Hebrews 6
1 Therefore, omitting the elementary Christian teaching, let us go on to the perfection of Christian instruction, not laying again the foundation of repentance from dead works, and of faith toward God,
Așadar, lăsând învățătura primelor principii ale lui Hristos, să mergem mai departe spre desăvârșire — să nu punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte, a credinței în Dumnezeu,
2 of the teaching with respect to immersions, and of the laying on of hands, of the resurrection of the dead, and of eternal condemnation. (aiōnios g166)
a învățăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică. (aiōnios g166)
3 And this we will do, if God permit.
Asta vom face, dacă Dumnezeu ne va îngădui.
4 For it is impossible to renew again to repentance those who have once been enlightened, and have tasted of the heavenly gift, and have been made partakers of the Holy Spirit,
Căci în ceea ce privește pe cei care au fost odată luminați și au gustat din darul ceresc și au fost făcuți părtași la Duhul Sfânt,
și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor, (aiōn g165)
6 if they fall away; since they again crucify in themselves the Son of God, and put him to an open shame.
și apoi au căzut, este imposibil să-i reînnoim din nou la pocăință, întrucât ei îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu pentru ei înșiși și îl fac de rușine.
7 For the land which drinks up the rain that comes often upon it, and produces herbs suitable for those for whom it is cultivated, receives blessing from God.
Căci pământul care a băut ploaia care vine des peste el și produce o recoltă potrivită pentru cei pentru care este și lucrat, primește binecuvântare de la Dumnezeu;
8 But that which produces thorns and thistles is rejected, and is near the curse, the end of which is to be burned.
dar dacă poartă spini și ciulini, este respins și aproape de a fi blestemat, al cărui sfârșit este să fie ars.
9 But, beloved, we are confident of better things concerning you, and of things that tend to salvation, though we thus speak.
Dar, preaiubiților, noi suntem încredințați de lucruri mai bune pentru voi și de lucruri care însoțesc mântuirea, chiar dacă vorbim astfel.
10 For God is not unjust, that he should forget your work, and the love which you have shown for his name by having ministered to the saints, and by continuing to minister.
Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrarea voastră și osteneala dragostei pe care ați arătat-o față de numele Lui, prin faptul că ați slujit sfinților și încă le mai slujiți.
11 But we desire every one of you to show the same diligence, in order to have your hope fully assured to the end:
Dorim ca fiecare dintre voi să dea dovadă de aceeași sârguință în vederea împlinirii speranței până la sfârșit,
12 that you may not become slothful, but imitators of those who, through faith and patience, inherit the promises.
ca să nu fiți leneși, ci imitatori ai celor care, prin credință și perseverență, au moștenit promisiunile.
13 For when God made promise to Abraham, because he could swear by no greater, he swore by himself,
Căci, când Dumnezeu a făcut făgăduința lui Avraam, n-a putut să jure pe nimeni mai mare, ci a jurat pe sine însuși,
14 saying: Most surely will I abundantly bless you, and abundantly multiply you.
zicând: “Te voi binecuvânta și te voi binecuvânta și te voi înmulți”.
15 And so, when he had waited patiently, he received the promises.
Astfel, după ce a răbdat, a obținut promisiunea.
16 For, verily, men swear by the greater, and an oath for confirmation is to them an end of all contradiction.
Căci, într-adevăr, oamenii jură pe unul mai mare și, în orice dispută a lor, jurământul este definitiv pentru confirmare.
17 Wherefore, God, being more abundantly willing to show to the heirs of his promise the immutability of his purpose, interposed an oath,
În felul acesta, Dumnezeu, hotărât să arate mai mult moștenitorilor promisiunii imuabilitatea sfatului său, a intervenit cu un jurământ,
18 that by two immutable things, in which it was impossible for God to lie, we might have strong consolation, who have fled to lay hold on the hope set before us;
pentru ca, prin două lucruri imuabile, în care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, să avem o puternică încurajare, noi, care am fugit să ne refugiem pentru a ne agăța de speranța pusă înaintea noastră.
19 which, hope we have as an anchor for the soul, both sure and steadfast, and which enters in beyond the vail,
Această nădejde o avem ca o ancoră a sufletului, o nădejde deopotrivă sigură și neclintită și care intră în ceea ce este înăuntrul perdelei,
