the day of Jerusalem; who said, Lay [it] bare, Lay [it] bare, down to its foundation!

Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

8 Daughter of Babylon, who art to be laid waste, happy he that rendereth unto thee that which thou hast meted out to us.

Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

9 Happy he that taketh and dasheth thy little ones against the rock.

Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.