< المَزامِير 123 >
تَرْنِيمَةُ الْمَصَاعِدِ إِلَيْكَ رَفَعْتُ عَيْنَيَّ يَا سَاكِناً فِي السَّمَاوَاتِ. | ١ 1 |
O cântare a treptelor. Spre tine îmi ridic ochii, tu, care locuiești în ceruri.
كَمَا تَتَعَلَّقُ عُيُونُ الْعَبِيدِ بِأَيْدِي سَادَتِهِمْ، وَعَيْنَا الْجَارِيَةِ بِيَدِ سَيِّدَتِهَا، هَكَذَا تَتَعَلَّقُ أَنْظَارُنَا بِالرَّبِّ إِلَهِنَا حَتَّى يَتَحَنَّنَ عَلَيْنَا. | ٢ 2 |
Iată, precum ochii servitorilor privesc la mâna stăpânilor lor și precum ochii servitoarei la mâna stăpânei ei, astfel ochii noștri așteaptă pe DOMNUL Dumnezeul nostru, până când va avea milă de noi.
ارْحَمْنَا يَا رَبُّ، ارْحَمْنَا، فَقَدْ شَبِعْنَا احْتِقَاراً. | ٣ 3 |
Ai milă de noi, DOAMNE, ai milă de noi, pentru că suntem umpluți peste măsură cu dispreț.
شَبِعَتْ نُفُوسُنَا كَثِيراً مِنْ هُزْءِ الْمُطْمَئِنِّينَ وَازْدِرَاءِ الْمُتَكَبِّرِينَ. | ٤ 4 |
Sufletul nostru este umplut peste măsură cu batjocura celor ce sunt în tihnă și cu disprețul celor mândri.