Iov 29
1 Mai mult, Iov și-a continuat parabola și a spus:
En Job ging voort zijn spreuk op te heffen, en zeide:
2 O, de aș fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păstra;
Och, of ik ware, gelijk in de vorige maanden, gelijk in de dagen, toen God mij bewaarde!
3 Când candela lui strălucea peste capul meu și când prin lumina lui umblam prin întuneric;
Toen Hij Zijn lamp deed schijnen over mijn hoofd, en ik bij Zijn licht de duisternis doorwandelde;
4 Cum eram în zilele tinereții mele, când taina lui Dumnezeu era peste cortul meu;
Gelijk als ik was in de dagen mijner jonkheid, toen Gods verborgenheid over mijn tent was;
5 Când cel Atotputernic mai era cu mine, când copiii mei erau în jurul meu;
Toen de Almachtige nog met mij was, en mijn jongens rondom mij;
6 Când îmi spălam pașii cu unt și stânca îmi revărsa râuri de untdelemn;
Toen ik mijn gangen wies in boter, en de rots bij mij oliebeken uitgoot;
7 Când ieșeam la poartă, trecând prin cetate, când îmi pregăteam scaunul meu în stradă!
Toen ik uitging naar de poort door de stad, toen ik mijn stoel op de straat liet bereiden.
8 Tinerii mă vedeau și se ascundeau; și bătrânii se ridicau și stăteau în picioare.
De jongens zagen mij, en verstaken zich, en de stokouden rezen op en stonden.
9 Prinții își opreau vorbirea și își puneau mâna la gura.
De oversten hielden de woorden in, en leiden de hand op hun mond.
10 Nobilii își rețineau vocea și limba li se lipea de cerul gurii.
De stem der vorsten verstak zich, en hun tong kleefde aan hun gehemelte.
11 Când urechea mă auzea, mă binecuvânta; și când ochiul mă vedea, îmi aducea mărturie;
Als een oor mij hoorde, zo hield het mij gelukzalig; als mij een oog zag, zo getuigde het van mij.
12 Pentru că am eliberat pe cel sărac care striga și pe cel fără tată și pe cel ce nu avea pe nimeni să îl ajute.
Want ik bevrijdde den ellendige, die riep, en den wees, die geen helper had.
13 Binecuvântarea celui ce era gata să piară venea peste mine și făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
De zegen desgenen, die verloren ging, kwam op mij; en het hart der weduwe deed ik vrolijk zingen.
14 Mă îmbrăcam cu dreptate și ea mă înveșmânta; judecata mea era ca o robă și o diademă.
Ik bekleedde mij met gerechtigheid, en zij bekleedde mij; mijn oordeel was als een mantel en vorstelijke hoed.
15 Eram ochi celui orb și picioare pentru șchiop.
Den blinden was ik tot ogen, en den kreupelen was ik tot voeten.
16 [Eram] tată celor săraci; și cauza pe care nu o cunoșteam, am cercetat-o în amănunțime.
Ik was den nooddruftigen een vader; en het geschil, dat ik niet wist, dat onderzocht ik.
17 Și am frânt fălcile celui stricat și am smuls prada din dinții lui.
En ik verbrak de baktanden des verkeerden, en wierp den roof uit zijn tanden.
18 Atunci am spus: Voi muri în cuibul meu și voi înmulți zilele mele precum nisipul.
En ik zeide: Ik zal in mijn nest den geest geven, en ik zal de dagen vermenigvuldigen als het zand.
19 Rădăcina mea era întinsă lângă ape și roua se așeza toată noaptea pe ramura mea.
Mijn wortel was uitgebreid aan het water, en dauw vernachtte op mijn tak.
20 Gloria mea era proaspătă în mine și arcul meu era înnoit în mâna mea.
Mijn heerlijkheid was nieuw bij mij, en mijn boog veranderde zich in mijn hand.
21 Mă ascultau oamenii și așteptau și tăceau la sfatul meu.
Zij hoorden mij aan, en wachtten, en zwegen op mijn raad.
22 După cuvântarea mea nu mai vorbeau; și vorbirea mea picura peste ei.
Na mijn woord spraken zij niet weder, en mijn rede drupte op hen.
23 Și mă așteptau ca pe ploaie; și își deschideau larg gura ca după ploaia târzie.
Want zij wachtten naar mij, gelijk naar den regen, en sperden hun mond open, als naar den spaden regen.
24 [Dacă] râdeam de ei, nu credeau; și lumina înfățișării mele nu o doborau.
Lachte ik hun toe, zij geloofden het niet; en het licht mijns aangezichts deden zij niet nedervallen.
25 Le alegeam calea și ședeam drept mai mare conducător și locuiam ca un împărat în armată, ca unul care mângâie pe cei ce jelesc.
Verkoos ik hun weg, zo zat ik bovenaan, en woonde als een koning onder de benden, als een, die treurigen vertroost.
