Psalmii 42

1 Mai marelui muzician, „Maschil”, pentru fiii lui Core. Cum tânjește căpriorul după apa pâraielor, așa tânjește sufletul meu după tine, Dumnezeule.

Zborovođi. Poučna pjesma. Sinova Korahovih. Kao što košuta žudi za izvor-vodom, tako duša moja čezne, Bože, za tobom.

2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu, când voi veni și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

Žedna mi je duša Boga, Boga živoga: o, kada ću doći i lice Božje gledati?

3 Lacrimile mele au fost mâncarea mea zi și noapte, în timp ce ei îmi spun continuu: Unde este Dumnezeul tău?

Suze su kruh moj danju i noću, dok me svednevice pitaju: “Gdje ti je Bog tvoj?”

4 Când îmi amintesc acestea, îmi vărs sufletul în mine, fiindcă m-am dus cu mulțimea, am mers cu ei la casa lui Dumnezeu, cu vocea bucuriei și a laudei, cu o mulțime ce ținea sărbătoare.

Duša moja gine kada se spomenem kako koračah u mnoštvu predvodeć' ih k Domu Božjem uz radosno klicanje i hvalopojke u povorci svečanoj.

5 De ce ești doborât, sufletul meu? Și de ce ești neliniștit în mine? Speră în Dumnezeu, căci încă îl voi lăuda pentru ajutorul înfățișării sale.

Što si mi, dušo, klonula i što jecaš u meni? U Boga se uzdaj, jer opet ću ga slaviti, spasenje svoje, Boga svog!

6 Dumnezeul meu, sufletul îmi este doborât în mine, de aceea îmi voi aminti de tine din țara Iordanului și din piscurile Hermoniților, din dealul Mițar.

Tuguje duša u meni, stoga se tebe spominjem iz zemlje Jordana i Hermona, s brda Misara.

7 Adânc strigă către adânc la sunetul vârtejurilor tale de apă, toate valurile tale și talazurile tale au trecut peste mine.

Bezdan doziva bezdan bukom slapova tvojih: sve vode tvoje i vali preko mene prijeđoše.

8 Totuși DOMNUL va porunci bunătatea sa iubitoare în timpul zilei și noaptea cântarea lui va fi cu mine și rugăciunea mea spre Dumnezeul vieții mele.

Nek' mi danju Jahve naklonost udijeli, a noću pjesmom ću hvalit' Boga života svog.

9 Voi spune lui Dumnezeu stânca mea: De ce m-ai uitat? De ce umblu jelind sub oprimarea dușmanului?

Reći ću Bogu: “Hridino moja, zašto me zaboravljaš? Zašto obilazim žalostan, pritisnut dušmanima?”

10 Precum cu o sabie în oasele mele dușmanii mei mă ocărăsc, în timp ce îmi spun zilnic: Unde este Dumnezeul tău?

Kosti mi se lome od poruge neprijatelja dok me svednevice pitaju: “Gdje ti je Bog tvoj?”

11 De ce ești doborât, sufletul meu? Și de ce ești neliniștit în mine? Speră în Dumnezeu, căci încă îl voi lăuda, pe el, care este sănătatea înfățișării mele și Dumnezeul meu.

Što si mi, dušo, klonula i što jecaš u meni? U Boga se uzdaj, jer opet ću ga slaviti, spasenje svoje, Boga svog!