< 列王紀上 9 >

1 [上主再次顯現]撒羅滿建造完了上主的殿、王宮和他所喜歡建造的一切建築物以後,
Şi a fost aşa, după ce Solomon a terminat de construit casa DOMNULUI şi casa împăratului şi toată dorinţa lui Solomon pe care a dorit să o împlinească,
2 上主第二次顯現給撒羅滿,像在基貝紅顯現給他一樣。
DOMNUL i s-a arătat lui Solomon a doua oară, precum i se arătase la Gabaon.
3 上主對他說:「我已應允了你在我面前所行的祈禱和哀求,我也祝聖了你所建築的這殿,將我的名永遠安放在那裏,我的眼和我的心,也將時常留在那裏。
Şi DOMNUL i-a spus: Am auzit rugăciunea ta şi cererea ta, pe care ai făcut-o înaintea mea; am sfinţit această casă, pe care ai construit-o, pentru a pune numele meu acolo pentru totdeauna; şi ochii mei şi inima mea vor fi acolo întotdeauna.
4 至於你,如果你在我面前行走,像你父親達味那樣行走,心地純樸,公正無私,遵守我所吩咐你的一切,恪守我的法律和點章,
Şi dacă vei umbla înaintea mea, precum tatăl tău, David, a umblat în integritate a inimii şi în cinste, pentru a face conform cu tot ce ţi-am poruncit, şi vei păzi statutele mele şi judecăţile mele,
5 我必永遠鞏固你在以色列中的王位,照我應許你父親達味所說:你的子孫中,決不缺人坐上以色列的寶座。
Atunci voi întemeia tronul împărăţiei tale peste Israel pentru totdeauna, precum am vorbit lui David, tatăl tău, spunând: Nu îţi va lipsi un bărbat pe tronul lui Israel.
6 但是,如果你們或你們的子孫遠離我,不遵守我給你們頒賜的誡命和律例,而去服侍敬拜別的神,
Dar dacă cumva vă veţi întoarce de la a mă urma, voi sau copiii voştri, şi nu veţi păzi poruncile mele şi statutele mele pe care le-am pus înaintea voastră, ci veţi merge şi veţi servi altor dumnezei şi vă veţi închina lor,
7 我必要將以色列從我賜給他們的地面上除掉,而我為我的名所祝聖的這殿,我也必要棄之不顧,使以色列成為萬民中的話柄和笑談,
Atunci voi stârpi pe Israel din ţara pe care le-am dat-o; şi această casă, pe care am sfinţit-o pentru numele meu, o voi arunca dinaintea feţei mele; şi Israel va fi un proverb şi o zicătoare printre toate popoarele;
8 這殿要成為廢墟,凡從這裏經過的人,都要驚愕嗟歎說:上主為什麼這樣對待了這地和這殿﹖
Şi această casă, ce este înaltă, oricine va trece pe lângă ea va fi înmărmurit şi va şuiera către ea; şi vor spune: De ce a făcut DOMNUL astfel ţării acesteia şi casei acesteia?
9 人必回答說:是因為他們離棄了領他們祖先出離埃及的上主,他們的天主,而歸依、崇拜、服侍了別的神,為此,上主使這一切災禍臨到他們的身上。」撒羅滿與希蘭的交易
Şi vor răspunde: Pentru că au părăsit pe DOMNUL Dumnezeul lor, care i-a scos pe părinţii lor din ţara Egiptului şi au apucat pe alţi dumnezei şi li s-au închinat şi le-au servit; de aceea a adus DOMNUL asupra lor tot acest rău.
10 撒羅滿費時二十年,纔完成了那兩大殿宇:即上主的殿宇和君王的宮殿。
Şi s-a întâmplat, la sfârşitul a douăzeci de ani după ce Solomon construise cele două case, casa DOMNULUI şi casa împăratului,
11 其間提洛王希蘭曾依照撒羅滿的要求,供給了他香柏木、柏木和黃金。此時撒羅滿王便將加里肋亞境內二十座城,送給了希蘭。
(Şi Hiram, împăratul Tirului, îl aproviziona pe Solomon cu cedri şi brazi şi aur, conform cu toată dorinţa lui), că împăratul Solomon i-a dat lui Hiram douăzeci de cetăţi în ţara Galileei.
12 希蘭從提洛前來,觀看撒羅滿送給他的城,一見就不滿意,
Şi Hiram a ieşit din Tir pentru a vedea cetăţile pe care Solomon i le dăduse; şi ele nu i-au plăcut.
13 說「吾兄,你送給我的這些城,是什麼城﹖」因此直到今日,這些城仍稱為加步耳地。
Şi a spus: Ce sunt aceste cetăţi pe care mi le-ai dat, fratele meu? Şi le-a numit ţara Cabul până în această zi.
14 希蘭原送給了撒羅滿王一百二十「塔冷通」黃金。建城造船
Şi Hiram a trimis împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur.
15 此段記載撒羅滿徵夫服役,建造上主的殿、王宮、米羅、耶路撒冷的城牆、哈祚爾、默基多、革則爾、【
Şi acesta este motivul pentru tributul de oameni pe care împăratul Solomon l-a ridicat, pentru a construi casa DOMNULUI şi propria lui casă şi Milo şi zidul Ierusalimului şi Haţor şi Meghido şi Ghezer.
16 以前,埃及王法郎曾上來,攻取了革則爾,放火燒城,屠殺了城裏的客納罕人,將這城賜給了自己的女兒,撒羅滿的妻子,作為妝奩。
Fiindcă Faraon, împăratul Egiptului, se urcase şi luase Ghezerul şi îl arsese cu foc şi îi ucisese pe canaaniţii care locuiau în cetate şi o dăduse zestre fiicei sale, soţia lui Solomon.
17 為此撒羅滿重修了革則爾。】下貝特曷龍、
Şi Solomon a construit Ghezerul şi Bet-Horonul de jos,
18 巴拉特和境內靠近曠野的塔瑪爾、
Şi Baalatul şi Tadmorul în pustie, în ţară,
19 撒羅滿所有的貯貨城、屯車城和養馬城,以及撒羅滿在耶路撒冷,在黎巴嫩,在他管轄的各地內,喜歡建造的一切建築物。
Şi toate cetăţile pentru rezerve pe care Solomon le avea şi cetăţile pentru carele lui şi cetăţile pentru călăreţii lui şi tot ceea ce Solomon a dorit să construiască în Ierusalim şi în Liban şi în toată ţara stăpânirii sale.
20 至於不屬於以色列子民的阿摩黎人、赫特人、培黎齊人、希威人和耶步斯人的遺族,
Şi tot poporul care era rămas dintre amoriţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi, care nu erau dintre copiii lui Israel,
21 就是以色列人子民未能消滅而留在地方上的外族子孫,撒羅滿都徵來充作苦役,直到今天。
Pe copiii lor care rămăseseră după ei în ţară, pe care copiii lui Israel de asemenea nu i-au putut nimici în întregime, peste aceia Solomon a ridicat un tribut de robie până în această zi.
22 至於以色列子民,他不令他們作苦役,只叫他們服兵役,作朝臣、將帥、軍官、戰車長和騎兵長。
Dar dintre fiii lui Israel, Solomon nu a făcut robi; ci ei erau oameni de război şi servitori ai săi şi prinţi ai săi şi căpetenii ale sale şi conducători ai carelor sale şi călăreţi ai săi.
23 管理撒羅滿工程的主任官員,計有五百五十人,他們負責監督作工的人。
Aceştia erau mai marii ofiţerilor care erau peste lucrarea lui Solomon: cinci sute cincizeci, care supravegheau poporul care lucra în lucrare.
24 法郎的女兒從達味城,搬進撒羅滿為她建造的宮室之後,撒羅滿纔開始建造米羅。
Dar fiica lui Faraon s-a urcat din cetatea lui David la casa ei pe care Solomon o construise pentru ea; atunci a construit el Milo.
25 撒羅滿每年三次在他建的祭壇上,向上主奉獻全燔祭與和平祭,在上主面前的香壇上焚香;又常修理聖殿。
Şi de trei ori într-un an Solomon aducea ofrande arse şi ofrande de pace pe altarul pe care îl zidise DOMNULUI şi ardea tămâie pe altarul care era înaintea DOMNULUI. Astfel el a terminat casa.
26 此後,撒羅滿王又在厄東城,紅海之濱,靠近厄拉特的厄茲雍革貝爾建造船隻。
Şi împăratul Solomon a făcut o flotă de corăbii în Eţion-Gheber, care este lângă Elot, pe ţărmul Mării Roşii, în ţara Edomului.
27 希蘭派遣自己的臣僕,善於航海的船員,與撒羅滿的僕人同船航行,
Şi Hiram a trimis în flotă pe servitorii săi, marinari care aveau cunoştinţă despre mare, cu servitorii lui Solomon.
28 去了敖非爾,從那裏裝載了四百二十「塔冷通」黃金,運到撒羅滿王那裏。
Şi au venit la Ofir şi au luat de acolo aur, patru sute douăzeci de talanţi, şi i l-au adus împăratului Solomon.

< 列王紀上 9 >