Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Nous nous sommes assis près des fleuves de Babylone, et là, nous avons pleuré, nous souvenant de Sion.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

Nous avons suspendu nos harpes aux saules de la contrée.

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

Là, ceux qui nous avaient emmenés captifs nous demandaient des chants joyeux: Chantez-nous quelque chose des cantiques de Sion.

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Comment chanterions-nous les cantiques de l'Éternel, dans une terre étrangère?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Si je t'oublie, Jérusalem, que ma droite s'oublie elle-même!

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Que ma langue s'attache à mon palais, si je ne me souviens de toi, si je ne fais de Jérusalem le principal sujet de ma joie!

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Éternel, souviens-toi des enfants d'Édom, qui, dans la journée de Jérusalem, disaient: Rasez, rasez jusqu'à ses fondements!

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Fille de Babel, la dévastée, heureux qui te rendra ce que tu nous as fait!

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Heureux qui saisira tes enfants, et les écrasera contre le rocher!