Job 4
1 Toen antwoordde Elifaz, de Themaniet, en zeide:
Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
2 Zo wij een woord opnemen tegen u, zult gij verdrietig zijn? Nochtans wie zal zich van woorden kunnen onthouden?
Dacă încercăm să vorbim îndeaproape cu tine, vei fi mâhnit? Dar cine se poate opri de la a vorbi?
3 Zie, gij hebt velen onderwezen, en gij hebt slappe handen gesterkt;
Iată, tu ai instruit pe mulți și ai întărit mâinile slabe.
4 Uw woorden hebben den struikelende opgericht, en de krommende knieen hebt gij vastgesteld;
Cuvintele tale au susținut pe cel ce cădea și ai întărit genunchii slabi.
5 Maar nu komt het aan u, en gij zijt verdrietig; het raakt tot u, en gij wordt beroerd.
Dar acum aceasta a venit peste tine și leșini; te atinge și ești tulburat.
6 Was niet uw vreze Gods uw hoop, en de oprechtheid uwer wegen uw verwachting?
Nu este aceasta teama ta, încrederea ta, speranța ta și integritatea căilor tale?
7 Gedenk toch, wie is de onschuldige, die vergaan zij; en waar zijn de oprechten verdelgd?
Amintește-ți, te rog, cine a pierit vreodată, fiind nevinovat? Sau unde au fost stârpiți cei drepți?
8 Maar gelijk als ik gezien heb: die ondeugd ploegen, en moeite zaaien, maaien dezelve.
După cum am văzut, cei ce ară nelegiuire și seamănă stricăciune, seceră aceleași lucruri.
9 Van den adem Gods vergaan zij, en van het geblaas van Zijn neus worden zij verdaan.
Prin pufnirea lui Dumnezeu ei pier și prin suflarea nărilor sale sunt mistuiți.
10 De brulling des leeuws, en de stem des fellen leeuws, en de tanden der jonge leeuwen worden verbroken.
Răcnetul leului și vocea leului feroce și dinții leilor tineri, sunt frânte.
11 De oude leeuw vergaat, omdat er geen roof is, en de jongens eens oudachtigen leeuws worden verstrooid.
Leul bătrân piere din lipsă de pradă și puii leoaicei tari sunt împrăștiați peste tot.
12 Voorts is tot mij een woord heimelijk gebracht, en mijn oor heeft een weinigje daarvan gevat;
Acum un lucru mi-a fost adus în ascuns și urechea mea a primit puțin din acesta.
13 Onder de gedachten van de gezichten des nachts, als diepe slaap valt op de mensen;
În gândurile din viziunile nopții, când somn adânc cade peste oameni,
14 Kwam mij schrik en beving over, en verschrikte de veelheid mijner beenderen.
Teamă a venit asupra mea și cutremur, care a făcut toate oasele mele să tremure.
15 Toen ging voorbij mijn aangezicht een geest; hij deed het haar mijns vleses te berge rijzen.
Atunci un duh a trecut înaintea feței mele; părul cărnii mele s-a zbârlit;
16 Hij stond, doch ik kende zijn gedaante niet; een beeltenis was voor mijn ogen; er was stilte, en ik hoorde een stem, zeggende:
A stat pe loc, dar nu i-am putut distinge forma; o imagine a fost înaintea ochilor mei, era liniște și am auzit o voce, spunând:
17 Zou een mens rechtvaardiger zijn dan God? Zou een man reiner zijn dan zijn Maker?
Să fie omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Să fie un om mai pur decât făcătorul său?
18 Zie, op Zijn knechten zou Hij niet vertrouwen; hoewel Hij in Zijn engelen klaarheid gesteld heeft.
Iată, el nu și-a pus încrederea în servitorii săi; și pe îngerii săi i-a acuzat de nebunie.
19 Hoeveel te min op degenen, die lemen huizen bewonen, welker grondslag in het stof is? Zij worden verbrijzeld voor de motten.
Cu cât mai puțin în cei ce locuiesc în case de lut, a căror temelie este în țărână, care sunt zdrobite înaintea moliei?
20 Van den morgen tot den avond worden zij vermorzeld; zonder dat men er acht op slaat, vergaan zij in eeuwigheid.
Ei sunt nimiciți de dimineața până seara, ei pier pentru totdeauna fără ca cineva să ia aminte.
21 Verreist niet hun uitnemendheid met hen? Zij sterven, maar niet in wijsheid.
Nu va dispărea măreția care este în ei? Ei mor, chiar fără înțelepciune.
