যোব 10
Sufletul mi s-a obosit de viață; îmi voi lăsa plângerea asupra mea; voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
Îi voi spune lui Dumnezeu: Nu mă condamna; arată-mi pentru ce te cerți cu mine.
3 ৩ তুমি উপদ্ৰৱ কৰিবলৈ, তোমাৰ হাতৰ কাৰ্য তুচ্ছ কৰিবলৈ, আৰু দুষ্টবোৰৰ মন্ত্ৰণাত প্ৰসন্ন হবলৈ তুমি জানো ভাল দেখিছা?
Este bine ca tu să oprimi, să disprețuiești lucrarea mâinilor tale și să strălucești peste sfatul celor stricați?
Ai tu ochi de carne? Sau vezi tu cum vede omul?
Sunt zilele tale precum zilele omului? Sunt anii tăi precum zilele omului,
Să cauți nelegiuirea mea și să cercetezi păcatul meu?
Tu știi că nu sunt stricat; și nu este nimeni care să scape din mâna ta.
8 ৮ তোমাৰ হাতে মোক গঠন আৰু নিৰ্ম্মাণ কৰিলে, মোৰ সৰ্ব্বাঙ্গ সংলগ্ন কৰিলে; তথাপি তুমি মোক বিনষ্ট কৰিছা।
Mâinile tale m-au făcut și m-au modelat de jur împrejur; totuși mă nimicești.
Amintește-ți, te implor, că m-ai făcut precum lutul; și mă vei aduce înapoi în țărână?
Nu m-ai turnat precum laptele și nu m-ai închegat ca brânza?
M-ai îmbrăcat cu piele și carne și m-ai îngrădit cu oase și tendoane.
Mi-ai dat viață și favoare și cercetarea ta mi-a păstrat duhul.
Și aceste lucruri le-ai ascuns în inima ta, știu că aceasta este în tine.
Dacă păcătuiesc, atunci mă însemnezi și nu mă vei achita de nelegiuirea mea.
15 ১৫ মই দুষ্ট হলে, মোক সন্তাপ হ’ব, ধাৰ্মিক হলেও মই অপৰাধেৰে পৰিপূৰ্ণ হৈ, নিজৰ ক্লেশ দেখি মূৰ তুলিব নোৱাৰিম;
Dacă sunt stricat, vai mie; și dacă sunt drept, totuși nu îmi voi înălța capul. Sunt plin de confuzie; de aceea privește nenorocirea mea,
16 ১৬ মূৰ তুলিলে, তুমি সিংহৰ নিচিনাকৈ মোক মৃগয়া কৰিবা, আৰু মোৰ অহিতে বাৰে বাৰে বিস্ময়জনক পৰাক্ৰম দেখুৱাবা;
Pentru că ea se mărește. Mă vânezi ca un leu feroce; și din nou te arăți minunat asupra mea.
17 ১৭ তুমি মোৰ অহিতে নতুন নতুন সাক্ষী আনিবা, মোৰ অহিতে তোমাৰ ক্রোধ বঢ়াবা, আৰু মোৰ লগত নতুন নতুন সৈন্য লৈ যুদ্ধ কৰিব।
Îți înnoiești martorii împotriva mea și îți mărești indignarea asupra mea; schimbări și război sunt împotriva mea.
18 ১৮ তেন্তে কিয় তুমি মোক গৰ্ভৰ পৰা বাহিৰ কৰিলা? নকৰা হলে মই মৰিলেহেঁতেন আৰু কোনো চকুৱে মোক নেদেখিলেহেঁতেন।
Pentru ce m-ai scos din pântece? O, de mi-aș fi dat duhul și niciun ochi să nu mă fi văzut!
Trebuia să fiu ca și cum nu aș fi fost; trebuia să fiu purtat din pântece la mormânt.
20 ২০ মোৰ দিন কেইটা তাকৰ নহয়নে? তেন্তে ক্ষান্ত হোৱা। মই অকলশৰীয়া, অলপমান শান্তনা পাবলৈ মোক এৰি দিয়া;
Nu sunt zilele mele puține? Încetează și lasă-mă în pace ca să am puțină mângâiere.
Înainte să merg acolo de unde nu mă voi întoarce, în țara întunericului și umbra morții;
22 ২২ সেইদেশ মাজনিশাৰ নিচিনা ঘোৰ অন্ধকাৰ, সেই দেশ মৃত্যুচ্ছায়াৰ দেশ, তাত একো সুশৃংখল ৰূপত নাই; তাত পোহৰেই অন্ধকাৰৰ নিচিনা’।”
O țară a întunericului, ca însăși întunericul; și a umbrei morții, fără nicio ordine, și unde lumina este ca întunericul.
