Salme 137

1 Ved Babels Floder, der sad vi og græd, når Zion randt os i hu.

Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

2 Vi hængte vore Harper i Landets Pile.

Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

3 Thi de, der havde bortført os, bad os synge, vore Bødler bad os være glade: "Syng os af Zions Sange!"

Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

4 Hvor kan vi synge HERRENs Sange på fremmed Grund?

Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

5 Jerusalem, glemmer jeg dig, da visne min højre!

Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

6 Min Tunge hænge ved Ganen, om ikke jeg ihukommer dig, om ikke jeg sætter Jerusalem over min højeste Glæde!

Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

7 HERRE, ihukom Edoms Sønner for Jerusalems Dag, at de råbte: "Nedbryd, nedbryd lige til Grunden!"

Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

8 Du Babels Datter, du Ødelægger! Salig den, der gengælder dig, hvad du gjorde imod os!

Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

9 Salig den, der griber dine spæde og knuser dem mod Klippen!

Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.