< Geneză 39 >

1 Şi Iosif a fost coborât în Egipt; şi Potifar, un ofiţer al lui Faraon, căpetenia gărzii, un egiptean, l-a cumpărat din mâinile ismaeliţilor, care îl coborâseră acolo.
İsmaililer Yusuf'u Mısır'a götürmüştü. Firavunun görevlisi, muhafız birliği komutanı Mısırlı Potifar onu İsmaililer'den satın almıştı.
2 Şi DOMNUL era cu Iosif şi el era un bărbat prosper; şi era în casa stăpânului său, egipteanul.
RAB Yusuf'la birlikteydi ve onu başarılı kılıyordu. Yusuf Mısırlı efendisinin evinde kalıyordu.
3 Şi stăpânul său a văzut că DOMNUL era cu el şi că DOMNUL făcea să prospere în mâna lui tot ceea ce făcea.
Efendisi RAB'bin Yusuf'la birlikte olduğunu, yaptığı her işte onu başarılı kıldığını gördü.
4 Şi Iosif a găsit har înaintea ochilor lui şi l-a servit; iar el l-a făcut supraveghetor peste casa lui şi tot ce avea a pus în mâna lui.
Yusuf'tan hoşnut kalarak onu özel hizmetine aldı. Evinin ve sahip olduğu her şeyin sorumluluğunu ona verdi.
5 Şi s-a întâmplat, din momentul în care l-a făcut supraveghetor în casa lui şi peste tot ce avea, că DOMNUL a binecuvântat casa egipteanului din cauza lui Iosif; şi binecuvântarea DOMNULUI era peste tot ce avea în casă şi în câmp.
Yusuf'u evinin ve sahip olduğu her şeyin sorumlusu atadığı andan itibaren RAB Yusuf sayesinde Potifar'ın evini kutsadı. Evini, tarlasını, kendisine ait her şeyi bereketli kıldı.
6 Şi a lăsat tot ce avea în mâna lui Iosif; şi nu ştia ce avea, în afară de pâinea pe care o mânca. Iar Iosif era frumos la statură şi plăcut la vedere.
Potifar sahip olduğu her şeyin sorumluluğunu Yusuf'a verdi; yediği yemek dışında hiçbir şeyle ilgilenmedi. Yusuf güzel yapılı, yakışıklıydı.
7 Şi s-a întâmplat, după aceste lucruri că soţia stăpânului său şi-a aruncat ochii pe Iosif; şi ea a spus: Culcă-te cu mine.
Bir süre sonra efendisinin karısı ona göz koyarak, “Benimle yat” dedi.
8 Dar el a refuzat şi a spus soţiei stăpânului său: Iată, pe stăpânul meu nu îl interesează ce este cu mine în casă şi a încredinţat în mâna mea tot ce are;
Ama Yusuf reddetti. “Ben burada olduğum için efendim evdeki hiçbir şeyle ilgilenme gereğini duymuyor” dedi, “Sahip olduğu her şeyin yönetimini bana verdi.
9 Nu este nimeni mai mare în această casă decât mine; nici nu mi-a oprit nimic decât pe tine, deoarece tu eşti soţia lui; cum atunci să pot eu face această mare răutate şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?
Bu evde ben de onun kadar yetkiliyim. Senin dışında hiçbir şeyi benden esirgemedi. Sen onun karısısın. Nasıl böyle bir kötülük yapar, Tanrı'ya karşı günah işlerim?”
10 Şi s-a întâmplat, cum vorbea cu Iosif zi de zi, că el nu i-a dat ascultare să se culce lângă ea, sau să fie cu ea.
Potifar'ın karısı her gün kendisiyle yatması ya da birlikte olması için direttiyse de, Yusuf onun isteğini kabul etmedi.
11 Şi s-a întâmplat, cam în acest timp, că Iosif a intrat în casă să îşi facă lucrul; şi niciunul dintre bărbaţii casei nu era acolo în casă.
Bir gün Yusuf olağan işlerini yapmak üzere eve gitti. İçerde ev halkından hiç kimse yoktu.
12 Iar ea l-a prins de haină, spunând: Culcă-te cu mine; iar el şi-a lăsat haina în mâna ei şi a fugit şi a ieşit afară.
Potifar'ın karısı Yusuf'un giysisini tutarak, “Benimle yat” dedi. Ama Yusuf giysisini onun elinde bırakıp evden dışarı kaçtı.
13 Şi s-a întâmplat, când a văzut ea că el şi-a lăsat haina în mâna ei şi a fugit afară,
Kadın Yusuf'un giysisini bırakıp kaçtığını görünce,
14 Că a chemat bărbaţii din casa ei şi le-a vorbit, spunând: Vedeţi, el a adus un evreu la noi ca să ne batjocorească; el a intrat la mine să se culce cu mine şi eu am strigat cu voce tare.
uşaklarını çağırdı. “Bakın şuna!” dedi, “Kocamın getirdiği bu İbrani bizi rezil etti. Yanıma geldi, benimle yatmak istedi. Ben de bağırdım.
15 Şi s-a întâmplat, când el a auzit că am ridicat vocea şi am strigat, că şi-a lăsat haina cu mine şi a fugit şi a ieşit afară.
Bağırdığımı duyunca giysisini yanımda bırakıp dışarı kaçtı.”
16 Şi a aşezat haina lui lângă ea, până când domnul lui a venit acasă.
Efendisi eve gelinceye kadar Yusuf'un giysisini yanında alıkoydu.
17 Şi a vorbit cu el conform acestor cuvinte, spunând: Servitorul evreu, pe care l-ai adus la noi, a intrat la mine să mă batjocorească.
Ona da aynı şeyleri anlattı: “Buraya getirdiğin İbrani köle yanıma gelip beni aşağılamak istedi.
18 Şi s-a întâmplat, pe când mi-am ridicat vocea şi am strigat, că şi-a lăsat haina cu mine şi a fugit afară.
Ama ben bağırınca giysisini yanımda bırakıp kaçtı.”
19 Şi s-a întâmplat, când stăpânul lui a auzit cuvintele soţiei sale, pe care ea i le-a vorbit, spunând: Astfel mi-a făcut servitorul tău; că furia lui s-a aprins.
Karısının, “Kölen bana böyle yaptı” diyerek anlattıklarını duyunca, Yusuf'un efendisinin öfkesi tepesine çıktı.
20 Şi stăpânul lui Iosif l-a luat şi l-a pus în închisoare, un loc unde prizonierii împăratului erau legaţi; iar el era acolo în închisoare.
Yusuf'u yakalayıp zindana, kralın tutsaklarının bağlı olduğu yere attı. Ama Yusuf zindandayken
21 Dar DOMNUL era cu Iosif şi i-a arătat milă şi i-a dat favoare înaintea ochilor administratorului închisorii.
RAB onunla birlikteydi. Ona iyilik etti. Zindancıbaşı Yusuf'tan hoşnut kaldı.
22 Şi administratorul închisorii a încredinţat în mâna lui Iosif pe toţi prizonierii care erau în închisoare; şi tot ce făceau ei acolo, el era cel ce le făcea.
Bütün tutsakların yönetimini ona verdi. Zindanda olup biten her şeyden Yusuf sorumluydu.
23 Administratorul închisorii nu se uita la nimic din ce era sub mâna lui, pentru că DOMNUL era cu el şi ceea ce el făcea, DOMNUL făcea să prospere.
Zindancıbaşı Yusuf'un sorumlu olduğu işlerle hiç ilgilenmezdi. Çünkü RAB Yusuf'la birlikteydi ve yaptığı her işte onu başarılı kılıyordu.

< Geneză 39 >