< 雅各书 3 >

1 我的朋友们,你们中不应有太多人去传授,因为你们知道,我们是谁做教师的人在审判的时候会承担更沉重的责任。
Frații mei, nu fiți mulți învățători, știind că vom primi condamnarea mai mare.
2 我们在许多的事上都有过错,如有人在言语上没有过错,他就是真正的好人,也能够控制其整个身体。
Fiindcă toți ne poticnim în multe. Dacă cineva nu se poticnește în cuvânt, el este un om desăvârșit, în stare să își înfrâneze, de asemenea, tot trupul.
3 我们把嚼环放入马嘴,让它们驯服,借此驾驭它们的整个身体。
Iată, punem frâie în gurile cailor, ca să asculte de noi și le conducem tot trupul.
4 再看看船,船只虽然很大,又会受到狂风摧残,但舵手只用小小的舵,就可以随意操纵船身。
Iată, și corăbiile, oricât de mari ar fi și purtate sub vânturi violente, totuși sunt conduse cu o cârmă foarte mică, oriîncotro dorește cârmaciul.
5 同理,舌头虽然只是身体的一个小器官,却会说出夸大之语。想想一个小小的火种,就可以烧毁整个森林;
Astfel și limba este un membru mic și se fălește cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce lucru mare aprinde!
6 舌头就是火!在身体的各个器官中,舌头就是那邪恶世界,它会让你整个人蒙羞,烧毁你整个生命,因为那是被哥和拿之火所点燃。 (Geenna g1067)
Și limba este un foc, o lume a nedreptății; astfel este limba printre membrele noastre; întinează tot trupul și aprinde cursul naturii; și este aprinsă de iad. (Geenna g1067)
7 人类可以驯服所有飞禽走兽、爬行动物和水生物,
Căci fiecare gen de fiare și de păsări și de șerpi și de lucruri din mare, se îmblânzește și a fost îmblânzit de omenire,
8 但没有人能够驯服舌头;它是难以控制的恶物,充满了致命毒素。
Dar limba, niciun om nu o poate îmblânzi; este un rău de nestăpânit, plină de otravă mortală.
9 我们用它赞美我们的主和天父,也用它来咒诅按上帝形象造出的人。
Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu, adică pe Tatăl; și cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu.
10 同一张嘴,又称颂主,又咒诅人,我的朋友们,这不应该!
Din aceeași gură iese și binecuvântare și blestem. Frații mei, acestea nu ar trebui să fie astfel!
11 一个泉眼中能同时涌出甜水和苦水吗?
Revarsă cumva izvorul din același loc și apă dulce și amară?
12 我的朋友们,无花果树能结橄榄吗?葡萄树能长无花果吗?咸水也不能生出甜水!
Frații mei, poate smochinul să dea măsline? Sau vița, smochine? Astfel niciun izvor nu dă și apă sărată și dulce.
13 你们中间如有人有智慧、有见识,让他们用美好的生活展示自己的行为,用智慧的善良和周全的考量,做正义良善之事。
Cine este înțelept și înzestrat cu pricepere dintre voi? Să demonstreze, dintr-o bună purtare, faptele lui cu blândețea înțelepciunii!
14 如果你们心中有刻薄的嫉妒,还有自私的野心,就不能对其夸口,不可用说谎反对真理。
Dar dacă aveți invidie amară și ceartă în inimile voastre, nu vă lăudați și nu mințiți împotriva adevărului.
15 这种“智慧”并非来自天上,而是人间的、非灵性的、恶魔的“智慧。”
Înțelepciunea aceasta nu coboară de sus, ci este pământească, senzuală, drăcească.
16 凡有嫉妒和自私的地方,就必有纷扰和各种恶行。
Fiindcă unde este invidie și ceartă, este confuzie și fiecare lucrare rea.
17 但来自天上的智慧,首先是纯洁的,可带来和平。它善良,接受合理的想法,里面满是恩慈和善果,真实而没有虚伪。
Dar înțelepciunea de sus este întâi pură, apoi pașnică, blândă, ușor de abordat, plină de milă și de roade bune, imparțială și fără fățărnicie.
18 那些种下和平之人,其真正的正直良善,也将让他收获和平果实。
Iar rodul dreptății este semănat în pace de cei ce fac pace.

< 雅各书 3 >