Job 9
1 Job antwoordde, en sprak:
Atunci Iov a răspuns și a zis:
2 Zeker, ik weet wel, dat het zo is; Maar hoe kan een mens tegenover God in zijn recht zijn?
Cu adevărat știu că așa este, dar cum ar fi un om drept cu Dumnezeu?
3 Wanneer hij Hem ter verantwoording wil roepen, Geeft Hij niet eens op de duizendmaal antwoord;
Dacă se va certa cu el, nu îi poate răspunde una dintr-o mie.
4 Wie heeft den Alwijze en den Almachtige Ooit ongedeerd getrotseerd?
El este înțelept în inimă și puternic în tărie; cine a prosperat împietrindu-se împotriva lui?
5 Hem, die bergen verzet, en ze merken het niet, Ze onderstboven keert in zijn toorn;
Care mută munții și ei nu știu, care îi răstoarnă în mânia sa.
6 Die de aarde op haar plaats doet schudden, Haar zuilen trillen ervan;
Care clatină pământul din locul lui și stâlpii săi se cutremură.
7 Die de zon bevel geeft, niet te stralen, En de sterren onder een zegel legt!
Care poruncește soarelui iar el nu răsare; și sigilează stelele.
8 Die de hemel uitspant, Hij alleen, En voortschrijdt over de golven der zee;
Care singur întinde cerurile și calcă pe valurile mării.
9 Die Grote Beer en Orion schiep, Plejaden en het Zuiderkruis;
Care face Ursa, Orionul și Pleiadele și încăperile sudului.
10 Die grootse, ondoorgrondelijke dingen wrocht, En talloze wonderen!
Care face lucruri mari, peste putință a fi socotite, da, și minuni fără număr.
11 Zie, Hij gaat mij voorbij, en ik zie het niet, Hij glijdt langs mij heen, ik bemerk het niet;
Iată, el merge pe lângă mine și eu nu îl văd; trece de asemenea pe lângă mine, dar nu îl percep.
12 Rooft Hij: Wie zal Hem weerhouden? Wie Hem zeggen: Wat doet Gij?
Iată, el ia, cine îl poate împiedica? Cine îi va spune: Ce faci?
13 God, die zijn gramschap niet weerhoudt: Zelfs Ráhabs helpers moesten zich onder Hem krommen!
Dacă Dumnezeu nu își va retrage mânia, ajutoarele mândre se încovoaie sub el.
14 Hoe zou ik Hem dan ter verantwoording roepen, Mijn woorden tegenover Hem vinden?
Cu cât mai puțin să îi răspund și să îmi aleg cuvintele [să mă judec] cu el?
15 Ik, die geen antwoord krijg, al heb ik ook recht, Maar mijn Rechter om genade moet smeken;
Căruia, deși am fost drept, totuși nu i-aș răspunde, ci aș face cerere către judecătorul meu.
16 En al gaf Hij mij antwoord, als ik riep, Dan geloof ik niet, dat Hij naar mij zou luisteren.
Dacă l-aș fi chemat, iar el mi-ar fi răspuns, totuși nu aș crede că a dat ascultare vocii mele.
17 Hij, die mij vertrapt om een kleinigheid En mijn smarten vermeerdert om niet;
Căci mă frânge cu o furtună și îmi înmulțește rănile fără motiv.
18 Hij, die mij niet op adem laat komen, Maar mij met bitter wee overstelpt.
Nu îmi va permite să îmi trag suflarea, ci mă umple cu amărăciune.
19 Gaat het om kracht: Hij is er, de Sterke! Gaat het om recht: Wie klaagt Hem aan?
Dacă vorbesc despre putere, iată, el este puternic; și despre judecată, cine îmi va rândui un timp să pledez?
20 Al had ik ook recht, zijn mond veroordeelde mij; Al was ik onschuldig, Hij verklaarde mij schuldig!
Dacă mă declar drept, propria mea gură mă va condamna; dacă spun: Sunt desăvârșit, aceasta mă va dovedi de asemenea pervers.
21 Ben ik onschuldig? Ik weet het zelf nu niet meer. Ik verfoei mijn bestaan: Het is mij allemaal één!
Chiar dacă eu aș fi desăvârșit, totuși nu mi-aș cunoaște sufletul, mi-aș disprețui viața.
22 Maar daarom roep ik het uit: Onschuldigen en schuldigen slaat Hij neer!
Acesta este un lucru, de aceea l-am spus: El nimicește pe cel desăvârșit și pe cel stricat.
23 Wanneer zijn gesel plotseling doodt, Lacht Hij met de vertwijfeling van de onschuldigen;
Dacă biciul ucide dintr-odată, el va râde la încercarea celui nevinovat.
24 Is het land aan bozen overgeleverd, Hij bindt nog een blinddoek op het gelaat van de rechters: Want zo Hij het niet doet, Wie doet het dan wel?
Pământul este dat în mâna celor stricați; el acoperă fețele judecătorilor acestuia; dacă nu, unde și cine este el?
25 Zo vliegen mijn dagen voorbij, Sneller nog dan een ijlbode; Zo vluchten ze weg, Zonder geluk te aanschouwen;
Acum zilele mele sunt mai iuți decât un alergător; ele zboară și nu văd nimic bun.
26 Ze schieten heen als schepen van riet, Als een adelaar, die zich werpt op zijn prooi.
Au trecut precum corăbiile iuți, precum acvila care se grăbește la pradă.
27 Denk ik, ik wil mijn jammer vergeten, Weer vrolijk schijnen en blij,
Dacă spun: Voi uita plângerea mea, îmi voi părăsi întristarea și mă voi mângâia;
28 Dan ben ik weer bang voor al mijn smarten, Wetend, dat Gij mij niet voor onschuldig houdt.
Mi-e teamă de toate întristările mele, știu că nu mă vei considera nevinovat.
29 En wanneer ik dan toch schuldig moet zijn, Waarom doe ik mijn best, om niet?
Dacă sunt stricat, de ce muncesc în zadar?
30 Al was ik mij nog zo schoon met sneeuw, En reinig mijn handen met zeep,
Dacă mă spăl cu apă din zăpadă și îmi curăț mâinile ca niciodată,
31 Toch ploft Gij mij neer in het vuil, Zodat mijn kleren van mij walgen.
Totuși mă vei scufunda în șanț și propriile mele haine mă vor detesta.
32 Neen, Gij zijt geen mens, zoals ik, dien ik ter verantwoording roep, Zodat wij te zamen voor de rechtbank verschijnen!
Pentru că nu este om cum sunt eu, ca să îi răspund și să venim împreună la judecată.
33 Ach, mocht er een scheidsrechter tussen ons zijn, Die zijn hand op ons beiden kon leggen;
Între noi nu este arbitru, să își pună mâna peste amândoi.
34 Die Gods roede van mij weg zou nemen, Zodat de schrik voor Hem mij niet deerde:
Să își ia toiagul de la mine și să nu mă îngrozească spaima lui;
35 Dan zou ik spreken zonder Hem te vrezen; Maar nu er geen is, neem ik het op voor mijzelf!
Atunci aș vorbi și nu m-aș teme de el; dar nu este așa cu mine.
