Job 10
1 Ik walg nu toch van het leven, En laat dus de vrije loop aan mijn klagen; Ik spreek in de bitterheid van mijn ziel,
Sufletul mi s-a obosit de viață; îmi voi lăsa plângerea asupra mea; voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2 En zeg tot God: Behandel mij niet als een schuldige; Laat mij weten, waarom Gij tegen mij strijdt!
Îi voi spune lui Dumnezeu: Nu mă condamna; arată-mi pentru ce te cerți cu mine.
3 Brengt het U voordeel, dat Gij verdrukt, Dat Gij het werk uwer handen verwerpt, Maar de plannen der bozen begunstigt?
Este bine ca tu să oprimi, să disprețuiești lucrarea mâinilor tale și să strălucești peste sfatul celor stricați?
4 Hebt Gij ogen van vlees, Ziet Gij, zoals mensen dat doen;
Ai tu ochi de carne? Sau vezi tu cum vede omul?
5 Zijn uw dagen als die van een sterveling, Uw jaren als de levensduur van een mens:
Sunt zilele tale precum zilele omului? Sunt anii tăi precum zilele omului,
6 Dat Gij op zoek zijt naar mijn schuld, En naar mijn zonden blijft vorsen,
Să cauți nelegiuirea mea și să cercetezi păcatul meu?
7 Ofschoon Gij weet, dat ik niet schuldig ben, En niemand mij uit uw hand kan redden?
Tu știi că nu sunt stricat; și nu este nimeni care să scape din mâna ta.
8 Uw eigen handen hebben mij gevormd en gewrocht, En nu zoudt Gij me weer gaan vernielen?
Mâinile tale m-au făcut și m-au modelat de jur împrejur; totuși mă nimicești.
9 Bedenk toch, dat Gij mij als leem hebt gekneed: En Gij voert mij terug naar het stof?
Amintește-ți, te implor, că m-ai făcut precum lutul; și mă vei aduce înapoi în țărână?
10 Hebt Gij me niet als melk laten vloeien, En als kaas laten stremmen;
Nu m-ai turnat precum laptele și nu m-ai închegat ca brânza?
11 Mij niet bekleed met huid en met vlees, Met beenderen en spieren samengeweven?
M-ai îmbrăcat cu piele și carne și m-ai îngrădit cu oase și tendoane.
12 In uw goedheid hebt Gij mij het leven geschonken Uw zorg heeft mijn adem bewaakt,
Mi-ai dat viață și favoare și cercetarea ta mi-a păstrat duhul.
13 Maar dit was uw heimelijke toeleg daarbij, Ik weet, dat Gij dit hadt besloten:
Și aceste lucruri le-ai ascuns în inima ta, știu că aceasta este în tine.
14 Als ik zondigde, mij in het oog te houden, En mij mijn misdaad niet te vergeven;
Dacă păcătuiesc, atunci mă însemnezi și nu mă vei achita de nelegiuirea mea.
15 Was ik schuldig: Wee mij! En was ik onschuldig, Toch zou ik mijn hoofd niet mogen verheffen, Zat van smaad en gedrenkt met ellende!
Dacă sunt stricat, vai mie; și dacă sunt drept, totuși nu îmi voi înălța capul. Sunt plin de confuzie; de aceea privește nenorocirea mea,
16 Hief ik het op, Gij zoudt jacht op mij maken, als een luipaard, Mij telkens uw wondere macht laten voelen,
Pentru că ea se mărește. Mă vânezi ca un leu feroce; și din nou te arăți minunat asupra mea.
17 Uw vijandschap jegens mij weer vernieuwen; Gij zoudt uw toorn op mij nog verdubbelen, Gij riept troepen en legers tegen mij op!
Îți înnoiești martorii împotriva mea și îți mărești indignarea asupra mea; schimbări și război sunt împotriva mea.
18 Waarom hebt Gij mij dan uit de schoot laten komen, Gaf ik de geest niet, eer een oog mij aanschouwde?
Pentru ce m-ai scos din pântece? O, de mi-aș fi dat duhul și niciun ochi să nu mă fi văzut!
19 Dan was ik nu, als had ik nimmer bestaan, En was van de schoot naar het graf gedragen.
Trebuia să fiu ca și cum nu aș fi fost; trebuia să fiu purtat din pântece la mormânt.
20 Ach, mijn levensdagen zijn maar gering, Laat mij met rust, dat ik een weinig vreugde beleef,
Nu sunt zilele mele puține? Încetează și lasă-mă în pace ca să am puțină mângâiere.
21 Eer ik heenga, vanwaar ik niet terugkom, Naar het land van duisternis en schaduw des doods;
Înainte să merg acolo de unde nu mă voi întoarce, în țara întunericului și umbra morții;
22 Naar het sombere land, waar wanorde heerst, De dag als een stikdonkere nacht!
O țară a întunericului, ca însăși întunericul; și a umbrei morții, fără nicio ordine, și unde lumina este ca întunericul.
