2 Коринтяни 3
1 Пак ли започваме да се препоръчваме? Или имаме нужда, както някои, от препоръчителни писма до вас или от вас?
Începem oare să ne lăudăm din nou? Sau avem nevoie, ca unii, de scrisori de laudă către voi sau de la voi?
2 Вие сте нашето писмо, написано в сърдцата ни, узнавано и прочитано от всичките човеци;
Voi sunteți scrisoarea noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii,
3 и явявате се, че сте Христово писмо, произлязло чрез нашето служение, написано, не с мастило, но с Духа на живия Бог, не на плочи от камък, но на плочи от плът
fiind descoperit că sunteți o scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe table de piatră, ci pe table care sunt inimi de carne.
4 Такава увереност имаме спрямо Бога чрез Христа.
O astfel de încredere avem în Hristos față de Dumnezeu, prin Hristos,
5 Не че сме способни от само себе си да съдим за нещо като от нас си; но нашата способност е от Бога,
nu că ne-ar ajunge ceva de la noi înșine, ca să dăm socoteală de la noi înșine, ci că ne este de la Dumnezeu,
6 Който ни направи способни като служители на един нов завет,
care ne-a făcut și pe noi destoinici, ca slujitori ai unui legământ nou, nu al literei, ci al Duhului. Căci litera ucide, dar Duhul dă viață.
7 Но, ако служението на онова, което докарва смърт, написано с букви, издълбани на камък, стана с такава слава, щото израилтяните не можеха да гледат Моисея в лице, поради блясъка на лицето му, който впрочем преминаваше,
Dar dacă slujba morții, scrisă și gravată pe pietre, a venit cu slavă, încât copiii lui Israel nu puteau să privească cu stăruință la fața lui Moise, din pricina slavei feței lui, care era trecătoare,
8 как не ще бъде служението на духа с по-голяма слава?
nu va fi oare slujba Duhului cu mult mai multă slavă?
9 Защото, ако служението на онова, което докарва осъждане, стана със слава, служението на онова, което докарва правда, го надминава много повече в слава.
Căci dacă slujba condamnării are glorie, slujba dreptății depășește cu mult mai mult în glorie.
10 (И наистина, онова, което е било прославено, изгуби славата си в това отношение, поради славата, която превъзхожда).
Căci, cu siguranță, ceea ce a fost făcut glorios nu a fost făcut glorios în această privință, din cauza gloriei care întrece.
11 Защото, ако това, което преминаваше, бе със слава, то много по-славно е трайното.
Căci dacă ceea ce trece a fost cu glorie, cu atât mai mult ceea ce rămâne este în glorie.
12 И тъй, като имаме такава надежда, говорим с голяма откровеност,
De aceea, având o astfel de nădejde, ne folosim de o mare îndrăzneală în vorbire,
13 и не сме като Моисея, който туряше покривало на лицето си, за да не могат израилтяните да гледат изчезването на това, което преминаваше.
și nu ca Moise, care și-a pus un văl pe față, ca să nu privească cu stăruință copiii lui Israel la sfârșitul a ceea ce era pe cale să treacă.
14 Но техните умове бяха заслепени; защото и до днес, когато прочитат Стария завет, същото покривало остава, като не им е открито, че тоя завет преминава в Христа.
Dar mintea lor a fost împietrită, căci până în ziua de azi, la citirea vechiului legământ, același văl rămâne, pentru că în Cristos el trece.
15 А и до днес, при прочитането на Моисея, покривало лежи на сърдцето им,
Dar până în ziua de azi, când se citește Moise, un văl stă pe inima lor.
16 но когато Израил се обърне към Господа, покривалото ще се снеме.
Dar de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este îndepărtat.
17 А Господ е Духът; и гдето е Господният Дух, там е свобода.
Or, Domnul este Duhul; și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.
18 А ние всички, с открито лице, като в огледало, гледайки Господната слава, се преобразяваме в същия образ, от слава в слава, както от Духа Господен.
Dar noi toți, văzând cu fața descoperită slava Domnului ca într-o oglindă, ne transformăm în același chip, din slavă în slavă, ca de la Domnul, Duhul.
