Job 7
1 Hath not man a life of labour upon earth? and are not his days like the days of a hireling?
Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
2 As a bondman earnestly desireth the shadow, and a hireling expecteth his wages,
Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,
3 So am I made to possess months of vanity, and wearisome nights are appointed to me.
Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.
4 If I lie down, I say, When shall I rise up, and the darkness be gone? and I am full of tossings until the dawn.
Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.
5 My flesh is clothed with worms and clods of dust; my skin is broken, and suppurates.
Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.
6 My days are swifter than a weaver's shuttle, and are spent without hope.
Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.
7 Remember thou that my life is wind; mine eye shall no more see good.
Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.
8 The eye of him that hath seen me shall behold me no [more]: thine eyes are upon me, and I am not.
Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.
9 The cloud consumeth and vanisheth away; so he that goeth down to Sheol shall not come up. (Sheol h7585)
Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)
10 He shall return no more to his house, neither shall his place know him again.
Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.
11 Therefore I will not restrain my mouth: I will speak in the anguish of my spirit; I will complain in the bitterness of my soul.
De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
12 Am I a sea, or a sea-monster, that thou settest a watch over me?
Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?
13 When I say, My bed shall comfort me, my couch shall ease my complaint;
Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
14 Then thou scarest me with dreams, and terrifiest me through visions;
Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,
15 So that my soul chooseth strangling, death, rather than my bones.
Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.
16 I loathe it; I shall not live always: let me alone, for my days are a breath.
Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.
17 What is man, that thou makest much of him? and that thou settest thy heart upon him?
Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?
18 And that thou visitest him every morning, triest him every moment?
Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?
19 How long wilt thou not look away from me, nor let me alone till I swallow down my spittle?
Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?
20 Have I sinned, what do I unto thee, thou Observer of men? Why hast thou set me as an object of assault for thee, so that I am become a burden to myself?
Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?
21 And why dost not thou forgive my transgression and take away mine iniquity? for now shall I lie down in the dust, and thou shalt seek me early, and I shall not be.
Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.
