Job 29
1 Job vervolgde zijn rede, en sprak
Mai mult, Iov și-a continuat parabola și a spus:
2 Ach, was ik als in vroeger maanden, In de tijd, toen God mij behoedde,
O, de aș fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păstra;
3 Toen Hij zijn lamp boven mijn hoofd liet stralen, En ik bij zijn licht door de duisternis ging;
Când candela lui strălucea peste capul meu și când prin lumina lui umblam prin întuneric;
4 Zoals ik was in mijn beste dagen Toen God mijn tent nog beschutte!
Cum eram în zilele tinereții mele, când taina lui Dumnezeu era peste cortul meu;
5 Toen de Almachtige nog met mij was, Mijn kinderen mij nog omringden;
Când cel Atotputernic mai era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu;
6 Toen mijn voeten zich baadden in boter, De rots, waar ik stond, beken olie liet stromen;
Când îmi spălam pașii cu unt și stânca îmi revărsa râuri de untdelemn;
7 Als ik uitging naar de poort van de stad, En op het plein mijn zetel liet zetten:
Când ieșeam la poartă, trecând prin cetate, când îmi pregăteam scaunul meu în stradă!
8 Trokken de jongemannen zich terug, zodra ze mij zagen, Rezen de grijsaards op en bleven staan,
Tinerii mă vedeau și se ascundeau; și bătrânii se ridicau și stăteau în picioare.
9 Staakten de edelen hun gesprek En legden de hand op hun mond.
Prinții își opreau vorbirea și își puneau mâna la gura.
10 De stem der leiders verstomde, Hun tong kleefde aan hun gehemelte vast;
Nobilii își rețineau vocea și limba li se lipea de cerul gurii.
11 Toen het oor, dat het hoorde, mij gelukkig prees En het oog, dat het zag, mij bijval schonk!
Când urechea mă auzea, mă binecuvânta; și când ochiul mă vedea, îmi aducea mărturie;
12 Want ik hielp den arme, die om bijstand riep, Den wees, die geen helper meer had;
Pentru că am eliberat pe cel sărac care striga și pe cel fără tată și pe cel ce nu avea pe nimeni să îl ajute.
13 Dien de ondergang dreigde, zegende mij, Het hart der weduwe vrolijkte ik op;
Binecuvântarea celui ce era gata să piară venea peste mine și făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14 Rechtschapenheid trok ik aan als een kleed, Mijn gerechtigheid als een mantel en kroon.
Mă îmbrăcam cu dreptate și ea mă înveșmânta; judecata mea era ca o robă și o diademă.
15 Ik was de ogen voor blinden, De voeten voor kreupelen;
Eram ochi celui orb și picioare pentru șchiop.
16 Voor armen was ik een vader, Voor onbekenden onderzocht ik het pleit.
[Eram] tată celor săraci; și cauza pe care nu o cunoșteam, am cercetat-o în amănunțime.
17 Maar den boosdoener brak ik de tanden, En rukte hem de prooi uit zijn kaken.
Și am frânt fălcile celui stricat și am smuls prada din dinții lui.
18 Ik dacht bij mijzelf: Oud zal ik sterven Mijn dagen zullen talrijk zijn als het zand;
Atunci am spus: Voi muri în cuibul meu și voi înmulți zilele mele precum nisipul.
19 Mijn wortel zal openstaan voor het water, De dauw op mijn takken vernachten;
Rădăcina mea era întinsă lângă ape și roua se așeza toată noaptea pe ramura mea.
20 Mijn eer blijft steeds nieuw, Mijn boog wint aan jeugdige kracht in mijn hand!
Gloria mea era proaspătă în mine și arcul meu era înnoit în mâna mea.
21 Ze luisterden zwijgend naar mij En wachtten mijn beslissing af;
Mă ascultau oamenii și așteptau și tăceau la sfatul meu.
22 Had ik uitgesproken, dan nam niemand het woord, Maar mijn rede druppelde op hen neer.
După cuvântarea mea nu mai vorbeau; și vorbirea mea picura peste ei.
23 Ze verlangden naar mij als naar regen, Met open mond als naar een late bui.
Și mă așteptau ca pe ploaie; și își deschideau larg gura ca după ploaia târzie.
24 Lachte ik hun toe, ze durfden het niet geloven, En vingen het stralen van mijn aangezicht op.
[Dacă] râdeam de ei, nu credeau; și lumina înfățișării mele nu o doborau.
25 Bezocht ik hen, ik zat bovenaan, Troonde als een vorst bij zijn troepen, als een die treurenden troost.
Le alegeam calea și ședeam drept mai mare conducător și locuiam ca un împărat în armată, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.
