< 創世記 48 >

1 這些事以後,有人告訴若瑟說:「你的父親病了。」若瑟遂帶了他的兩個兒子,默納協和厄弗辣因同去。
Şi s-a întâmplat, după aceste lucruri, că i s-a spus lui Iosif: Iată, tatăl tău este bolnav; iar el a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim.
2 人告訴雅各伯說:「你兒子若瑟來看你。」以色列遂勉強由床上坐起。
Şi i s-a spus lui Iacob, zicând: Iată, fiul tău, Iosif, vine la tine; şi Israel s-a întărit şi a şezut pe pat.
3 雅各伯對若瑟說:「全能者天主曾在客納罕地路次顯現給我,祝福了我,
Şi Iacob i-a spus lui Iosif: Dumnezeu cel Atotputernic mi s-a arătat la Luz, în ţara lui Canaan, şi m-a binecuvântat.
4 對我說:看! 我要使你繁殖增多,成為一大民族;我要將這地方賜給你未來的後裔,作為永久的產業。
Şi mi-a spus: Iată, te voi face roditor şi te voi înmulţi şi voi face din tine o mulţime de popoare; şi voi da această ţară seminţei tale după tine ca stăpânire veşnică.
5 我未到埃及見你以前,你在埃及國所生的兩個兒子,由今起應歸於我;厄弗辣因和默納協屬我全如勒烏本和西默盎一樣。
Şi acum cei doi fii ai tăi, Efraim şi Manase, care ţi s-au născut în ţara Egiptului înainte să vin la tine în Egipt, sunt ai mei; ca Ruben şi Simeon, vor fi ai mei.
6 在他們以後所生的子女,盡歸於你;不過在分產業時,他們應歸他們兄弟的名下。
Şi urmaşii tăi, pe care îi naşti după ei, vor fi ai tăi şi vor fi chemaţi după numele fraţilor lor în moştenirea lor.
7 當我由帕丹回來時,在離厄弗辣大還有一段路程時,在路上你母親辣黑耳,就在我的悲痛中死在客納罕地,我就將她葬在去厄弗辣大,即白冷的路旁。」
Şi cât despre mine, când eu am venit din Padan, Rahela a murit lângă mine în ţara lui Canaan, pe cale, pe când nu era decât o bucată de drum până să ajungem la Efrata; şi eu am îngropat-o acolo, pe calea Efratei, care este Betleem.
8 以色列看見若瑟的兒子,就問說:「他們是誰﹖」
Şi Israel a privit pe fiii lui Iosif şi a spus: Cine sunt aceştia?
9 若瑟回答父親說:「是天主在此地賜給我的兒子。」以色列說:「帶他們到我跟前來,我要祝福他們。」
Şi Iosif a spus tatălui său: Ei sunt fiii mei, pe care Dumnezeu mi i-a dat în acest loc. Iar el a spus: Adu-i la mine, te rog şi îi voi binecuvânta.
10 以色列因年老眼目昏花,看不清楚;若瑟遂領他們到他跟前;他就口親他們,抱住他們。
Acum ochii lui Israel erau slabi din cauza vârstei, aşa că nu putea vedea. Şi i-a adus aproape de el; şi i-a sărutat şi i-a îmbrăţişat.
11 以色列對若瑟說:「連見你的面我都沒有料到;現今,看,天主還使我見到了你的後裔。」
Şi Israel i-a spus lui Iosif: Nu mă gândisem să văd faţa ta; şi, iată, Dumnezeu mi-a arătat de asemenea sămânţa ta.
12 若瑟遂由他父親膝間將孩子拉出來,俯伏在地下拜。
Şi Iosif i-a scos dintre genunchii săi şi s-a prosternat el însuşi cu faţa lui la pământ.
13 然後若瑟又領他們兩個,右手領厄弗辣因到以色列左邊,左手領默納協到以色列右邊,到父親面前。
Şi Iosif i-a luat pe amândoi, pe Efraim în mâna sa dreaptă, spre mâna stângă a lui Israel, şi pe Manase în mâna sa stângă, spre mâna dreaptă a lui Israel, şi i-a apropiat de el.
14 以色列卻伸出右手,放在次子厄弗辣因的頭上,伸出左手放在長子默納協的頭上,故意交叉著自己的手。
Şi Israel a întins mâna sa dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, care era mai tânăr, şi mâna sa stângă peste capul lui Manase, punând mâinile sale în mod voit astfel; fiindcă Manase era întâiul născut.
15 遂祝福若瑟說:「願我的祖先亞巴郎和依撒格一生與之往來的天主,自我出生直到今日牧育我的天主,
Şi a binecuvântat pe Iosif şi a spus: Dumnezeu, înaintea căruia părinţii mei, Avraam şi Isaac, au umblat, Dumnezeul care m-a hrănit cât a fost viaţa mea de lungă până în această zi,
16 救我脫離一切禍患的使者,祝福這兩個孩童! 願我的名及我祖先亞巴郎和依撒格的名,賴他們流傳! 願他們在地上生育繁昌! 」
Îngerul care m-a răscumpărat din tot răul, să binecuvânteze băieţii; şi numele meu să fie chemat peste ei şi numele părinţilor mei, Avraam şi Isaac; şi ei să devină o mulţime în mijlocul pământului.
17 若瑟見他父親將右手放在厄弗辣因頭上,認為不對,便拿起父親的右手,由厄弗辣因頭上,移到默納協頭上,
Şi când Iosif a văzut că tatăl său a pus mâna sa dreaptă peste capul lui Efraim, aceasta nu i-a plăcut; şi a apucat mâna tatălui său, să o mute de pe capul lui Efraim pe capul lui Manase.
18 對父親說:「阿爸! 錯了;這個原是長子,應將你的右手放在他頭上。」
Şi Iosif a spus tatălui său: Nu aşa tată, fiindcă acesta este întâiul născut; pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui.
19 他的父親卻拒絕說:「我知道,我兒! 我知道,他也要成為一個民族,他也要昌盛;但他的弟弟卻比他更要昌盛,他的後裔要成為一大民族。」
Dar tatăl său a refuzat şi a spus: Ştiu aceasta fiul meu, o ştiu, el de asemenea va deveni un popor şi el de asemenea va fi mare; dar cu adevărat, fratele lui mai tânăr va fi mai mare decât el şi sămânţa lui va deveni o mulţime de naţiuni.
20 那一天他又這樣祝福他們說:「以色列將以你們祝福人說:願天主使你如厄弗辣因和默納協!」他又將厄弗辣因放在默納協前面。
Şi i-a binecuvântat în acea zi, spunând: În tine Israel va binecuvânta, zicând: Dumnezeu să te facă pe tine ca pe Efraim şi ca pe Manase; şi a aşezat pe Efraim înaintea lui Manase.
21 然後以色列對若瑟說:「看,我快要死;但天主必與你們同在,必領你們回到你們祖先的地方去。
Şi Israel i-a spus lui Iosif: Iată, eu mor; dar Dumnezeu va fi cu tine şi te va aduce din nou în ţara părinţilor tăi.
22 現在我將由阿摩黎人手中,以我的刀劍弓矢奪得的那塊山地賜給你,使你比眾兄弟多得一分。」
Mai mult, ţi-am dat o porţie mai mult decât fraţilor tăi, pe care i-am scos din mâna amoritului cu sabia mea şi cu arcul meu.

< 創世記 48 >