< यसा 14 >

1 क्यूँकि ख़ुदावन्द या'क़ूब पर रहम फ़रमाएगा, बल्कि वह इस्राईल को भी बरगुज़ीदा करेगा और उनको उनके मुल्क में फिर क़ाईम करेगा और परदेसी उनके साथ मेल करेंगे और या'क़ूब के घराने से मिल जाएँगे।
Căci DOMNUL va avea milă de Iacob şi totuşi va alege pe Israel şi îi va pune în propria lor ţară şi străinii le vor fi alăturaţi şi se vor lipi de casa lui Iacob.
2 और लोग उनको लाकर उनके मुल्क में पहुंचाएगे और इस्राईल का घराना ख़ुदावन्द की सरज़मीन में उनका मालिक होकर उनको गु़लाम और लौंडियाँ बनाएगा क्यूँकि वह अपने ग़ुलाम करने वालों को ग़ुलाम करेंगे, और अपने ज़ुल्म करने वालों पर हुकूमत करेंगे।
Şi poporul îi va lua şi îi va duce la locul lor şi casa lui Israel îi va stăpâni în ţara DOMNULUI ca servitori şi roabe şi îi vor lua captivi, pe cei ai căror captivi au fost; şi vor domni peste opresorii lor.
3 और यूँ होगा कि जब ख़ुदावन्द तुझे तेरी मेहनत — ओ — मशक़्क़त से, और सख़्त ख़िदमत से जो उन्होंने तुझ से कराई, राहत बख़्शेगा,
Şi se va întâmpla în ziua când DOMNUL îţi va da odihnă din întristarea ta şi din teama ta şi din robia grea în care ai fost făcut să serveşti,
4 तब तू शाह — ए — बाबुल के ख़िलाफ़ यह मसल लाएगा और कहेगा, कि 'ज़ालिम कैसा हलाक हो गया, और ग़ासिब कैसा हलाक हुआ।
Că vei duce acest proverb împotriva împăratului Babilonului şi vei spune: Cum a încetat opresorul! Oraşul de aur s-a sfârşit!
5 ख़ुदावन्द ने शरीरों का लठ, या'नी बेइन्साफ़ हाकिमों का 'असा तोड़ डाला;
DOMNUL a frânt toiagul celor stricaţi şi sceptrul conducătorilor.
6 वही जो लोगों को क़हर से मारता रहा और क़ौमों पर ग़ज़ब के साथ हुक्मरानी करता रहा, और कोई रोक न सका।
Cel ce a lovit pe popor în furie cu o lovitură neîncetată, cel ce a condus naţiunile în mânie este persecutat [şi] nimeni nu împiedică aceasta.
7 सारी ज़मीन पर आराम — ओ — आसाइश है, वह अचानक गीत गाने लगते हैं।
Întregul pământ este în odihnă, este liniştit; ei izbucnesc în cântare.
8 हाँ, सनोबर के दरख़्त और लुबनान के देवदार तुझ पर यह कहते हुए ख़ुशी करते हैं, कि 'जब से तू गिराया गया, तब से कोई काटनेवाला हमारी तरफ़ नहीं आया।
Da, brazii [şi] cedrii Libanului se bucură de tine, spunând: De când eşti doborât niciun tăietor nu s-a urcat împotriva noastră.
9 पाताल नीचे से तेरी वजह से जुम्बिश खाता है कि तेरे आते वक़्त तेरा इस्तक़बाल करे; वह तेरे लिए मुर्दों को या'नी ज़मीन के सब सरदारों को जगाता है; वह क़ौमों के सब बादशाहों को उनके तख़्तों पर से उठा खड़ा करता है। (Sheol h7585)
Iadul de dedesubt s-a mutat pentru tine, să te întâmpine la venirea ta; stârneşte pe morţi pentru tine, chiar pe cei mai de seamă ai pământului; a ridicat de pe tronurile lor pe toţi împăraţii naţiunilor. (Sheol h7585)
10 वह सब तुझ से कहेंगे, क्या तू भी हमारी तरह 'आजिज़ हो गया; तू ऐसा हो गया जैसे हम हैं?'
Toţi îţi vor vorbi şi îţi vor spune: Ai devenit de asemenea slab ca noi, ai devenit asemenea nouă?
11 तेरी शान — ओ — शौकत और तेरे साज़ों की ख़ुश आवाज़ी पाताल में उतारी गई; तेरे नीचे कीड़ों का फ़र्श हुआ, और कीड़े ही तेरा बालापोश बने। (Sheol h7585)
Fastul tău este coborât în mormânt, de asemenea şi zgomotul violelor tale; viermele s-a răspândit sub tine şi viermii te acoperă. (Sheol h7585)
12 ऐ सुबह के सितारे, तू क्यूँकर आसमान से गिर पड़ा। ऐ क़ौमों को पस्त करनेवाले, तू क्यूँकर ज़मीन पर पटका गया!
Cum ai căzut din cer, Lucifer, fiu al dimineţii, cum eşti retezat la pământ, cel care ai slăbit naţiunile!
13 तू तो अपने दिल में कहता था, मैं आसमान पर चढ़ जाऊँगा; मैं अपने तख़्त को ख़ुदा के सितारों से भी ऊँचा करूँगा, और मैं उत्तरी अतराफ़ में जमा'अत के पहाड़ पर बैठूँगा;
Fiindcă ai spus în inima ta: Eu mă voi înălţa la cer, îmi voi ridica tronul deasupra stelelor lui Dumnezeu, voi şedea de asemenea pe muntele adunării, în părţile de nord;
14 मैं बादलों से भी ऊपर चढ़ जाऊँगा, मैं ख़ुदा त'आला की तरह हूँगा।
Eu mă voi înălţa deasupra înălţimilor norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.
15 लेकिन तू पाताल में गढ़े की तह में उतारा जाएगा। (Sheol h7585)
Totuşi vei fi coborât în iad, la marginile gropii. (Sheol h7585)
16 और जिनकी नज़र तुझ पर पड़ेगी, तुझे ग़ौर से देखकर कहेंगे, 'क्या यह वही शख़्स है जिसने ज़मीन को लरज़ाया और ममलुकतों को हिला दिया;
Cei care te văd se vor uita atent la tine [şi] vor lua aminte la tine, spunând: Este acesta bărbatul care a făcut pământul să se cutremure, care a scuturat împărăţii,
17 जिसने जहान को वीरान किया और उसकी बस्तियाँ उजाड़ दीं, जिसने अपने ग़ुलामों को आज़ाद न किया कि घर की तरफ़ जाएँ?
Care a făcut lumea ca un pustiu şi a distrus cetăţile acesteia, care nu a deschis casa prizonierilor lui?
18 क़ौमों के तमाम बादशाह सब के सब अपने अपने घर में शौकत के साथ आराम करते हैं,
Toţi împăraţii naţiunilor, toţi zac în glorie, fiecare în propria-i casă.
19 लेकिन तू अपनी क़ब्र से बाहर, निकम्मी शाख़ की तरह निकाल फेंका गया; तू उन मक़तूलों के नीचे दबा है जो तलवार से छेदे गए और गढ़े के पत्थरों पर गिरे हैं, उस लाश की तरह जो पाँवों से लताड़ी गई हो।
Dar tu eşti aruncat din mormântul tău ca un lăstar urâcios şi ca hainele celor ucişi, străpunşi de sabie, care coboară la pietrele gropii, ca un trup mort călcat în picioare.
20 तू उनके साथ कभी क़ब्र में दफ़न न किया जाएगा, क्यूँकि तूने अपनी ममलुकत को वीरान किया और अपनी र'अय्यत को क़त्ल किया, “बदकिरदारों की नस्ल का नाम बाक़ी न रहेगा।
Nu le vei fi alăturat la îngropare, deoarece ţi-ai distrus ţara [şi] ţi-ai ucis poporul, sămânţa făcătorilor de rău nu va fi niciodată renumită.
21 उसके फ़र्ज़न्दों के लिए उनके बाप दादा के गुनाहों की वजह से क़त्ल का सामान तैयार करो, ताकि वह फिर उठ कर मुल्क के मालिक न हो जाएँ और इस ज़मीन को शहरों से मा'मूर न करें।”
Pregăteşte măcel pentru copiii lui din cauza nelegiuirii părinţilor lor, ca ei să nu se ridice, nici să nu stăpânească ţara, nici să nu umple faţa lumii cu cetăţi.
22 क्यूँकि रब्ब — उल — अफ़्वाज फ़रमाता है, मैं उनकी मुख़ालिफ़त को उठूँगा, और मैं बाबुल का नाम मिटाऊँगा और उनको जो बाक़ी हैं, बेटों और पोतों के साथ काट डालूँगा; यह ख़ुदावन्द का फ़रमान है।
Fiindcă mă voi ridica împotriva lor, spune DOMNUL oştirilor, şi voi stârpi din Babilon numele şi rămăşiţa şi fiu şi nepot, spune DOMNUL.
23 रब्ब — उल — अफ़्वाज फरमाता है “मैं उसे ख़ार पुश्त की मीरास और तालाब बना दूँगा और उसे फ़ना के झाड़ू से साफ़ कर दूँगा।”
Îl voi face de asemenea o stăpânire pentru bâtlan şi iazuri de apă şi îl voi mătura cu mătura nimicirii, spune DOMNUL oştirilor.
24 रब्ब — उल — अफ़्वाज क़सम खाकर फ़रमाता है, कि यक़ीनन जैसा मैंने चाहा वैसा ही हो जाएगा; और जैसा मैंने इरादा किया है, वही वजूद में आयेगा।
DOMNUL oştirilor a jurat, spunând: Da, precum am gândit, astfel se va întâmpla; şi cum am hotărât, astfel va rămâne;
25 मैं अपने ही मुल्क में असूरी को शिकस्त दूँगा, और अपने पहाड़ों पर उसे पाँव तले लताड़ूँगा; तब उसका जूआ उन पर से उतरेगा, और उसका बोझ उनके कंधों पर से टलेगा।
Că voi frânge pe asirian în ţara mea şi pe munţii mei îl voi călca în picioare, atunci jugul lui se va depărta de ei şi povara lui se va depărta de pe umerii lor.
26 सारी दुनिया के ज़रिए' यही है, और सब क़ौमों पर यही हाथ बढ़ाया गया है।
Acesta este planul hotărât asupra întregului pământ; şi aceasta este mâna întinsă peste toate naţiunile.
27 क्यूँकि रब्ब — उल — अफ़्वाज ने इरादा किया है, कौन उसे बातिल करेगा? और उसका हाथ बढ़ाया गया है, उसे कौन रोकेगा?
Căci DOMNUL oştirilor a hotărât şi cine va anula? Şi mâna lui este întinsă şi cine o va întoarce?
28 जिस साल आख़ज़ बादशाह ने वफ़ात पाई उसी साल यह बार — ए — नबुव्वत आया:
În anul în care împăratul Ahaz a murit a fost această povară.
29 “ऐ कुल फ़िलिस्तीन, तू इस पर ख़ुश न हो कि तुझे मारने वाला लठ टूट गया; क्यूँकि साँप की अस्ल से एक नाग निकलेगा, और उसका फल एक उड़नेवाला आग का साँप होगा।
Nu te bucura, întreagă Palestină, fiindcă nuiaua celui ce te-a lovit este frântă, căci din rădăcina şarpelui va ieşi o năpârcă şi rodul ei va fi un şarpe zburător înfocat.
30 तब ग़रीबों के पहलौठे खाएँगे, और मोहताज आराम से सोएँगे; लेकिन मैं तेरी जड़ काल से बर्बाद कर दूँगा, और तेरे बाक़ी लोग क़त्ल किए जाएँगे।
Şi întâiul născut al săracului va mânca şi cel nevoiaş se va întinde în siguranţă; şi îţi voi ucide rădăcina cu foamete, iar el îţi va ucide rămăşiţa.
31 ऐ फाटक, तू वावैला कर; ऐ शहर, तू चिल्ला; ऐ फ़िलिस्तीन, तू बिल्कुल गुदाज़ हो गई! क्यूँकि उत्तर से एक धुंवा उठेगा और उसके लश्करों में से कोई पीछे न रह जाएगा।”
Urlă poartă; strigă cetate; tu întreagă Palestină, eşti topită; căci va veni un fum din nord şi nimeni nu va fi singur la timpurile lui hotărâte.
32 उस वक़्त क़ौम के क़ासिदों को कोई क्या जवाब देगा? कि 'ख़ुदावन्द ने सिय्यून को ता'मीर किया है, और उसमें उसके ग़रीब बन्दे पनाह लेंगे।
Ce va răspunde atunci cineva mesagerilor naţiunii? Că DOMNUL a întemeiat Sionul şi cei săraci ai poporului său se vor încrede în acesta.

< यसा 14 >