< ⲚⲒⲔⲞⲢⲒⲚⲐⲒⲞⲤ Ⲃ ̅ 13 >

1 ⲁ̅ ⲡⲙⲉϩϣⲟⲙⲛⲧ ⲡⲉ ⲡⲁⲓ ϯⲛⲏⲩ ϣⲁⲣⲱⲧⲛ ϩⲓⲧⲛ ⲧⲧⲁⲡⲣⲟ ⲙⲙⲛⲧⲣⲉ ⲥⲛⲁⲩ ⲏ ϣⲟⲙⲛⲧ ⲉⲣⲉϣⲁϫⲉ ⲛⲓⲙ ⲁϩⲉⲣⲁⲧϥ
Aceasta este a treia oară când vin la voi. În gura a doi sau a trei martori va fi întemeiat fiecare cuvânt.
2 ⲃ̅ ⲁⲓϫⲟⲟⲥ ⲅⲁⲣ ϫⲓⲛ ⲛϣⲟⲣⲡ ⲁⲩⲱ ⲟⲛ ϯϣⲣⲡ ϫⲱ ⲙⲙⲟⲥ ϩⲱⲥ ⲉⲉⲓϩⲁⲧⲉ ⲧⲏⲩⲧⲛ ⲙⲡⲙⲉϩⲥⲉⲡ ⲥⲛⲁⲩ ⲁⲩⲱ ⲟⲛ ⲉⲛϯϩⲁⲧⲛ ⲧⲏⲩⲧⲛ ⲁⲛ ⲧⲉⲛⲟⲩ ⲉⲉⲓⲥϩⲁⲓ ⲛⲛⲉⲛⲧⲁⲩⲣⲛⲟⲃⲉ ϫⲓⲛ ⲛϣⲟⲣⲡ ⲁⲩⲱ ⲡⲕⲉⲥⲉⲉⲡⲉ ⲧⲏⲣϥ ϫⲉ ⲉⲓϣⲁⲛⲉⲓ ⲛⲕⲉⲥⲟⲡ ⲛϯⲛⲁϯⲥⲟ ⲁⲛ
V-am spus înainte și vă spun dinainte a doua oară, ca fiind prezent, deși acum absent, scriu celor ce au păcătuit înainte și tuturor celorlalți, că, dacă vin din nou, nu voi cruța;
3 ⲅ̅ ⲉⲃⲟⲗ ϫⲉ ⲧⲉⲧⲛϣⲓⲛⲉ ⲛⲥⲁ ⲧⲇⲟⲕⲓⲙⲏ ⲙⲡⲉⲭⲥ ⲉⲧϣⲁϫⲉ ⲛϩⲏⲧ ⲡⲁⲓ ⲉⲧⲉⲛϥⲟ ⲁⲛ ⲛⲁⲧϭⲟⲙ ⲉϩⲟⲩⲛ ⲉⲣⲱⲧⲛ ⲁⲗⲗⲁ ϥϭⲙϭⲟⲙ ⲛϩⲏⲧ ⲧⲏⲩⲧⲛ
Pentru că voi căutați o dovadă a lui Cristos vorbind în mine, care nu este slab față de voi, ci este puternic în voi.
4 ⲇ̅ ⲕⲁⲓⲅⲁⲣ ⲛⲧⲁⲩⲥⲧⲁⲩⲣⲟⲩ ⲙⲙⲟϥ ⲉⲃⲟⲗ ϩⲛ ⲟⲩⲁⲥⲑⲉⲛⲓⲁ ⲁⲗⲗⲁ ϥⲟⲛϩ ⲉⲃⲟⲗ ϩⲛ ⲧϭⲟⲙ ⲙⲡⲛⲟⲩⲧⲉ ⲕⲁⲓⲅⲁⲣ ⲁⲛⲟⲛ ϩⲱⲱⲛ ⲧⲛϭⲟⲟⲃ ⲛϩⲏⲧϥ ⲁⲗⲗⲁ ⲧⲛⲛⲁⲱⲛϩ ⲛⲙⲙⲁϥ ⲉⲃⲟⲗ ϩⲛ ⲧϭⲟⲙ ⲙⲡⲛⲟⲩⲧⲉ ⲉϩⲟⲩⲛ ⲉⲣⲱⲧⲛ
Fiindcă deși a fost crucificat prin slăbiciune, totuși trăiește prin puterea lui Dumnezeu. Fiindcă și noi suntem slabi în el, dar vom trăi cu el prin puterea lui Dumnezeu față de voi.
5 ⲉ̅ ϫⲛⲧ ⲧⲏⲩⲧⲛ ϫⲉ ⲧⲉⲧⲛϩⲛ ⲧⲡⲓⲥⲧⲓⲥ ⲇⲟⲕⲓⲙⲁⲍⲉ ⲙⲙⲱⲧⲛ ⲏ ⲛⲧⲉⲧⲛⲉⲓⲙⲉ ⲉⲣⲱⲧⲛ ⲁⲛ ϫⲉ ⲡⲉⲭⲥ ⲓⲏⲥ ⲛϩⲏⲧ ⲧⲏⲩⲧⲛ ⲉⲓⲙⲏⲧⲓ ϫⲉ ⲙⲉϣⲁⲕ ⲛⲧⲉⲧⲛ ϩⲉⲛϫⲟⲟⲩⲧ
Cercetați-vă pe voi înșivă dacă sunteți în credință; pe voi înșivă încercați-vă. Sau nu știți că Isus Cristos este în voi, în afară numai dacă sunteți netrebnici?
6 ⲋ̅ ϯⲛⲁϩⲧⲉ ⲇⲉ ϫⲉ ⲧⲉⲧⲛⲁⲉⲓⲙⲉ ϫⲉ ⲁⲛⲟⲛ ⲁⲛϩⲉⲛϫⲟⲟⲩⲧ ⲁⲛ
Dar mă încred că veți ști că noi nu suntem netrebnici.
7 ⲍ̅ ϯϣⲗⲏⲗ ⲇⲉ ⲉⲡⲛⲟⲩⲧⲉ ⲉⲧⲙⲧⲣⲉⲧⲛⲣ ⲗⲁⲁⲩ ⲙⲡⲉⲑⲟⲟⲩ ϫⲉⲕⲁⲥ ⲁⲛ ⲁⲛⲟⲛ ⲉⲛⲉⲟⲩⲱⲛϩ ⲉⲃⲟⲗ ⲛⲥⲱⲧⲡ ⲁⲗⲗⲁ ϫⲉⲕⲁⲥ ⲛⲧⲱⲧⲛ ⲉⲧⲉⲧⲛⲉⲣⲡ ⲡⲉⲧⲛⲁⲛⲟⲩϥ ⲁⲛⲟⲛ ⲇⲉ ⲛⲧⲛϣⲱⲡⲉ ϩⲱⲥ ⲥⲱⲧⲡ ⲁⲛ
Și mă rog lui Dumnezeu ca voi să nu faceți nimic rău, nu pentru ca să ne arătăm aprobați, ci pentru ca să faceți ce este onest, deși noi am fi ca netrebnici.
8 ⲏ̅ ⲙⲛϭⲟⲙ ⲅⲁⲣ ⲙⲙⲟⲛ ⲉϯ ⲟⲩⲃⲉ ⲧⲙⲉ ⲁⲗⲗⲁ ⲉϫⲛ ⲧⲙⲉ
Fiindcă nu putem face nimic împotriva adevărului, ci pentru adevăr.
9 ⲑ̅ ⲧⲛⲛⲁⲣⲁϣⲉ ⲅⲁⲣ ϩⲟⲧⲁⲛ ⲁⲛⲟⲛ ⲉⲛϣⲁⲛϭ ⲃⲃⲉ ⲛⲧⲱⲧⲛ ⲇⲉ ⲛⲧⲉⲧⲛϣⲱⲡⲉ ⲉⲧⲉⲧⲛϫⲟⲟⲣ ⲡⲁⲓ ⲣⲱ ⲡⲉⲧⲛϣⲗⲏⲗ ⲉⲣⲟϥ ⲡⲉⲧⲛⲥⲟⲃⲧⲉ
Fiindcă ne bucurăm când suntem slabi, iar voi sunteți tari; și aceasta și dorim, desăvârșirea voastră.
10 ⲓ̅ ⲉⲧⲃⲉ ⲡⲁⲓ ⲉⲛϯϩⲁⲧⲉ ⲧⲏⲩⲧⲛ ⲁⲛ ϯⲥϩⲁⲓ ⲛⲛⲁⲓ ϫⲉⲕⲁⲥ ⲉⲛⲛⲁⲉⲓ ⲧⲁⲭⲣⲱ ϩⲛ ⲟⲩϣⲱⲱⲧ ⲉⲃⲟⲗ ⲕⲁⲧⲁ ⲧⲉⲝⲟⲩⲥⲓⲁ ⲉⲛⲧⲁ ⲡϫⲟⲉⲓⲥ ⲧⲁⲁⲥ ⲛⲁⲓ ⲉⲩⲕⲱⲧ ⲁⲩⲱ ⲉⲩϣⲟⲣϣⲣ ⲁⲛ
De aceea vă scriu acestea fiind absent, ca nu cumva fiind prezent, să folosesc asprime conform cu puterea pe care Domnul mi-a dat-o pentru edificare și nu pentru dărâmare.
11 ⲓ̅ⲁ̅ ⲧⲉⲛⲟⲩ ϭⲉ ⲛⲁⲥⲛⲏⲩ ⲣⲁϣⲉ ⲥⲃⲧⲉ ⲧⲏⲩⲧⲛ ⲥⲟⲡⲥ ⲙⲉⲉⲩⲉ ⲉⲡⲓⲙⲉⲉⲩⲉ ⲛⲟⲩⲱⲧ ⲁⲣⲓⲉⲓⲣⲏⲛⲏ ⲁⲩⲱ ⲡⲛⲟⲩⲧⲉ ⲛϯⲣⲏⲛⲏ ⲙⲛ ⲧⲁⲅⲁⲡⲏ ⲛⲁϣⲱⲡⲉ ⲛⲙⲙⲏⲧⲛ ⲁⲥⲡⲁⲍⲉ ⲛⲛⲉⲧⲛⲉⲣⲏⲩ ϩⲛ ⲟⲩⲡⲓ ⲉⲥⲟⲩⲁⲁⲃ
În final, fraților, rămâneți cu bine. Fiți desăvârșiți, fiți mângâiați, fiți cu aceeași minte, trăiți în pace, și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi.
12 ⲓ̅ⲃ̅ ⲥⲉϣⲓⲛⲉ ⲉⲣⲱⲧⲛ ⲛϭⲓ ⲛⲉⲧⲟⲩⲁⲁⲃ ⲧⲏⲣⲟⲩ
Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare sfântă.
13 ⲓ̅ⲅ̅ ⲧⲉⲭⲁⲣⲓⲥ ⲙⲡⲉⲛϫⲟⲉⲓⲥ ⲓⲏⲥ ⲡⲉⲭⲥ ⲁⲩⲱ ⲧⲁⲅⲁⲡⲏ ⲙⲡⲛⲟⲩⲧⲉ ⲙⲛ ⲧⲕⲟⲓⲛⲱⲛⲓⲁ ⲙⲡⲉⲡⲛⲁ ⲉⲧⲟⲩⲁⲁⲃ ⲛⲙⲙⲏⲧⲛ ⲧⲏⲣⲧⲛ
Vă salută toți sfinții.
14 ⲓ̅ⲇ̅
Harul Domnului Isus Cristos și dragostea lui Dumnezeu și comuniunea Duhului Sfânt fie cu voi toți. Amin.

< ⲚⲒⲔⲞⲢⲒⲚⲐⲒⲞⲤ Ⲃ ̅ 13 >