Job 30

1 “A sada, gle, podruguju se mnome ljudi po ljetima mlađi od mene kojih oce ne bih bio metnuo ni s ovčarskim psima stada svojega.

Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.

2 Ta što će mi jakost ruku njihovih kad im muževna ponestane snaga ispijena glađu i oskudicom.

Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?

3 Glodali su u pustinji korijenje i čestar opustjelih ruševina.

Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.

4 Lobodu su i s grmlja lišće brali, kao kruh jeli korijenje žukino.

Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.

5 Od društva ljudskog oni su prognani, za njima viču k'o za lopovima.

Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);

6 Živjeli su po strašnim jarugama, po spiljama i u raspuklinama.

Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.

7 Urlik im se iz šikarja dizao; po trnjacima ležahu stisnuti.

Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.

8 Sinovi bezvrijednih, soj bezimenih, bičevima su iz zemlje prognani.

Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.

9 Rugalicom sam postao takvima i njima sada služim kao priča!

Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.

10 Gnušaju me se i bježe od mene, ne ustežu se pljunut' mi u lice.

Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.

11 I jer On luk mi slomi i satrije me, iz usta svojih izbaciše uzdu.

Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.

12 S desne moje strane rulja ustaje, noge moje u bijeg oni tjeraju, put propasti prema meni nasiplju.

Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.

13 Stazu mi ruše da bi me satrli, napadaju i ne brani im nitko,

Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.

14 prolomom oni širokim naviru i kotrljaju se poput oluje.

Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.

15 Strahote sve se okreću na mene, mojeg ugleda kao vjetra nesta, poput oblaka iščeznu spasenje.

Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.

16 Duša se moja rasipa u meni, dani nevolje na me se srušili.

Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.

17 Noću probada bolest kosti moje, ne počivaju boli što me glođu.

Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.

18 Muka mi je i halju nagrdila i stegla me k'o ovratnik odjeće.

Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.

19 U blato me je oborila dolje, gle, postao sam k'o prah i pepeo.

El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.

20 K Tebi vičem, al' Ti ne odgovaraš; pred Tobom stojim, al' Ti i ne mariš.

Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.

21 Prema meni postao si okrutan; rukom preteškom na me se obaraš.

Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.

22 U vihor me dižeš, nosiš me njime, u vrtlogu me olujnom kovitlaš.

Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.

23 Da, znadem da si me smrti predao, saborištu zajedničkom svih živih.

Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.

24 Al' ne pruža li ruku utopljenik, ne viče li kad padne u nevolju?

Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.

25 Ne zaplakah li nad nevoljnicima, ne sažalje mi duša siromaha?

Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?

26 Sreći se nadah, a dođe nesreća; svjetlost čekah, a gle, zavi me tama.

Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.

27 Utroba vri u meni bez prestanka, svaki dan nove patnje mi donosi.

Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.

28 Smrknut idem, al' nitko me ne tješi; ustajem u zboru - da bih kriknuo.

Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.

29 Sa šakalima sam se zbratimio i nojevima postao sam drugom.

Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.

30 Na meni sva je koža pocrnjela, i kosti mi je sažgala ognjica.

Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.

31 Tužaljka mi je ugodila harfu, svirala mi glas narikača ima.

Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.