Psalmii 137

1 Lângă râurile Babilonului, acolo ne-am așezat, da, am plâns când ne-am amintit de Sion.

Sur les rives des fleuves de Babylone, là nous nous assîmes, et nous pleurâmes au souvenir de Sion.

2 Ne-am atârnat harpele noastre în sălcii în mijlocul lor.

Aux saules qui les bordent, nous suspendîmes nos harpes;

3 Pentru că acolo cei ce ne-au dus în captivitate ne cereau cântare; și cei ce ne-au risipit, ne cereau bucurie, spunând: Cântați-ne din cântările Sionului.

car là nos maîtres nous demandaient des hymnes, nos oppresseurs des chants de joie. "Chantez-nous disaient-ils, un des cantiques de Sion!"

4 Cum să cântăm noi cântarea DOMNULUI într-o țară străină?

Comment chanterions-nous l’hymne de l’Eternel en terre étrangère?

5 Dacă te voi uita, Ierusalime, dreapta mea să uite iscusința ei.

Si je t’oublie jamais, Jérusalem, que ma droite me refuse son service!

6 Dacă nu îmi voi aminti de tine, să mi se lipească limba de cerul gurii mele; dacă nu voi înălța Ierusalimul mai presus de bucuria mea dintâi.

Que ma langue s’attache à mon palais, si je ne me souviens toujours de toi, si je ne place Jérusalem au sommet de toutes mes joies!

7 Amintește-ți, DOAMNE, de copiii Edomului în ziua Ierusalimului; ei care au spus: Radeți-l, radeți-l, până la temeliile sale.

Souviens-toi, Seigneur, pour la perte des fils d’Edom, du jour fatal de Jérusalem, où ils disaient: "Démolissez-la, démolissez-la, jusqu’en ses fondements!"

8 Fiică a Babilonului, sortită nimicirii; ferice de cel ce îți răsplătește așa cum ne-ai făcut tu nouă.

Fille de Babel, vouée à la ruine, heureux qui te rendra le mal que tu nous as fait!

9 Ferice de cel ce ia și zdrobește pe micuții tăi de pietre.

Heureux qui saisira tes petits et les brisera contre le rocher!