Job 3
1 Daarna opende Job zijn mond, om zijn geboorte dag te verwensen
După aceasta, Iov și-a deschis gura și și-a blestemat ziua.
2 En Job hief aan en sprak:
Și Iov a vorbit și a spus:
3 De dag verga, waarop ik geboren werd; De nacht, die sprak: Er is een knaapje ontvangen!
Să piară ziua în care m-am născut și noaptea în care a fost spus: Un copil de parte bărbătească este conceput.
4 Die dag: hij worde duisternis, God in den hoge zij er niet om bekommerd; Geen lichtglans moge hem bestralen,
Să fie acea zi întuneric; Dumnezeu să nu îi dea atenție din înalt și să nu strălucească lumina peste ea.
5 Maar duisternis en schaduw des doods hem bedekken; Mogen wolken zich boven hem samenpakken, En zonsverduistering hem verschrikken!
Să o întineze întunericul și umbra morții; să locuiască un nor peste ea; să o înspăimânte întunecimea zilei.
6 Die nacht: het donker rove hem weg, Hij telle niet mee onder de dagen van het jaar, En trede niet op in het getal van de maanden. Mogen de sterren van zijn ochtendschemering worden gedoofd; Hij hope op licht, dat niet daagt, Hij aanschouwe de wimpers van het morgenrood niet!
Cât despre acea noapte, întunericul să o apuce; să nu fie alăturată zilelor anului, să nu vină la numărul lunilor.
7 Ja, troosteloos blijve die nacht, Geen juichtoon dringe tot hem door;
Iată, acea noapte să fie solitară, nicio voce de bucurie să nu intre în ea.
8 Laat de dagbeheksers hem vervloeken, Gereed, om Liwjatan tegen hem op te hitsen:
Să o blesteme cei ce blestemă ziua, care sunt gata să își înalțe jelirea.
9 Mogen de sterren van zijn ochtendschemering worden gedoofd; Hij hope op licht, dat niet daagt, Hij aanschouwe de wimpers van het morgenrood niet!
Stelele amurgului acesteia să fie întuneric; să caute lumină, dar să nu găsească; nici să nu vadă răsăritul zilei,
10 Want hij sloot mij de deuren niet dicht van de schoot, Hij verborg niet het leed voor mijn ogen!
Pentru că nu a închis ușile pântecelui mamei mele, nici nu a ascuns întristare de la ochii mei.
11 Waarom stierf ik niet, toen ik uit de moederschoot kwam, Ging ik niet dood, toen ik haar lichaam verliet;
De ce nu am murit eu din pântece? De ce nu mi-am dat eu duhul când am ieșit din pântece?
12 Waarom wachtten twee knieën mij op, Waarom twee borsten, om mij te zogen;
De ce m-au întâmpinat genunchii? Sau sânii ca să îi sug?
13 Dan lag ik nu neer, en had rust; Ik zou slapen, en door niets meer worden gestoord:
Căci acum aș zace și aș tăcea, aș dormi, atunci aș fi avut odihnă,
14 Naast koningen en rijksbestuurders, Die zich grafmonumenten hebben gebouwd;
Cu împărați și sfătuitori ai pământului, care și-au zidit locuri pustii;
15 Naast vorsten, badend in goud, En die hun paleizen vulden met zilver.
Sau cu prinți care au avut aur, care și-au umplut casele cu argint;
16 Waarom werd ik niet weggestopt als een misdracht, Als kinderkens, die het licht niet aanschouwen?
Sau ca o naștere ascunsă, nelatimp, nu aș mai fi fost; ca prunci care nu au văzut niciodată lumina.
17 Daar, waar de bozen hun tieren staken, Waar rust vindt, wiens kracht is bezweken;
Acolo cei stricați încetează a tulbura; și acolo cei obosiți au odihnă.
18 Waar de gevangenen allemaal vrede genieten, En de stem van de drijvers niet horen;
Acolo prizonierii se odihnesc împreună; nu aud vocea opresorului.
19 Waar kleinen en groten gelijk zijn, De slaven van hun meesters bevrijd.
Cei mici și cei mari sunt acolo; și servitorul este liber de stăpânul lui.
20 Waarom het licht aan een rampzalige geschonken, Aan zielsbedroefden het leven:
Pentru ce se dă lumină celui în nefericire și viață celui amărât în suflet,
21 Aan hen, die de dood verbeiden, die niet komt, Die met groter vlijt naar hem dan naar schatten graven;
Care tânjesc după moarte, dar ea nu vine; și sapă după ea mai mult decât după tezaure ascunse;
22 Die met blijdschap zouden juichen, En jubelen, wanneer zij het graf zouden vinden?
Care se bucură peste măsură și se veselesc când pot găsi mormântul?
23 Aan den man, wiens pad in de duisternis ligt, Wien God elke uitweg heeft afgesneden!
De ce se dă lumină unui om a cărui cale este ascunsă și pe care Dumnezeu l-a îngrădit?
24 Want als mijn brood komt mijn zuchten, En als water stort zich mijn jammerklacht uit;
Căci suspinul meu vine înainte să mănânc și răcnetele mele sunt turnate ca apele.
25 Wanneer ik bang voor iets ben, overvalt het mij, Mij treft, wat ik ducht!
Pentru că lucrul de care m-am temut foarte mult a venit asupra mea și de ceea ce m-am temut m-a ajuns.
26 Neen, geen rust voor mij, geen heil en geen vrede, Maar altijd weer tobben!
Nu am avut nici siguranță, nici odihnă, nici tăcere; totuși tulburarea a venit asupra mea.
