Job 4
1 Elifaz van Teman nam het woord, en sprak:
Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
2 Zullen wij het woord tot u richten, tot u, zo verslagen? Maar wie zou zijn woorden kunnen bedwingen?
Dacă încercăm să vorbim îndeaproape cu tine, vei fi mâhnit? Dar cine se poate opri de la a vorbi?
3 Zie, zelf hebt ge velen terecht gewezen, En slappe handen gesterkt;
Iată, tu ai instruit pe mulți și ai întărit mâinile slabe.
4 Uw woorden hebben struikelenden opgericht, Knikkende knieën hebt ge spierkracht verleend:
Cuvintele tale au susținut pe cel ce cădea și ai întărit genunchii slabi.
5 Maar nu het ú overkomt, nu zijt ge verslagen, Nu het ú treft, verbijsterd!
Dar acum aceasta a venit peste tine și leșini; te atinge și ești tulburat.
6 Was dan uw vroomheid niet uw hoop, Uw onberispelijke wandel niet uw vertrouwen?
Nu este aceasta teama ta, încrederea ta, speranța ta și integritatea căilor tale?
7 Denk eens na: wie kwam ooit onschuldig om, Of waar ter wereld werden rechtvaardigen verdelgd?
Amintește-ți, te rog, cine a pierit vreodată, fiind nevinovat? Sau unde au fost stârpiți cei drepți?
8 Ik heb altijd gezien: Die onheil ploegen En rampspoed zaaien, die oogsten ze ook!
După cum am văzut, cei ce ară nelegiuire și seamănă stricăciune, seceră aceleași lucruri.
9 Door Gods adem gaan ze te gronde, Door zijn ziedende gramschap komen ze om:
Prin pufnirea lui Dumnezeu ei pier și prin suflarea nărilor sale sunt mistuiți.
10 Het gebrul van den leeuw en het gehuil van den luipaard verstomt. De tanden der leeuwenwelpen worden stuk gebroken;
Răcnetul leului și vocea leului feroce și dinții leilor tineri, sunt frânte.
11 De leeuwin komt om bij gebrek aan prooi, De jongen van de leeuwinnen worden uiteen gejaagd!
Leul bătrân piere din lipsă de pradă și puii leoaicei tari sunt împrăștiați peste tot.
12 Eens drong een woord in het diepste geheim tot mij door En mijn oor ving er het gefluister van op.
Acum un lucru mi-a fost adus în ascuns și urechea mea a primit puțin din acesta.
13 Het was in een nachtgezicht, uit dromen geboren, Wanneer een diepe slaap de mensen bevangt:
În gândurile din viziunile nopții, când somn adânc cade peste oameni,
14 Schrik en siddering grepen mij aan, En al mijn beenderen rilden van angst;
Teamă a venit asupra mea și cutremur, care a făcut toate oasele mele să tremure.
15 Een ademtocht streek langs mijn gelaat, En deed mijn haren ten berge rijzen.
Atunci un duh a trecut înaintea feței mele; părul cărnii mele s-a zbârlit;
16 Daar stond er één voor mij, Wiens gelaat ik niet kon herkennen; Een gestalte zweefde voor mijn oog, En ik hoorde het fluisteren van een stem:
A stat pe loc, dar nu i-am putut distinge forma; o imagine a fost înaintea ochilor mei, era liniște și am auzit o voce, spunând:
17 Is een mens ooit rechtvaardig voor God, Een mensenkind rein voor zijn Schepper?
Să fie omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Să fie un om mai pur decât făcătorul său?
18 Zie, zelfs op zijn dienaars kan Hij niet bouwen, Zelfs in zijn engelen ontdekt Hij gebreken.
Iată, el nu și-a pus încrederea în servitorii săi; și pe îngerii săi i-a acuzat de nebunie.
19 Hoeveel te meer in hen, die lemen hutten bewonen, Wier fundament in het stof is gelegd, En die als motten worden doodgetrapt,
Cu cât mai puțin în cei ce locuiesc în case de lut, a căror temelie este în țărână, care sunt zdrobite înaintea moliei?
20 Van ‘s morgens tot ‘s avonds te pletter gedrukt; Die zonder dat men er acht op slaat, Voor eeuwig vergaan;
Ei sunt nimiciți de dimineața până seara, ei pier pentru totdeauna fără ca cineva să ia aminte.
21 Die, als hun tentpin wordt uitgerukt, Gaan sterven, eer zij het weten!
Nu va dispărea măreția care este în ei? Ei mor, chiar fără înțelepciune.
