< Zaharia 10 >
1 Cereţi de la DOMNUL ploaie la timpul ploii târzii; astfel DOMNUL va face nori strălucitori şi le va da averse de ploaie, la fiecare om verdeaţă în câmp.
当春雨的时候, 你们要向发闪电的耶和华求雨。 他必为众人降下甘霖, 使田园生长菜蔬。
2 Pentru că idolii au vorbit deşertăciune şi ghicitorii au văzut o minciună şi au istorisit vise false; ei mângâie în deşert; de aceea ei au mers pe calea lor ca o turmă, s-au tulburat pentru că nu era păstor.
因为,家神所言的是虚空; 卜士所见的是虚假; 做梦者所说的是假梦。 他们白白地安慰人, 所以众人如羊流离, 因无牧人就受苦。
3 Mânia mea s-a aprins împotriva păstorilor şi am pedepsit ţapii, pentru că DOMNUL oştirilor a cercetat turma sa, casa lui Iuda, şi i-a făcut ca pe calul său ales în luptă.
我的怒气向牧人发作; 我必惩罚公山羊; 因我—万军之耶和华 眷顾自己的羊群,就是犹大家, 必使他们如骏马在阵上。
4 Din el a ieşit colţul, din el cuiul, din el arcul de bătălie, din el fiecare opresor laolaltă.
房角石、钉子、争战的弓, 和一切掌权的都从他而出。
5 Şi ei vor fi ca războinici care calcă pe duşmanii lor, în noroiul străzilor, în bătălie; şi vor lupta, pentru că DOMNUL este cu ei şi cei călare pe cai vor fi încurcaţi.
他们必如勇士在阵上 将仇敌践踏在街上的泥土中。 他们必争战,因为耶和华与他们同在; 骑马的也必羞愧。
6 Şi voi întări casa lui Iuda şi voi salva casa lui Iosif, şi îi voi aduce pentru a-i pune înapoi, pentru că am milă de ei; şi vor fi ca şi cum nu i-aş fi lepădat, pentru că eu sunt DOMNUL Dumnezeul lor şi îi voi auzi.
我要坚固犹大家,拯救约瑟家, 要领他们归回。 我要怜恤他们; 他们必像未曾弃绝的一样, 都因我是耶和华—他们的 神, 我必应允他们的祷告。
7 Şi cei din Efraim vor fi ca un războinic; şi inima lor se va bucura ca de vin; da, copiii lor vor vedea aceasta şi se vor veseli; inima lor se va bucura în DOMNUL.
以法莲人必如勇士; 他们心中畅快如同喝酒; 他们的儿女必看见而快活; 他们的心必因耶和华喜乐。
8 Eu voi şuiera după ei şi îi voi aduna, pentru că i-am răscumpărat; şi se vor înmulţi precum se înmulţeau înainte.
我要发嘶声,聚集他们, 因我已经救赎他们。 他们的人数必加增, 如从前加增一样。
9 Şi îi voi semăna printre popoare, iar ei îşi vor aminti de mine în ţări îndepărtate; şi vor trăi, ei şi copiii lor, şi se vor întoarce din nou.
我虽然播散他们在列国中, 他们必在远方记念我。 他们与儿女都必存活,且得归回。
10 De asemenea îi voi aduce din nou din ţara Egiptului şi îi voi aduna din Asiria şi îi voi duce în ţara Galaadului şi în Liban şi loc nu va fi găsit pentru ei.
我必再领他们出埃及地, 招聚他们出亚述, 领他们到基列和黎巴嫩; 这地尚且不够他们居住。
11 Şi el va trece prin mare cu necaz şi va lovi valurile în mare şi toate adâncurile râului se vor usca; şi mândria Asiriei va fi coborâtă şi sceptrul Egiptului se va îndepărta.
耶和华必经过苦海,击打海浪, 使尼罗河的深处都枯干。 亚述的骄傲必致卑微; 埃及的权柄必然灭没。
12 Şi îi voi întări în DOMNUL; şi ei vor umbla în sus şi în jos în numele său, spune DOMNUL.
我必使他们倚靠我,得以坚固; 一举一动必奉我的名。 这是耶和华说的。