Job 30
1 Maar thans lachen jongere mensen mij uit, Lieden, wier vaders te min voor mij waren, Om ze bij mijn herdershonden te zetten;
Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.
2 Wier sterke hand mij zelfs niet kan dienen, Daar al hun kracht verloren ging,
Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
3 Door gebrek en honger is uitgeput. Lieden, die de stronken afknagen in de woestijn, In het land der steppe en wildernis;
Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
4 Die zilte kruiden van de struiken plukken, En zich voeden met de wortels der brem;
Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.
5 Die uit de samenleving zijn weggejaagd, En die men naschreeuwt als dieven.
Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);
6 Lieden, die in de krochten van afgronden wonen, In aardholen en rotsen;
Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.
7 Die balken tussen de struiken, Samenhokken onder de netels;
Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
8 Die als een dwaas en naamloos broed Weggezweept zijn uit het land.
Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
9 En thans ben ik hun spotlied geworden, En de stof voor hun praat.
Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
10 Vol afschuw blijven ze op een afstand staan, En ontzien zich niet, mij in het gezicht te spuwen.
Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
11 Zij mishandelen mij, nu ze hun teugel hebben losgerukt Hun breidel hebben afgeworpen.
Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
12 Aan mijn rechterhand verheft zich dat broed, Mijn voeten stoten hen weg; Ze banen tegen mij hun onheilspaden,
Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
13 En vernielen mijn weg, om mij te verderven. Ze trekken op, er is niemand, die hen weerhoudt,
Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
14 Als door een wijde bres rukken ze aan. Onder de puinhopen kwam ze aangerold
Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.
15 Keerde zich tegen mij de verschrikking; Als een stormwind waaide mijn aanzien weg, Mijn geluk dreef voorbij als een wolk.
Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
16 En thans stort zich mijn ziel in mij uit, Grijpen de dagen van rampspoed mij aan!
Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
17 Des nachts wordt mijn gebeente doorboord, En nemen mijn knagende pijnen geen rust;
Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
18 Door het grote geweld is mijn vlees ontredderd, Het knelt mij als de kraag van mijn kleed.
Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
19 God heeft mij in de modder geworpen, Ik zie er uit als stof en as.
El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
20 Ik roep tot U, maar Gij antwoordt niet; Ik sta overeind, maar Gij let niet op mij.
Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.
21 Gij zijt wreed tegen mij, Met uw krachtige hand bestookt Gij mij;
Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
22 Gij heft mij op, jaagt mij voort op de wind, Een noodweer lost mij in water op.
Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
23 Ja, ik weet, Gij leidt mij ten dode, Naar de verzamelplaats van al wat leeft.
Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
24 Maar steekt een drenkeling de hand niet uit, Roept men in zijn ellende niet om hulp?
Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
25 Heb ik zelf niet geweend over den zwaar beproefde, Was ik over den arme niet zielsbedroefd?
Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
26 Ja, ik hoopte op geluk, maar het onheil kwam; Ik verwachtte het licht, maar het duister viel in.
Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
27 Mijn binnenste kookt, en komt niet tot rust, Dagen van jammer treden mij tegen.
Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
28 Zwart loop ik rond, maar niet van de zon; Sta ik op in de gemeente, ik roep om hulp!
Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.
29 Ik ben een broer van de jakhalzen, Een makker der struisen;
Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
30 Mijn huid is zwart, en laat van mij los, Mijn beenderen branden van koorts;
Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
31 Mijn citer is voor rouwklacht gestemd, Mijn fluit voor geween!
Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.
