< 約伯記 5 >
1 任你呼求,看有誰答應你﹖諸聖者中,看你轉向那一位﹖
Cheamă acum, dacă este vreunul să îți răspundă; și la care dintre sfinți te vei întoarce?
Căci furia omoară pe nebun și invidia ucide pe cel prost.
Am văzut pe cel nebun prinzând rădăcină, dar dintr-odată i-am blestemat locuința.
4 他的子女,無人支援,在城門前被踐踏,無人救護。
Copiii lui sunt departe de siguranță și sunt zdrobiți la poartă și nu este vreunul să îi elibereze.
5 他們收穫的,飢餓者來吃;且將剩餘的,搶去儲存;他們的財富,為口渴者喝盡。
Al cărui seceriș îl mănâncă cel flămând și îl ia chiar dintre spini, iar tâlharul le înghite averea.
Deși nenorocirea nu iese din țărână, nici necazul nu răsare din pământ;
Totuși omul se naște pentru necaz, precum scânteile zboară în sus.
Eu aș căuta spre Dumnezeu și i-aș încredința cauza mea lui Dumnezeu,
9 他所作的大事,高深莫測;他所行的奇事,不可勝數:
Care face lucruri mari și de nepătruns, lucruri minunate fără număr;
Care dă ploaie peste pământ și trimite ape peste câmpuri;
Pentru a așeza în înalt pe cei umili; și cei ce jelesc să fie înălțați la siguranță.
El zădărnicește planurile celor vicleni, astfel că mâinile lor nu își pot împlini planul.
13 以智者的計謀捕捉智者,使奸猾人的策畫即時成空;
El prinde pe înțelepți în vicleniile lor, și sfatul celor perverși este dat peste cap.
Ei se întâlnesc cu întunericul în timpul zilei și bâjbâie în miezul zilei precum în noapte.
15 他搭救被剝削者脫離人口,挽救窮人擺脫強暴的手。
Dar el salvează pe cel sărac de sabie, de gura lor și de mâna celui puternic.
Astfel cel sărac are speranță și nelegiuirea își oprește gura.
17 的確,天主所懲戒的人是有福的:全能者的訓戒,你不可忽視。
Iată, fericit este omul pe care Dumnezeu îl corectează, de aceea nu disprețui disciplinarea celui Atotputernic;
18 因為他打傷了,而又包紮傷口;他擊碎了,而又親手治療。
Căci el face să doară, și tot el leagă rănile; el rănește și tot mâinile lui vindecă.
19 你六次遭難,他次次拯救;到第七次,災難不會臨於你。
El te va elibera în șase necazuri; da, în șapte nu te va atinge niciun rău.
20 饑饉中,他必救你不死;戰爭中,必使你得免刀劍。
În foamete te va răscumpăra de la moarte, și în război de la puterea sabiei.
21 唇槍舌劍,你必能躲藏;大難來臨,你不必張惶;
Vei fi ascuns de biciuirea limbii și nu te vei teme de nimicire când vine.
22 對大難和饑荒,你可置之一笑;對地上的野獸,也不用驚惶。
De nimicire și foamete vei râde; și nu te vei teme de fiarele pământului.
23 你將與田野的頑石立約,曠野的猛獸必與你和好。
Pentru că vei fi în alianță cu pietrele câmpului și fiarele câmpului vor fi în pace cu tine.
24 你將見到你的帳幕平安無恙,察看羊欄時,一無所失。
Și vei cunoaște că al tău cort va fi în pace; și îți vei cerceta locuința și nu vei păcătui.
Vei cunoaște de asemenea că sămânța ta va fi mare și urmașii tăi ca iarba pământului.
Vei ajunge la mormântul tău la o vârstă deplină, precum un snop de grâu strâns la timpul lui.
27 看,這是我們所觀察的真理,你若細聽,自會獲益良多。
Iată, aceasta, noi am cercetat-o, așa este; ascult-o și cunoaște-o pentru binele tău.