Kazatel 1
1 Slova kazatele syna Davidova, krále v Jeruzalémě.
Cuvintele Predicatorului, fiul lui David, împărat în Ierusalim.
2 Marnost nad marnostmi, řekl kazatel, marnost nad marnostmi, a všecko marnost.
Deșertăciunea deșertăciunilor, spune Predicatorul: deșertăciunea deșertăciunilor; totul este deșertăciune.
3 Jaký užitek má člověk ze všelijaké práce své, kterouž vede pod sluncem?
Ce folos are un om din toată munca lui pe care o face sub soare?
4 Věk pomíjí, a jiný věk nastává, ačkoli země na věky trvá.
O generație trece și altă generație vine, dar pământul rămâne pentru totdeauna.
5 Vychází slunce, i zapadá slunce, a k místu svému chvátá, kdež vychází.
Soarele de asemenea răsare și soarele apune și se grăbește spre locul său de unde a răsărit.
6 Jde ku poledni, a obrací se na půlnoci, sem i tam se toče, chodí vítr, a okolky svými navracuje se vítr.
Vântul merge spre sud și se întoarce spre nord; se învârtește continuu, și vântul se întoarce din nou conform rotirilor sale.
7 Všecky řeky jdou do moře, a však se moře nepřeplňuje; do místa, do něhož tekou řeky, navracují se, aby zase odtud vycházely.
Toate râurile curg în mare, totuși marea nu se umple; la locul de unde râurile vin, într-acolo se întorc din nou.
8 Všecky věci jsou plné zaneprázdnění, aniž může člověk vymluviti; nenasytí se oko hleděním, aniž se naplní ucho slyšením.
Toate lucrurile sunt în osteneală; omul nu o poate rosti; ochiul nu se satură a vedea, nici urechea nu se umple cu auzire.
9 Což bylo, jest to, což býti má; a což se nyní děje, jest to, což se díti bude; aniž jest co nového pod sluncem.
Ce a fost, aceea va mai fi; și ce s-a făcut, se va mai face; și nu este nimic nou sub soare.
10 Jest-liž jaká věc, o níž by říci mohl: Pohleď, toť jest cosi nového? Ano již to bylo před věky, kteříž byli před námi.
Este ceva despre care s-ar putea spune: Vezi, acesta este nou? Era deja în vechimea care a fost înainte de noi.
11 Není paměti prvních věcí, aniž také potomních, kteréž budou, památka zůstane u těch, jenž potom nastanou.
Nu este amintire a lucrurilor dinainte; nici nu va fi vreo amintire a lucrurilor ce vor veni la cei ce vor veni după.
12 Já kazatel byl jsem králem nad Izraelem v Jeruzalémě,
Eu, Predicatorul, am fost împărat peste Israel în Ierusalim.
13 A přiložil jsem mysl svou k tomu, jak bych vyhledati a vystihnouti mohl rozumností svou všecko to, což se děje pod nebem. (Takové bídné zaměstknání dal Bůh synům lidským, aby se jím bědovali.)
Și mi-am pus inima să caut și să cercetez prin înțelepciune toate câte sunt făcute sub cer; această osteneală grea a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor ca să fie umiliți prin ea.
14 Viděl jsem všecky skutky, dějící se pod sluncem, a aj, všecko jest marnost a trápení ducha.
Eu am văzut toate lucrările făcute sub soare; și, iată, totul este deșertăciune și chinuire a duhului.
15 Což křivého jest, nemůže se zpřímiti, a nedostatkové nemohou sečteni býti.
Ce este strâmb nu poate fi îndreptat, și ce lipsește nu poate fi numărat.
16 Protož tak jsem myslil v srdci svém, řka: Aj, já zvelebil jsem a rozšířil moudrost nade všecky, kteříž byli přede mnou v Jeruzalémě, a srdce mé dosáhlo množství moudrosti a umění.
Am vorbit îndeaproape cu inima mea, spunând: Iată, am ajuns mare și am obținut mai multă înțelepciune decât toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim; da, inima mea a văzut înțelepciune și cunoaștere din abundență.
17 I přiložil jsem mysl svou, abych poznal moudrost a umění, nemoudrost i bláznovství, ale shledal jsem, že i to jest trápení ducha.
Și mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia; am priceput că aceasta de asemenea este chinuire a duhului.
18 Nebo kde jest mnoho moudrosti, tu mnoho hněvu; a kdož rozmnožuje umění, rozmnožuje bolest.
Căci în multă înțelepciune este multă mâhnire, și cel ce mărește cunoașterea mărește întristarea.
