< ⲒⲰⲀⲚⲚⲎⲤ Ⲁ ̅ 2 >
1 ⲁ̅ ⲚⲀϢⲎⲢⲒ ⲚⲀⲒ ϮⲤϦⲀⲒ ⲘⲘⲰⲞⲨ ⲚⲰⲦⲈⲚ ϨⲒⲚⲀ ⲚⲦⲈⲦⲈⲚϢⲦⲈⲘⲈⲢⲚⲞⲂⲒ ⲞⲨⲞϨ ⲈϢⲰⲠ ⲀⲢⲈϢⲀⲚ ⲞⲨⲀⲒ ⲈⲢⲚⲞⲂⲒ ⲞⲨⲞⲚⲦⲀⲚ ⲘⲘⲀⲨ ⲘⲠⲒⲠⲀⲢⲀⲔⲖⲎⲦⲞⲚ ϦⲀⲦⲈⲚ ⲪⲒⲰⲦ ⲒⲎⲤⲞⲨⲤ ⲠⲬⲢⲒⲤⲦⲞⲤ ⲠⲒⲐⲘⲎⲒ
Copilașii mei, vă scriu acestea, ca să nu păcătuiți. Și dacă cineva păcătuiește, avem un mijlocitor la Tatăl, pe Isus Cristos cel drept.
2 ⲃ̅ ⲞⲨⲞϨ ⲚⲐⲞϤ ⲠⲈ ⲠⲤⲰϮ ⲚⲦⲈⲚⲈⲚⲚⲞⲂⲒ ⲈⲐⲂⲈ ⲚⲞⲨⲚ ⲆⲈ ⲘⲘⲀⲨⲀⲦⲈⲚ ⲀⲚ ⲀⲖⲖⲀ ⲚⲈⲘ ⲈⲐⲂⲈ ⲚⲀ ⲠⲒⲔⲞⲤⲘⲞⲤ ⲦⲎⲢϤ.
Și el este ispășirea pentru păcatele noastre și nu doar pentru ale noastre, ci și pentru ale întregii lumi.
3 ⲅ̅ ⲞⲨⲞϨ ϦⲈⲚⲪⲀⲒ ⲦⲈⲚⲚⲀⲈⲘⲒ ϪⲈ ⲀⲚⲤⲞⲨⲰⲚϤ ⲈϢⲰⲠ ⲀⲚϢⲀⲚⲀⲢⲈϨ ⲈⲚⲈϤⲈⲚⲦⲞⲖⲎ
Și prin aceasta știm că îl cunoaștem, dacă ținem poruncile lui.
4 ⲇ̅ ⲪⲎ ⲈⲦϪⲰ ⲘⲘⲞⲤ ϪⲈ ⲀⲒⲤⲞⲨⲰⲚϤ ⲞⲨⲞϨ ⲚⲦⲈϤϢⲦⲈⲘⲀⲢⲈϨ ⲈⲚⲈϤⲈⲚⲦⲞⲖⲎ ⲞⲨⲤⲀⲘⲈⲐⲚⲞⲨϪ ⲠⲈ ⲞⲨⲞϨ ⲐⲘⲎⲒ ϢⲞⲠ ϦⲈⲚⲪⲀⲒ ⲀⲚ
Cel ce spune: Îl cunosc! Și nu ține poruncile lui este un mincinos și adevărul nu este în el.
5 ⲉ̅ ⲪⲎ ⲈⲐⲚⲀⲀⲢⲈϨ ⲈⲠⲈϤⲤⲀϪⲒ ⲀⲖⲎⲐⲰⲤ ϮⲀⲄⲀⲠⲎ ⲚⲦⲈⲪⲚⲞⲨϮ ⲀⲤϪⲰⲔ ⲈⲂⲞⲖ ⲚϦⲢⲎⲒ ϦⲈⲚⲪⲀⲒ ϦⲈⲚⲪⲀⲒ ⲦⲈⲚⲚⲀⲈⲘⲒ ϪⲈ ⲦⲈⲚϢⲞⲠ ⲚϦⲎ ⲦϤ
Dar cel ce ține cuvântul lui în el, într-adevăr, dragostea lui Dumnezeu este desăvârșită; prin aceasta știm că suntem în el.
6 ⲋ̅ ⲪⲎ ⲈⲦϪⲰ ⲘⲘⲞⲤ ϪⲈ ϮϢⲞⲠ ⲚϦⲎⲦϤ ⲤⲈⲘⲠϢⲀ ⲘⲪⲢⲎϮ ⲈⲦⲀ ⲪⲎ ⲘⲞϢⲒ ⲘⲘⲞϤ ⲚⲦⲈϤⲘⲞϢⲒ ϨⲰϤ ⲘⲠⲀⲒⲢⲎϮ.
Cel ce spune că rămâne în el, este dator să umble așa cum el a umblat.
7 ⲍ̅ ⲚⲀⲘⲈⲚⲢⲀϮ ⲚⲞⲨⲈⲚⲦⲞⲖⲎ ⲘⲂⲈⲢⲒ ⲀⲚ ⲈϮⲤϦⲀⲒ ⲘⲘⲞⲤ ⲚⲰⲦⲈⲚ ⲀⲖⲖⲀ ⲞⲨⲈⲚⲦⲞⲖⲎ ⲚⲀⲠⲀⲤ ⲦⲈ ⲐⲎ ⲈⲚⲀⲤⲚⲦⲈⲚ ⲐⲎⲚⲞⲨ ⲒⲤϪⲈⲚ ϨⲎ ϮⲈⲚⲦⲞⲖⲎ ⲚⲀⲠⲀⲤ ⲠⲒⲤⲀϪⲒ ⲈⲦⲀⲢⲈⲦⲈⲚⲤⲞⲐⲘⲈϤ
Fraților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care ați avut-o de la început. Porunca veche este cuvântul pe care voi l-ați auzit de la început.
8 ⲏ̅ ⲠⲀⲖⲒⲚ ⲞⲨⲈⲚⲦⲞⲖⲎ ⲘⲂⲈⲢⲒ ⲈϮⲤϦⲀⲒ ⲘⲘⲞⲤ ⲚⲰⲦⲈⲚ ⲐⲎ ⲈⲦⲈ ⲞⲨⲞⲚ ⲞⲨⲘⲈⲐⲘⲎⲒ ϢⲞⲠ ⲚϦⲎⲦⲤ ⲚⲈⲘ ϦⲈⲚⲐⲎⲚⲞⲨ ϪⲈ ⲠⲒⲬⲀⲔⲒ ⲚⲀⲤⲒⲚⲒ ⲠⲒⲞⲨⲰⲒⲚⲒ ⲚⲦⲀⲪⲘⲎⲒ ϨⲎⲆⲎ ϤⲈⲢⲞⲨⲰⲒⲚⲒ.
Din nou vă scriu o poruncă nouă care este adevărată în el și în voi, pentru că întunericul a trecut și lumina adevărată acum strălucește.
9 ⲑ̅ ⲪⲎ ⲈⲦϪⲰ ⲘⲘⲞⲤ ϪⲈ ϮϢⲞⲠ ϦⲈⲚⲠⲒⲞⲨⲰⲒⲚⲒ ⲞⲨⲞϨ ϤⲘⲞⲤϮ ⲘⲠⲈϤⲤⲞⲚ ⲀϤⲚϦⲢⲎⲒ ϦⲈⲚⲠⲒⲬⲀⲔⲒ ϢⲀ ϮⲚⲞⲨ
Cel ce spune că este în lumină și urăște pe fratele său este în întuneric până acum.
10 ⲓ̅ ⲪⲎ ⲈⲦⲈⲢⲀⲄⲀⲠⲀⲚ ⲘⲠⲈϤⲤⲞⲚ ⲀϤϢⲞⲠ ϦⲈⲚⲠⲒⲞⲨⲰⲒⲚⲒ ⲞⲨⲞϨ ⲘⲘⲞⲚ ⲤⲔⲀⲚⲆⲀⲖⲞⲚ ϢⲞⲠ ⲚϦⲎⲦϤ
Cel ce iubește pe fratele său rămâne în lumină și în el nu este ocazie de poticnire.
11 ⲓ̅ⲁ̅ ⲪⲎ ⲈⲐⲘⲞⲤϮ ⲘⲠⲈϤⲤⲞⲚ ⲀϤϦⲈⲚ ⲠⲒⲬⲀⲔⲒ ⲞⲨⲞϨ ⲀϤⲘⲞϢⲒ ϦⲈⲚⲠⲒⲬⲀⲔⲒ ⲞⲨⲞϨ ⲚϤⲤⲰⲞⲨⲚ ⲀⲚ ϪⲈ ⲀϤⲘⲞϢⲒ ⲈⲐⲰⲚ ϪⲈ Ⲁ- ⲠⲒⲬⲀⲔⲒ ⲐⲰⲘ ⲚⲚⲈϤⲂⲀⲖ
Dar cel ce urăște pe fratele său este în întuneric și umblă în întuneric și nu știe încotro merge, pentru că acel întuneric i-a orbit ochii.
12 ⲓ̅ⲃ̅ ϮⲤϦⲀⲒ ⲚⲰⲦⲈⲚ ⲚⲒϢⲎⲢⲒ ϪⲈ ⲤⲈⲚⲀⲬⲀ ⲚⲈⲦⲈⲚⲚⲞⲂⲒ ⲚⲰⲦⲈⲚ ⲈⲂⲞⲖ ⲈⲐⲂⲈ ⲠⲈϤⲢⲀⲚ
Vă scriu, copilașilor, pentru că păcatele vă sunt iertate pentru numele lui.
13 ⲓ̅ⲅ̅ ϮⲤϦⲀⲒ ⲚⲰⲦⲈⲚ ⲚⲒⲒⲞϮ ϪⲈ ⲀⲢⲈⲦⲈⲚⲤⲞⲨⲈⲚ ⲪⲎ ⲈⲦϢⲞⲠ ⲒⲤϪⲈⲚ ϨⲎ ϮⲤϦⲀⲒ ⲚⲰⲦⲈⲚ ⲚⲒϦⲈⲖϢⲒⲢⲒ ϪⲈ ⲀⲢⲈⲦⲈⲚϬⲢⲞ ⲈⲠⲒⲠⲞⲚⲎⲢⲞⲤ
Vă scriu, taților, pentru că ați cunoscut pe cel care este de la început. Vă scriu, tinerilor, pentru că l-ați învins pe cel rău. Vă scriu, copilașilor, pentru că l-ați cunoscut pe Tatăl.
14 ⲓ̅ⲇ̅ ⲀⲒⲤϦⲀⲒ ⲚⲰⲦⲈⲚ ⲚⲒⲀⲖⲰⲞⲨⲒ ϪⲈ ⲀⲢⲈⲦⲈⲚⲤⲞⲨⲈⲚ ⲪⲒⲰⲦ ⲀⲒⲤϦⲀⲒ ⲚⲰⲦⲈⲚ ⲚⲒⲒⲞϮ ϪⲈ ⲀⲢⲈⲦⲈⲚⲤⲞⲨⲈⲚ ⲪⲎ ⲈⲦϢⲰⲠⲒ ⲒⲤϪⲈⲚ ϨⲎ ⲀⲒⲤϦⲀⲒ ⲚⲰⲦⲈⲚ ⲚⲒϦⲈⲖϢⲒⲢⲒ ϪⲈ ⲦⲈⲦⲈⲚϪⲞⲢ ⲞⲨⲞϨ ⲠⲒⲤⲀϪⲒ ⲚⲦⲈⲪⲚⲞⲨϮ ϢⲞⲠ ϦⲈⲚⲐⲎⲚⲞⲨ ⲞⲨⲞϨ ⲀⲦⲈⲦⲈⲚϬⲢⲞ ⲈⲠⲒⲠⲞⲚⲎⲢⲞⲤ
V-am scris, taților, pentru că l-ați cunoscut pe cel care este de la început. V-am scris, tinerilor, pentru că sunteți tari și cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și l-ați învins pe cel rău.
15 ⲓ̅ⲉ̅ ⲘⲠⲈⲢⲘⲈⲚⲢⲈ ⲠⲒⲔⲞⲤⲘⲞⲤ ⲞⲨⲆⲈ ⲚⲎ ⲈⲦϢⲞⲠ ϦⲈⲚⲠⲒⲔⲞⲤⲘⲞⲤ ⲈϢⲰⲠ ⲆⲈ ⲀⲢⲈϢⲀⲚ ⲞⲨⲀⲒ ⲘⲈⲚⲢⲈ ⲠⲒⲔⲞⲤⲘⲞⲤ ϮⲀⲄⲀⲠⲎ ⲚⲦⲈⲪⲒⲰⲦ ϢⲞⲠ ⲚϦⲎⲦϤ ⲀⲚ.
Nu iubiți lumea, nici lucrurile care sunt în lume. Dacă cineva iubește lumea, dragostea Tatălui nu este în el.
16 ⲓ̅ⲋ̅ ϪⲈ ⲈⲚⲬⲀⲒ ⲚⲒⲂⲈⲚ ⲈⲦϦⲈⲚ ⲠⲒⲔⲞⲤⲘⲞⲤ ϮⲈⲠⲒⲐⲨⲘⲒⲀ ⲚⲦⲈϮⲤⲀⲢⲜ ⲚⲈⲘ ϮⲈⲠⲒⲐⲨⲘⲒⲀ ⲚⲦⲈⲚⲒⲂⲀⲖ ⲚⲈⲘ ϮⲘⲈⲦⲢⲈϤϨⲒⲠϨⲞ ⲚⲦⲈⲠⲀⲒⲂⲒⲞⲤ ⲚⲀⲒ ϨⲀⲚⲈⲂⲞⲖ ⲘⲪⲒⲰⲦ ⲀⲚ ⲚⲈⲀⲖⲖⲀ ϨⲀⲚⲈⲂⲞⲖ ϦⲈⲚⲠⲒⲔⲞⲤⲘⲞⲤ ⲚⲈ
Pentru că tot ce este în lume, pofta cărnii și pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este din Tatăl, ci este din lume.
17 ⲓ̅ⲍ̅ ⲞⲨⲞϨ ⲠⲒⲔⲞⲤⲘⲞⲤ ⲚⲀⲤⲒⲚⲒ ⲚⲈⲘ ⲦⲈϤⲈⲠⲒⲐⲨⲘⲒⲀ ⲪⲎ ⲆⲈ ⲈⲦⲒⲢⲒ ⲘⲪⲞⲨⲰϢ ⲘⲪⲚⲞⲨϮ ϤⲚⲀϢⲰⲠⲒ ϢⲀ ⲈⲚⲈϨ. (aiōn )
Și lumea și pofta ei trece, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna. (aiōn )
18 ⲓ̅ⲏ̅ ⲚⲒⲀⲖⲰⲞⲨⲒ ⲦϦⲀⲈ ⲚⲞⲨⲚⲞⲨ ⲦⲈ ⲞⲨⲞϨ ⲔⲀⲦⲀ ⲪⲢⲎϮ ⲈⲦⲀⲢⲈⲦⲈⲚⲤⲰⲦⲈⲘ ϪⲈ ⲠⲒⲀⲚⲦⲒⲬⲢⲒⲤⲦⲞⲤ ⲚⲎⲞⲨ ϮⲚⲞⲨ ⲒⲤ ⲞⲨⲘⲎϢ ⲚⲀⲚⲦⲒⲬⲢⲒⲤⲦⲞⲤ ⲀⲨϢⲰⲠⲒ ϦⲈⲚⲪⲀⲒ ⲦⲈⲚⲚⲀⲈⲘⲒ ϪⲈ ⲦϦⲀⲈ ⲚⲞⲨⲚⲞⲨ ⲦⲈ.
Copilașilor, este timpul de pe urmă și așa cum ați auzit că are să vină anticrist și acum sunt mulți anticriști, prin aceasta știm că este timpul de pe urmă.
19 ⲓ̅ⲑ̅ ⲈⲦⲀⲨⲒ ⲈⲂⲞⲖ ⲚϦⲎⲦⲈⲚ ⲀⲖⲖⲀ ϨⲀⲚⲈⲂⲞⲖ ⲚϦⲎⲦⲈⲚ ⲀⲚ ⲚⲈⲚⲈ ϨⲀⲚⲈⲂⲞⲖ ⲚϦⲎⲦⲈⲚ ⲚⲀⲨⲚⲀϢⲰⲠⲒ ⲚⲈⲘⲀⲚ ⲠⲈ ⲀⲖⲖⲀ ϨⲒⲚⲀ ⲚⲦⲞⲨⲞⲨⲞⲚϨ ⲈⲂⲞⲖ ϪⲈ ϨⲀⲚⲈⲂⲞⲖ ⲚϦⲎⲦⲈⲚ ⲦⲎⲢⲞⲨ ⲀⲚ ⲠⲈ
Au ieșit dintre noi, dar nu erau de-ai noștri, căci dacă ar fi fost de-ai noștri ar fi rămas cu noi, dar au ieșit ca să se arate că nu toți erau de-ai noștri.
20 ⲕ̅ ⲞⲨⲞϨ ⲚⲐⲰⲦⲈⲚ ϨⲰⲦⲈⲚ ⲞⲨⲞⲚⲦⲞⲦⲈⲚ ⲚⲞⲨⲐⲰϨⲤ ⲈⲂⲞⲖ ϦⲈⲚⲠⲈⲐⲞⲨⲀⲂ ⲞⲨⲞϨ ⲦⲈⲦⲈⲚⲤⲰⲞⲨⲚ ⲚϨⲰⲂ ⲚⲒⲂⲈⲚ
Dar voi aveți o ungere de la Cel Sfânt și cunoașteți toate lucrurile.
21 ⲕ̅ⲁ̅ ⲈⲦⲀⲒⲤϦⲀⲒ ⲚⲰⲦⲈⲚ ⲀⲚ ϪⲈ ⲦⲈⲦⲈⲚⲤⲰⲞⲨⲚ ⲚⲐⲘⲎⲒ ⲀⲚ ⲀⲖⲖⲀ ϪⲈ ⲦⲈⲦⲈⲚⲤⲰⲞⲨⲚ ⲘⲘⲞⲤ ϪⲈ ⲤⲀⲘⲈⲐⲚⲞⲨϪ ⲚⲒⲂⲈⲚ ϨⲀⲚⲈⲂⲞⲖ ⲚⲐⲘⲎ ⲒⲀⲚ ⲚⲈ
Nu v-am scris pentru că nu cunoașteți adevărul, ci pentru că îl cunoașteți și pentru că nicio minciună nu este din adevăr.
22 ⲕ̅ⲃ̅ ⲚⲒⲘ ⲠⲈ ⲠⲒⲤⲀⲘⲈⲐⲚⲞⲨⲚ ⲈⲂⲎⲖ ⲈⲪⲎ ⲈⲦϪⲰⲖ ⲈⲂⲞⲖ ϪⲈ ⲒⲎⲤⲞⲨⲤ ⲀⲚ ⲠⲈ ⲠⲬⲢⲒⲤⲦⲞⲤ ⲪⲀⲒ ⲠⲈ ⲠⲒⲀⲚⲦⲒⲬⲢⲒⲤⲦⲞⲤ ϪⲈ ⲪⲎ ⲈⲦϪⲰⲖ ⲘⲪⲒⲰⲦ ⲈⲂⲞⲖ ϤϪⲰⲖ ⲞⲚ ⲘⲠⲒⲔⲈϢⲎⲢⲒ
Cine este mincinos, dacă nu cel ce neagă că Isus este Cristosul? Acela este anticrist, care neagă pe Tatăl și pe Fiul.
23 ⲕ̅ⲅ̅ ⲞⲨⲞϨ ⲞⲨⲞⲚ ⲚⲒⲂⲈⲚ ⲈⲦϪⲰⲖ ⲘⲠⲒϢⲎⲢⲒ ⲈⲂⲞⲖ ⲠⲒⲔⲈⲒⲰⲦ ⲚⲦⲞⲦϤ ⲀⲚ ⲪⲎ ⲈⲐⲞⲨⲰⲚϨ ⲘⲠⲒϢⲎⲢⲒ ⲈⲂⲞⲖ ⲠⲒⲔⲈⲒⲰⲦ ⲚⲦⲞⲦϤ
Oricine neagă pe Fiul nu are pe Tatăl, dar cel ce mărturisește pe Fiul are și pe Tatăl.
24 ⲕ̅ⲇ̅ ⲚⲐⲰⲦⲈⲚ ϨⲰⲦⲈⲚ ⲪⲎ ⲈⲦⲀⲢⲈⲦⲈⲚⲤⲞⲐⲘⲈϤ ⲒⲤϪⲈⲚ ϨⲎ ⲘⲀⲢⲈϤϢⲰⲠⲒ ϦⲈⲚⲐⲎⲚⲞⲨ ⲈϢⲰⲠ ⲆⲈ ⲀϤϢⲀⲚϢⲰⲠⲒ ϦⲈⲚⲐⲎⲚⲞⲨ ⲚϪⲈⲪⲎ ⲈⲦⲀⲢⲈⲦⲈⲚⲤⲞⲐⲘⲈϤ ⲒⲤϪⲈⲚ ϨⲎ ⲚⲐⲰⲦⲈⲚ ϨⲰⲦⲈⲚ ⲈⲢⲈⲦⲈⲚⲈϢⲰⲠⲒ ϦⲈⲚⲠⲒϢⲎⲢⲒ ⲚⲈⲘ ⲪⲒⲰⲦ
De aceea să rămână în voi ce ați auzit de la început. Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început, voi de asemenea veți continua în Fiul și în Tatăl.
25 ⲕ̅ⲉ̅ ⲪⲀⲒ ⲠⲈ ⲠⲒⲰϢ ⲪⲎ ⲚⲐⲞϤ ⲈⲦⲀϤⲰϢ ⲘⲘⲞϤ ⲚⲀⲚ ⲠⲒⲰⲚϦ ⲚⲈⲚⲈϨ (aiōnios )
Și aceasta este promisiunea pe care el ne-a promis-o: viața eternă. (aiōnios )
26 ⲕ̅ⲋ̅ ⲚⲀⲒ ⲀⲒⲤϦⲎⲦⲞⲨ ⲚⲰⲦⲈⲚ ⲈⲐⲂⲈ ⲚⲎ ⲈⲦⲤⲰⲢⲈⲘ ⲘⲘⲰⲦⲈⲚ
V-am scris acestea referitor la cei ce vă amăgesc.
27 ⲕ̅ⲍ̅ ⲞⲨⲞϨ ⲚⲐⲰⲦⲈⲚ ⲠⲒⲐⲰϨⲤ ⲈⲦⲀⲢⲈⲦⲈⲚϬⲒⲦϤ ⲚⲦⲞⲦϤ ϤϢⲞⲠ ϦⲈⲚⲐⲎⲚⲞⲨ ⲞⲨⲞϨ ⲚⲦⲈⲦⲈⲚⲈⲢⲬⲢⲒⲀ ⲀⲚ ⲈⲤϦⲀⲒ ⲚⲰⲦⲈⲚ ⲒⲈ ⲚⲦⲈⲞⲨⲀⲒ ϮⲤⲂⲰ ⲚⲰⲦⲈⲚ ⲀⲖⲖⲀ ⲘⲪⲢⲎϮ ⲈⲦⲈ ⲠⲀⲒⲠⲚⲈⲨⲘⲀⲢⲰ ϮⲤⲂⲰ ⲚⲰⲦⲈⲚ ⲈⲐⲂⲈ ϨⲰⲂ ⲚⲒⲂⲈⲚ ⲞⲨⲞϨ ⲞⲨⲐⲘⲎⲒ ⲠⲈ ⲞⲨⲤⲀⲘⲈⲐⲚⲞⲨϪ ⲀⲚ ⲠⲈ ⲔⲀⲦⲀ ⲪⲢⲎϮ ⲈⲦⲀϤⲦⲤⲀⲂⲈ ⲐⲎⲚⲞⲨ ϢⲰⲠⲒ ⲚϦⲎⲦϤ
Dar ungerea, pe care ați primit-o de la el, rămâne în voi și nu aveți nevoie ca cineva să vă învețe; dar așa cum aceeași ungere vă învață despre toate și este adevăr și nu este minciună și chiar așa cum v-a învățat ea, veți rămâne în el.
28 ⲕ̅ⲏ̅ ⲞⲨⲞϨ ϮⲚⲞⲨ ⲞⲚ ⲚⲀϢⲎⲢⲒ ϢⲰⲠⲒ ⲚϦⲎⲦϤ ϨⲒⲚⲀ ⲀϤϢⲀⲚⲞⲨⲞⲚϨ ⲈⲂⲞⲖ ⲦⲈⲦⲈⲚⲚⲀϬ ⲒⲚⲞⲨⲠⲀⲢⲢⲎⲤⲒⲀ ⲚⲦⲈⲦⲈⲚϢⲦⲈⲘϬⲒϢⲒⲠⲒ ⲚⲦⲞⲦϤ ϦⲈⲚⲦⲈϤⲠⲀⲢⲞⲨⲤⲒⲀ
Și acum, copilașilor, rămâneți în el, pentru ca atunci când va fi arătat el, să avem cutezanță și să nu fim făcuți de rușine înaintea lui la venirea sa.
29 ⲕ̅ⲑ̅ ⲈϢⲰⲠ ⲀⲢⲈⲦⲈⲚϢⲀⲚⲚⲀⲨ ϪⲈ ⲞⲨⲐⲘⲎⲒ ⲠⲈ ⲀⲢⲒⲈⲘⲒ ϪⲈ ⲞⲨⲞⲚ ⲚⲒⲂⲈⲚ ⲈⲦⲒⲢⲒ ⲚϮⲘⲈⲐⲘⲎ ⲒⲈⲦⲀⲨⲘⲀⲤϤ ⲈⲂⲞⲖ ⲚϦⲎⲦϤ.
Dacă știți că el este drept, știți că toți cei ce împlinesc dreptate sunt născuți din el.