< 申命記 2 >
1 「此後,我們轉回,從紅海的路往曠野去,是照耶和華所吩咐我的。我們在西珥山繞行了許多日子。
Apoi ne-am întors şi am călătorit în pustiu, pe calea Mării Roşii, precum mi-a vorbit DOMNUL şi am înconjurat muntele Seir multe zile.
Şi DOMNUL mi-a vorbit, spunând:
Destul aţi înconjurat acest munte; întoarceţi-vă spre nord.
4 你吩咐百姓說:你們弟兄以掃的子孫住在西珥,你們要經過他們的境界。他們必懼怕你們,所以你們要分外謹慎。
Şi porunceşte poporului, spunând: Să treceţi prin ţinutul fraţilor voştri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir; şi ei se vor teme de voi, de aceea aveţi grijă de voi;
5 不可與他們爭戰;他們的地,連腳掌可踏之處,我都不給你們,因我已將西珥山賜給以掃為業。
Nu vă amesticați cu ei; deoarece nu vă voi da din ţara lor, nu, nici cât lăţimea piciorului, deoarece muntele Seir l-am dat în stăpânire lui Esau.
6 你們要用錢向他們買糧吃,也要用錢向他們買水喝。
Să cumpăraţi de la ei hrană cu bani, ca să mâncaţi; şi de asemenea să cumpăraţi de la ei apă cu bani, ca să beţi.
7 因為耶和華-你的上帝在你手裏所辦的一切事上已賜福與你。你走這大曠野,他都知道了。這四十年,耶和華-你的上帝常與你同在,故此你一無所缺。』
Fiindcă DOMNUL Dumnezeul tău te-a binecuvântat în toate lucrările mâinii tale, el cunoaşte mersul tău prin acest mare pustiu; în aceşti patruzeci de ani DOMNUL Dumnezeul tău a fost cu tine, nu ţi-a lipsit nimic.
8 「於是,我們離了我們弟兄以掃子孫所住的西珥,從亞拉巴的路,經過以拉他、以旬‧迦別,轉向摩押曠野的路去。
Şi când am trecut pe alături de fraţii noştri, copiii lui Esau, care locuiau în Seir, prin calea câmpiei, de la Elat şi de la Eţion-Gheber, ne-am întors şi am trecut pe calea pustiului Moabului.
9 耶和華吩咐我說:『不可擾害摩押人,也不可與他們爭戰。他們的地,我不賜給你為業,因我已將亞珥賜給羅得的子孫為業。』(
Şi DOMNUL mi-a spus: Nu chinuiţi pe moabiţi; nici nu vă luptaţi cu ei în bătălie, pentru că nu îţi voi da din ţara lor ca stăpânire, căci am dat Arul copiilor lui Lot ca stăpânire.
10 先前,有以米人住在那裏,民數眾多,身體高大,像亞衲人一樣。
Emimii locuiau acolo în trecut, un popor mare şi numeros şi înalt, ca anachimii;
11 這以米人像亞衲人;也算為利乏音人;摩押人稱他們為以米人。
Care au fost socotiţi şi ei uriaşi, ca anachimii, dar moabiţii îi numesc emimi.
12 先前,何利人也住在西珥,但以掃的子孫將他們除滅,得了他們的地,接着居住,就如以色列在耶和華賜給他為業之地所行的一樣。)
Horiţii de asemenea locuiau înainte în Seir; dar copiii lui Esau i-au alungat, când i-au nimicit dinaintea lor şi au locuit în locul lor, precum a făcut Israel în ţara stăpânirii lui, pe care DOMNUL le-a dat-o.
Acum ridicaţi-vă şi treceţi pârâul Zered. Şi am trecut pârâul Zered.
14 自從離開加低斯‧巴尼亞,到過了撒烈溪的時候,共有三十八年,等那世代的兵丁都從營中滅盡,正如耶和華向他們所起的誓。
Şi timpul în care am venit de la Cades-Barnea până am trecut pârâul Zered, a fost de treizeci şi opt de ani, până a pierit toată generaţia bărbaţilor de război din mijlocul oştirii, precum DOMNUL le jurase.
15 耶和華的手也攻擊他們,將他們從營中除滅,直到滅盡。
Fiindcă într-adevăr mâna DOMNULUI a fost împotriva lor, ca să îi nimicească din mijlocul oştirii, până când au fost mistuiţi.
Astfel s-a întâmplat, când toţi bărbaţii de război au fost mistuiţi şi au murit din popor,
Că DOMNUL mi-a vorbit, spunând:
Să treci astăzi prin Ar, ţinutul Moabului,
19 走近亞捫人之地,不可擾害他們,也不可與他們爭戰。亞捫人的地,我不賜給你們為業,因我已將那地賜給羅得的子孫為業。』(
Şi când te apropii de copiii lui Amon, să nu îi chinui nici să nu te amesteci cu ei, pentru că nu îţi voi da din ţara copiilor lui Amon în stăpânire; deoarece am dat-o copiilor lui Lot ca stăpânire.
20 那地也算為利乏音人之地,先前利乏音人住在那裏,亞捫人稱他們為散送冥。
(Aceasta de asemenea era socotită o ţară de uriaşi; uriaşii locuiau în ea în vechime; şi amoniţii îi numesc zamzumimi;
21 那民眾多,身體高大,像亞衲人一樣,但耶和華從亞捫人面前除滅他們,亞捫人就得了他們的地,接着居住。
Un popor mare şi numeros şi înalt, ca anachimii; dar DOMNUL i-a nimicit dinaintea lor şi ei i-au alungat şi au locuit în locul lor,
22 正如耶和華從前為住西珥的以掃子孫將何利人從他們面前除滅、他們得了何利人的地、接着居住一樣,直到今日。
Precum a făcut copiilor lui Esau, care locuiau în Seir, când i-a nimicit pe horiţi dinaintea lor; şi i-au alungat şi au locuit în locul lor până în ziua aceasta;
23 從迦斐託出來的迦斐託人將先前住在鄉村直到迦薩的亞衛人除滅,接着居住。)
Şi pe aviţii care locuiau în Haţerim, până la Gaza, i-au nimicit caftoriţii, care au ieşit din Caftor, şi au locuit în locul lor.)
24 你們起來前往,過亞嫩谷;我已將亞摩利人希實本王西宏和他的地交在你手中,你要與他爭戰,得他的地為業。
Ridicaţi-vă, călătoriţi şi treceţi râul Arnon, iată, am dat în mâna ta pe Sihon amoritul, împăratul Hesbonului şi ţara lui; începe să o iei în stăpânire şi luptă-te cu el în bătălie.
25 從今日起,我要使天下萬民聽見你的名聲都驚恐懼怕,且因你發顫傷慟。」
Astăzi voi începe să pun groaza de tine şi teama de tine peste toate naţiunile de sub tot cerul, care vor auzi mărturie despre tine şi se vor cutremura şi se vor chinui din cauza ta.
26 「我從基底莫的曠野差遣使者去見希實本王西宏,用和睦的話說:
Şi am trimis mesageri din pustiul Chedemot la Sihon, împăratul Hesbonului, cu cuvinte de pace, spunând:
27 『求你容我從你的地經過,只走大道,不偏左右。
Lasă-mă să trec prin ţara ta, voi merge numai pe drumul mare; nu mă voi abate nici la dreapta nici la stânga.
28 你可以賣糧給我吃,也可以賣水給我喝,只要容我步行過去,
Să îmi vinzi hrană pe bani, ca să mănânc; şi să îmi dai apă pe bani, ca să beau; voi trece numai cu picioarele mele;
29 就如住西珥的以掃子孫和住亞珥的摩押人待我一樣,等我過了約旦河,好進入耶和華-我們上帝所賜給我們的地。』
(Precum mi-au făcut copiii lui Esau care locuiesc în Seir şi moabiţii care locuiesc în Ar), până voi trece Iordanul în ţara pe care ne-o dă DOMNUL Dumnezeul nostru.
30 但希實本王西宏不容我們從他那裏經過;因為耶和華-你的上帝使他心中剛硬,性情頑梗,為要將他交在你手中,像今日一樣。
Dar Sihon, împăratul Hesbonului, nu a voit să ne lase să trecem pe la el; fiindcă DOMNUL Dumnezeul tău i-a împietrit duhul şi i-a înăsprit inima, ca să îl dea în mâna ta, ca în ziua aceasta.
31 耶和華對我說:『從此起首,我要將西宏和他的地交給你;你要得他的地為業。』
Şi DOMNUL mi-a spus: Iată, am început să dau pe Sihon şi ţara lui înaintea ta; începe să iei în stăpânire, ca să moşteneşti ţara lui.
32 那時,西宏和他的眾民出來攻擊我們,在雅雜與我們交戰。
Atunci Sihon a ieşit împotriva noastră, el şi tot poporul său, să lupte la Iahaţ.
33 耶和華-我們的上帝將他交給我們,我們就把他和他的兒子,並他的眾民,都擊殺了。
Şi DOMNUL Dumnezeul nostru l-a predat înaintea noastră; şi l-am lovit, pe el şi pe copiii săi şi pe tot poporul său.
34 我們奪了他的一切城邑,將有人煙的各城,連女人帶孩子,盡都毀滅,沒有留下一個。
Şi în timpul acela am luat toate cetăţile lui, am nimicit în întregime pe bărbaţi şi pe femei şi pe micuţi, din fiecare cetate; nu am lăsat pe nimeni să rămână;
35 惟有牲畜和所奪的各城,並其中的財物,都取為自己的掠物。
Numai vitele le-am luat ca pradă pentru noi şi prada cetăţilor pe care le-am cucerit.
36 從亞嫩谷邊的亞羅珥和谷中的城,直到基列,耶和華-我們的上帝都交給我們了,沒有一座城高得使我們不能攻取的。
De la Aroer, care este pe malul râului Arnon, şi de la cetatea care este lângă râu, până la Galaad, nu a fost nicio cetate prea tare pentru noi; DOMNUL Dumnezeul nostru ni le-a dat pe toate.
37 惟有亞捫人之地,凡靠近雅博河的地,並山地的城邑,與耶和華-我們上帝所禁止我們去的地方,都沒有挨近。」
Numai de ţara copiilor lui Amon nu te-ai apropiat, nici de vreun loc al râului Iaboc, nici de cetăţile din munţi, nici de tot ce ne-a spus DOMNUL Dumnezeul nostru.