Job 4
1 Saa tog Temaniten Elifaz til Orde og sagde:
Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
2 Ærgrer det dig, om man taler til dig? Men hvem kan her være tavs?
Dacă încercăm să vorbim îndeaproape cu tine, vei fi mâhnit? Dar cine se poate opri de la a vorbi?
3 Du har selv talt mange til Rette og styrket de slappe Hænder,
Iată, tu ai instruit pe mulți și ai întărit mâinile slabe.
4 dine Ord holdt den segnende oppe, vaklende Knæ gav du Kraft —
Cuvintele tale au susținut pe cel ce cădea și ai întărit genunchii slabi.
5 Men nu det gælder dig selv, saa taber du Modet, nu det rammer dig selv, er du slaget af Skræk!
Dar acum aceasta a venit peste tine și leșini; te atinge și ești tulburat.
6 Er ikke din Gudsfrygt din Tillid, din fromme Færd dit Haab?
Nu este aceasta teama ta, încrederea ta, speranța ta și integritatea căilor tale?
7 Tænk efter! Hvem gik uskyldig til Grunde, hvor gik retsindige under?
Amintește-ți, te rog, cine a pierit vreodată, fiind nevinovat? Sau unde au fost stârpiți cei drepți?
8 Men det har jeg set: Hvo Uret pløjer og saar Fortræd, de høster det selv.
După cum am văzut, cei ce ară nelegiuire și seamănă stricăciune, seceră aceleași lucruri.
9 For Guds Aand gaar de til Grunde, for hans Vredes Pust gaar de til.
Prin pufnirea lui Dumnezeu ei pier și prin suflarea nărilor sale sunt mistuiți.
10 Løvens Brøl og Vilddyrets Glam Ungløvernes Tænder slaas ud;
Răcnetul leului și vocea leului feroce și dinții leilor tineri, sunt frânte.
11 Løven omkommer af Mangel paa Rov, og Løveungerne spredes.
Leul bătrân piere din lipsă de pradă și puii leoaicei tari sunt împrăștiați peste tot.
12 Der sneg sig til mig et Ord mit Øre opfanged dets Hvisken
Acum un lucru mi-a fost adus în ascuns și urechea mea a primit puțin din acesta.
13 i Nattesynernes Tanker, da Dvale sank over Mennesker;
În gândurile din viziunile nopții, când somn adânc cade peste oameni,
14 Angst og Skælven kom over mig, alle mine Ledemod skjalv;
Teamă a venit asupra mea și cutremur, care a făcut toate oasele mele să tremure.
15 et Pust strøg over mit Ansigt, Haarene rejste sig paa min Krop.
Atunci un duh a trecut înaintea feței mele; părul cărnii mele s-a zbârlit;
16 Saa stod det stille! Jeg sansed ikke, hvordan det saa ud; en Skikkelse stod for mit Øje, jeg hørte en hviskende Stemme:
A stat pe loc, dar nu i-am putut distinge forma; o imagine a fost înaintea ochilor mei, era liniște și am auzit o voce, spunând:
17 »Har et Menneske Ret for Gud, mon en Mand er ren for sin Skaber?
Să fie omul muritor mai drept decât Dumnezeu? Să fie un om mai pur decât făcătorul său?
18 End ikke sine Tjenere tror han, hos sine Engle finder han Fejl,
Iată, el nu și-a pus încrederea în servitorii săi; și pe îngerii săi i-a acuzat de nebunie.
19 endsige hos dem, der bor i en Hytte af Ler og har deres Grundvold i Støvet!
Cu cât mai puțin în cei ce locuiesc în case de lut, a căror temelie este în țărână, care sunt zdrobite înaintea moliei?
20 De knuses ligesom Møl, imellem Morgen og Aften, de sønderslaas uden at ænses, for evigt gaar de til Grunde.
Ei sunt nimiciți de dimineața până seara, ei pier pentru totdeauna fără ca cineva să ia aminte.
21 Rives ej deres Teltreb ud? De dør, men ikke i Visdom.
Nu va dispărea măreția care este în ei? Ei mor, chiar fără înțelepciune.
