Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Ob babilonskih rekah, tam smo se usedli; da, jokali smo, ko smo se spominjali Siona.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

Svoje harfe smo obesili na vrbe v njegovi sredi.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Kajti tam so tisti, ki so nas odvedli proč ujete, od nas zahtevali pesem in tisti, ki so nas opustošili, so od nas zahtevali veselje, rekoč: »Zapojte nam eno izmed sionskih pesmi.«

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Kako naj bi v tuji deželi peli Gospodovo pesem?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Če jaz pozabim tebe, oh Jeruzalem, naj moja desnica pozabi svojo spretnost.

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Če se te jaz ne spomnim, naj se moj jezik prilepi k nebu mojih ust, če ne povišam Jeruzalema nad svojo glavno radost.

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Spomni se, oh Gospod, na Jeruzalemov dan otrok Edóma, ki so rekli: »Izbrišite ga, izbrišite ga, celo do njegovih temeljev.«

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Oh hči babilonska, ki boš uničena, srečen bo tisti, ki te poplača, kakor si nam ti služila.

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Srečen bo tisti, ki zgrabi in trešči tvoje malčke ob kamne.