< Geneză 6 >

1 Şi s-a întâmplat, pe când oamenii au început a se înmulţi pe faţa pământului şi li s-au născut fiice,
जब रु — ए — ज़मीन पर आदमी बहुत बढ़ने लगे और उनके बेटियाँ पैदा हुई।
2 Că fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi şi-au luat soţii din toate pe care le-au ales.
तो ख़ुदा के बेटों ने आदमी की बेटियों को देखा कि वह ख़ूबसूरत हैं; और जिनको उन्होंने चुना उनसे ब्याह कर लिया।
3 Şi DOMNUL a spus: Duhul meu nu se va lupta întotdeauna cu omul, căci el este de asemenea şi carne; totuşi zilele lui vor fi o sută douăzeci de ani.
तब ख़ुदावन्द ने कहा कि मेरी रूह इंसान के साथ हमेशा मुज़ाहमत न करती रहेगी। क्यूँकि वह भी तो इंसान है; तो भी उसकी उम्र एक सौ बीस साल की होगी।
4 Erau uriaşi pe pământ în acele zile şi, de asemenea, după aceea, când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor şi ele le-au născut copii, aceştia au fost războinicii, care au fost în vechime oameni de renume.
उन दिनों में ज़मीन पर जब्बार थे, और बाद में जब ख़ुदा के बेटे इंसान की बेटियों के पास गए, तो उनके लिए उनसे औलाद हुई। यही पुराने ज़माने के सूर्मा हैं, जो बड़े नामवर हुए हैं।
5 Şi Dumnezeu a văzut că stricăciunea omului era mare pe pământ şi că fiecare imaginaţie a gândurilor inimii sale era numai facere de rău continuă.
और ख़ुदावन्द ने देखा कि ज़मीन पर इंसान की बदी बहुत बढ़ गई, और उसके दिल के तसव्वुर और ख़याल हमेशा बुरे ही होते हैं।
6 Şi aceasta l-a făcut pe DOMNUL să se pocăiască pentru că a făcut pe om pe pământ şi l-a mâhnit în inima lui.
तब ख़ुदावन्द ज़मीन पर इंसान के पैदा करने से दुखी हुआ और दिल में ग़म किया।
7 Şi DOMNUL a spus: Voi nimici de pe faţa pământului pe omul pe care l-am creat, deopotrivă om şi animal şi târâtoarea şi păsările cerului, fiindcă aceasta mă face să mă pocăiesc că i-am făcut.
और ख़ुदावन्द ने कहा कि मैं इंसान को जिसे मैंने पैदा किया, रू — ए — ज़मीन पर से मिटा डालूँगा; इंसान से लेकर हैवान और रेंगनेवाले जानदार और हवा के परिन्दों तक; क्यूँकि मैं उनके बनाने से दुखी हूँ।
8 Dar Noe a găsit har în ochii DOMNULUI.
मगर नूह ख़ुदावन्द की नज़र में मक़्बूल हुआ।
9 Acestea sunt generaţiile lui Noe: Noe a fost un bărbat drept şi desăvârşit în generaţiile lui şi Noe a umblat cu Dumnezeu.
नूह का नसबनामा यह है: नूह मर्द — ए — रास्तबाज़ और अपने ज़माने के लोगों में बे'ऐब था, और नूह ख़ुदा के साथ — साथ चलता रहा।
10 Şi Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
और उससे तीन बेटे सिम, हाम और याफ़त पैदा हुए।
11 Şi pământul era corupt înaintea lui Dumnezeu şi pământul era umplut de violenţă.
लेकिन ज़मीन ख़ुदा के आगे नापाक हो गई थी, और वह ज़ुल्म से भरी थी।
12 Şi Dumnezeu a privit peste pământ şi, iată, acesta era corupt, pentru că toată făptura şi-a corupt calea pe pământ.
और ख़ुदा ने ज़मीन पर नज़र की और देखा, कि वह नापाक हो गई है; क्यूँकि हर इंसान ने ज़मीन पर अपना तरीक़ा बिगाड़ लिया था।
13 Şi Dumnezeu i-a spus lui Noe: Sfârşitul a toată făptura a ajuns înaintea mea, fiindcă pământul este plin de violenţă din cauza lor; şi, iată, îi voi nimici împreună cu pământul.
और ख़ुदा ने नूह से कहा कि पूरे इंसान का ख़ातिमा मेरे सामने आ पहुँचा है; क्यूँकि उनकी वजह से ज़मीन जुल्म से भर गई, इसलिए देख, मैं ज़मीन के साथ उनको हलाक करूँगा।
14 Fă-ţi o arcă din lemn de gofer, să faci camere în arcă şi să o smoleşti pe dinăuntru şi pe dinafară cu smoală.
तू गोफर की लकड़ी की एक कश्ती अपने लिए बना; उस कश्ती में कोठरियाँ तैयार करना और उसके अन्दर और बाहर राल लगाना।
15 Şi acesta este modelul după care să o faci: Lungimea arcei să fie de trei sute de coţi, lăţimea acesteia cincizeci de coţi şi înălţimea acesteia treizeci de coţi.
और ऐसा करना कि कश्ती की लम्बाई तीन सौ हाथ, उसकी चौड़ाई पचास हाथ और उसकी ऊँचाई तीस हाथ हो।
16 Să faci arcei o fereastră, deasupra, să o termini la un cot de la acoperiş, şi uşa arcei să o aşezi în latura arcei; să faci arca cu trei nivele: cel de jos, al doilea şi al treilea.
और उस कश्ती में एक रौशनदान बनाना, और ऊपर से हाथ भर छोड़ कर उसे ख़त्म कर देना; और उस कश्ती का दरवाज़ा उसके पहलू में रखना; और उसमें तीन हिस्से बनाना निचला, दूसरा और तीसरा।
17 Şi iată, eu, chiar eu, voi aduce un potop de ape peste pământ, pentru a nimici toată făptura de sub cer, în care este suflarea vieţii şi fiecare lucru care este pe pământ va muri.
और देख, मैं ख़ुद ज़मीन पर पानी का तूफ़ान लानेवाला हूँ, ताकि हर इंसान को जिसमें जिन्दगी की साँस है, दुनिया से हलाक कर डालूँ, और सब जो ज़मीन पर हैं मर जाएँगे।
18 Dar cu tine îmi voi întemeia legământul meu; şi să intri în arcă, tu şi fiii tăi şi soţia ta şi soţiile fiilor tăi cu tine.
लेकिन तेरे साथ मैं अपना 'अहद क़ाईम करूँगा; और तू कश्ती में जाना — तू और तेरे साथ तेरे बेटे और तेरी बीवी और तेरे बेटों की बीवियाँ।
19 Şi din fiecare vieţuitoare de orice făptură, două din fiecare soi, să aduci în arcă, pentru a le ţine în viaţă cu tine; să fie parte bărbătească şi parte femeiască.
और जानवरों की हर क़िस्म में से दो — दो अपने साथ कश्ती में ले लेना, कि वह तेरे साथ जीते बचें, वह नर — ओ — मादा हों।
20 Din păsări, după felul lor, şi din vite, după felul lor, şi din fiecare târâtoare a pământului, după felul ei, două din fiecare soi vor veni la tine, pentru a le ţine în viaţă.
और परिन्दों की हर क़िस्म में से, और चरिन्दों की हर क़िस्म में से, और ज़मीन पर रेंगने वालों की हर क़िस्म में से दो दो तेरे पास आएँ, ताकि वह जीते बचें।
21 Şi ia la tine din toată mâncarea care se mănâncă şi strânge-o la tine şi va fi mâncare pentru tine şi pentru ele.
और तू हर तरह की खाने की चीज़ लेकर अपने पास जमा' कर लेना, क्यूँकि यही तेरे और उनके खाने को होगा।
22 Astfel a făcut Noe, conform cu tot ceea ce Dumnezeu i-a poruncit, astfel a făcut el.
और नूह ने ऐसा ही किया; जैसा ख़ुदा ने उसे हुक्म दिया था, वैसा ही 'अमल किया।

< Geneză 6 >

The World is Destroyed by Water
The World is Destroyed by Water