Job 30
1 But now they that are younger than I have me in derision, whose fathers I would have disdained to set with the dogs of my flock.
Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.
2 Yea, whereto [should] the strength of their hands [profit] me, [men] in whom vigour hath perished?
Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
3 Withered up through want and hunger, they flee into waste places long since desolate and desert:
Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
4 They gather the salt-wort among the bushes, and the roots of the broom for their food.
Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.
5 They are driven forth from among [men] — they cry after them as after a thief —
Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);
6 To dwell in gloomy gorges, in caves of the earth and the rocks:
Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.
7 They bray among the bushes; under the brambles they are gathered together:
Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
8 Sons of fools, and sons of nameless sires, they are driven out of the land.
Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
9 And now I am their song, yea, I am their byword.
Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
10 They abhor me, they stand aloof from me, yea, they spare not to spit in my face.
Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
11 For he hath loosed my cord and afflicted me; so they cast off the bridle before me.
Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
12 At [my] right hand rise the young brood; they push away my feet, and raise up against me their pernicious ways;
Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
13 They mar my path, they set forward my calamity, without any to help them;
Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
14 They come in as through a wide breach: amid the confusion they roll themselves onward.
Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.
15 Terrors are turned against me; they pursue mine honour as the wind; and my welfare is passed away like a cloud.
Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
16 And now my soul is poured out in me; days of affliction have taken hold upon me.
Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
17 The night pierceth through my bones [and detacheth them] from me, and my gnawing pains take no rest:
Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
18 By their great force they have become my raiment; they bind me about as the collar of my coat.
Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
19 He hath cast me into the mire, and I have become like dust and ashes.
El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
20 I cry unto thee, and thou answerest me not; I stand up, and thou lookest at me.
Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.
21 Thou art changed to a cruel one to me; with the strength of thy hand thou pursuest me.
Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
22 Thou liftest me up to the wind; thou causest me to be borne away, and dissolvest my substance.
Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
23 For I know that thou wilt bring me to death, and into the house of assemblage for all living.
Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
24 Indeed, no prayer [availeth] when he stretcheth out [his] hand: though they cry when he destroyeth.
Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
25 Did not I weep for him whose days were hard? was not my soul grieved for the needy?
Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
26 For I expected good, and there came evil; and I waited for light, but there came darkness.
Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
27 My bowels well up, and rest not; days of affliction have confronted me.
Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
28 I go about blackened, but not by the sun; I stand up, I cry in the congregation.
Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.
29 I am become a brother to jackals, and a companion of ostriches.
Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
30 My skin is become black [and falleth] off me, and my bones are parched with heat.
Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
31 My harp also is [turned] to mourning, and my pipe into the voice of weepers.
Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.
