Йов 30
1 Но сега ми се подсмиват по-младите от мене, Чиито бащи не бих приел да туря с кучетата на стадото си;
Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.
2 Защото в що можеше да ме ползува силата на ръцете им, Човеци, чиято жизненост бе изчезнала?
Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
3 От немотия и глад те бяха измършавели; Гризяха изсушената земя, отдавна пуста и опустошена;
Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
4 Между храстите късаха слез, И корените на смрика им бяха за храна.
Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.
5 Бяха изпъдени измежду човеците, Които викаха подир тебе като подир крадци.
Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);
6 Живееха в пукнатините на долините, В дупките на земята и на скалите.
Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.
7 Ревяха между храстите. Събираха се между тръните;
Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
8 Безумни и безчестни, Те бидоха изгонени от земята.
Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
9 А сега аз им станах песен, Още им съм и поговорка.
Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
10 Гнусят се от мене, отдалечават се от мене, И не се свенят да плюят в лицето ми.
Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
11 Тъй като Бог е съсипал достолепието ми и ме е смирил. То и те се разюздаха пред мене.
Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
12 Отдясно въстават тия изроди, Тласкат нозете ми, И приготовляват против мене гибелните си намерения,
Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
13 Развалят пътя ми, Увеличават нещастието ми, И то без да имат помощници.
Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
14 Идат като през широк пролом; Под краха нахвърлят се върху мене.
Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.
15 Ужаси се обърнаха върху мене; Като вятър гонят достолепието ми; И благополучието ми премина като облак.
Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
16 И сега душата ми се излива в мене; Скръбни дни ме постигнаха.
Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
17 През нощта костите ми се пронизват в мене, И жилите ми не си почиват.
Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
18 Само с голямо усилие се променява дрехата ми; Тя ме стига както яката на хитона ми.
Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
19 Бог ме е хвърлил в калта; И аз съм заприличал на пръст и на прах.
El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
20 Викам към Тебе, но не ми отговаряш; Стоя, и Ти просто ме поглеждаш.
Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.
21 Обърнал си се да се показваш жесток към мене; С мощната Си ръка ми враждуваш;
Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
22 Издигаш ме, възкачваш ме на вятъра, И стопяваш ме в бурята.
Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
23 Зная наистина, че ще ме докараш до смърт, И до дома, който е определен за всичките живи.
Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
24 Обаче в падането си човек няма ли да простре ръка, Или да нададе вик в бедствието си?
Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
25 Не плаках ли аз за онзи, който бе отруден? И не се ли оскърби душата ми за сиромаха?
Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
26 Когато очаквах доброто, тогава дойде злото; И когато ожидах виделината, тогава дойде тъмнината.
Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
27 Червата ми възвират, и не си почиват; Скръбни дни ме постигнаха.
Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
28 Ходя почернял, но не от слънцето; Ставам в събранието и викам за помощ.
Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.
29 Станах брат на чакалите, И другар на камилоптиците.
Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
30 Кожата ми почерня на мене, И костите ми изгоряха от огън.
Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
31 Затова арфата ми се измени в ридание, И свирката ми в глас на плачещи.
Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.
