Psalms 137

1 By the rivers of Babylon we sat and wept when we remembered Zion.

Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

2 There on the willows we hung our harps,

Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

3 for there our captors requested a song; our tormentors demanded songs of joy: “Sing us a song of Zion.”

Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

4 How can we sing a song of the LORD in a foreign land?

Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

5 If I forget you, O Jerusalem, may my right hand cease to function.

Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

6 May my tongue cling to the roof of my mouth if I do not remember you, if I do not exalt Jerusalem as my greatest joy!

Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

7 Remember, O LORD, the sons of Edom on the day Jerusalem fell: “Destroy it,” they said, “tear it down to its foundations!”

Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

8 O Daughter of Babylon, doomed to destruction, blessed is he who repays you as you have done to us.

Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

9 Blessed is he who seizes your infants and dashes them against the rocks.

Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.