< 利未記 4 >
Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
2 你告訴以色列子民說:若有人不慎,誤犯了上主的禁令,做了一件不許做的事:為大司祭贖罪,
Vorbește copiilor lui Israel, zicând: Dacă un suflet va păcătui din ignoranță împotriva oricăreia dintre poruncile DOMNULUI, referitor la lucruri care nu trebuiesc făcute, și va lucra împotriva oricăreia dintre ele;
3 如果是一位受傅的司祭犯了罪,連累了人民,他為這罪,應獻一頭無瑕的公牛贖,作贖罪祭。
Dacă preotul, care este uns păcătuiește conform cu păcatul poporului, atunci el să aducă DOMNULUI pentru păcatul său, pe care l-a păcătuit, un taur tânăr, fără cusur, DOMNULUI, ca ofrandă pentru păcat.
4 將牛牽到會幕門口,到上主前,先按手在牛頭上,在上主前宰了。
Și să aducă taurul la ușa tabernacolului întâlnirii înaintea DOMNULUI; și să își pună mâna pe capul taurului și să înjunghie taurul înaintea DOMNULUI.
Și preotul, care este uns, să ia din sângele taurului și să îl aducă la tabernacolul întâlnirii;
6 將手指浸在牲血裏,在上主面前向聖所帳幔灑血七次;
Și preotul să își înmoaie degetul în sânge și să stropească din sângele taurului de șapte ori înaintea DOMNULUI, înaintea perdelei sanctuarului.
7 再將一些牲血,塗在會幕內上主面前的香壇四角上;其餘的牛血都應倒在會幕門口全幡祭壇腳旁。
Și preotul să pună din sânge, înaintea DOMNULUI, pe coarnele altarului de tămâie dulce, care este în tabernacolul întâlnirii; și să toarne tot sângele taurului al ofrandei arse la baza altarului, care este la ușa tabernacolului întâlnirii.
8 以後取出作贖罪的公牛贖所有的脂肪:即遮蓋內臟的脂肪,貼再內臟上所有的脂肪,
Și să scoată din el toată grăsimea taurului pentru ofranda pentru păcat; grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care este pe măruntaie.
9 左右兩腎和兩腎上靠腰部的脂肪以及同兩腎一起取出的肝葉,
Și cei doi rinichi și grăsimea care este pe ei, care este pe coapse și lobul de pe ficat cu rinichii, pe acestea să le scoată,
10 全照從和平祭犧牲的公牛所取出的一樣;司祭應將這一切放在全幡祭上焚燒。
Precum a fost scoasă din taurul sacrificiului ofrandei de pace; și preotul să le ardă pe altarul ofrandei arse.
11 至於公牛贖的皮,所有的肉、頭、腿、內臟和糞,
Și pielea taurului și toată carnea lui, cu capul lui și cu picioarele lui și măruntaiele lui și balega lui,
12 即整個公牛贖,應運到營外倒壇灰的清潔地方,放再木柴上用火焚燒:即在倒壇灰的地方將牠燃燒。為全會眾贖罪。
Chiar întregul taur să-l ducă în afara taberei la un loc curat, unde este turnată cenușa, și să îl ardă cu foc, pe lemne; să fie ars acolo unde este turnată cenușa.
13 如果是全以色列會眾誤犯了過失,而會眾又沒有發覺做了上主戒命所不許做的事,因而有罪。
Și dacă întreaga adunare a lui Israel păcătuiește din ignoranță și lucrul este ascuns de ochii adunării și ei au făcut ceva împotriva oricăreia dintre poruncile DOMNULUI, referitor la lucruri care nu trebuiesc făcute, și sunt vinovați,
14 當他們一發覺自己所犯的罪,會眾就應獻一頭公牛犢作贖罪祭,牽到會幕前;
Când păcatul, pe care l-au păcătuit este cunoscut, adunarea să aducă un taur tânăr pentru păcat și să îl aducă înaintea tabernacolului întâlnirii.
15 會眾的長老在上主前,按手在牛頭上,在上主前宰;
Și bătrânii adunării să își pună mâinile pe capul taurului înaintea DOMNULUI și taurul să fie înjunghiat înaintea DOMNULUI.
Și preotul, care este uns, să aducă din sângele taurului la tabernacolul întâlnirii;
17 將手指浸在牲血裏,在上主面前向帳幔灑血七次。
Și preotul să își înmoaie degetul în sânge și să îl stropească de șapte ori înaintea DOMNULUI, înaintea perdelei.
18 再將一些牲血塗在會幕內上主面前的祭壇四角上;其餘的血,都應倒在會幕門口的全燔祭壇腳旁。
Și să pună câtva din sânge pe coarnele altarului, care este înaintea DOMNULUI, care este în tabernacolul întâlnirii, și să toarne tot sângele la baza altarului pentru ofrandele arse, care este la ușa tabernacolului întâlnirii.
Și să îi scoată toată grăsimea și să o ardă pe altar.
20 處置這牛,如處置贖罪祭的公牛犢一樣處置。司祭如此為他們贖了罪,他們方可獲得罪赦。
Și să facă cu taurul precum a făcut cu taurul pentru ofrandă pentru păcat, astfel să facă el cu acesta și preotul să facă ispășire pentru ei, și acesta să le fie iertat.
21 以後應將這公牛犢運到營外焚燒,如焚燒上述的公牛犢一樣:這是為會眾的贖罪祭。為首長贖罪。
Și el să care taurul în afara taberei și să îl ardă precum l-a ars pe primul taur, aceasta este ofrandă pentru păcat, pentru adunare.
22 如果是一位首長犯了罪,不慎做了上主他的天主的誡命所不許做的事,因而有罪。
Când un conducător a păcătuit și a făcut ceva din ignoranță împotriva oricăreia dintre poruncile DOMNULUI Dumnezeul său, referitor la lucruri care nu trebuiesc făcute, și este vinovat,
23 當他一發覺自己犯了罪,就奉獻一隻無瑕的公山羊做祭品,
Sau dacă păcatul său, în care a păcătuit, ajunge la cunoașterea sa, el să-și aducă darul, un ied dintre capre, o parte bărbătească, fără cusur;
24 先按手在羊頭上,後在宰殺全燔祭犧牲的地方,在上主前將牠宰了:這是贖罪祭。
Și să își pună mâna pe capul țapului și să îl înjunghie în locul unde ei înjunghie ofranda arsă, înaintea DOMNULUI, aceasta este ofrandă pentru păcat.
25 然後司祭用手指蘸些贖罪祭犧牲的血,塗在全燔祭祭壇四角上;其餘的血,都應倒在會幕門口的全燔祭壇腳旁。
Și preotul să ia din sângele ofrandei pentru păcat, cu degetul său, și să îl pună pe coarnele altarului ofrandei arse și să toarne sângele lui la baza altarului pentru ofranda arsă.
26 所有的脂肪,如同和平祭犧牲的脂肪一樣,都應放在祭壇上焚燒。司祭如此為他的罪行了贖罪禮,他方可穫得罪赦。為平民贖罪
Și să îi ardă toată grăsimea pe altar, precum grăsimea sacrificiului ofrandelor de pace; și preotul să facă ispășire pentru el, referitor la păcatul lui, și acesta îi va fi iertat.
27 如果是一個平民不慎犯了罪,做了上主的誡命所不許做的事,因而有罪。
Și dacă oricine dintre oamenii de rând păcătuiește din ignoranță, făcând ceva împotriva oricăreia dintre poruncile DOMNULUI, referitor la lucruri care nu trebuiesc făcute, și este vinovat,
28 當他一發覺自己犯了罪,就應為自己所犯的罪,奉獻一隻無瑕的母山羊作祭品;
Sau dacă păcatul său, pe care l-a păcătuit ajunge la cunoașterea sa, atunci să își aducă darul: un ied dintre capre, parte femeiască fără cusur, pentru păcatul său pe care l-a păcătuit.
29 先按手在贖罪祭犧牲的頭上,後在宰殺全燔祭犧牲的地方,將贖罪祭犧牲宰了。
Și să își pună mâna pe capul ofrandei pentru păcat și să înjunghie ofranda pentru păcat în locul unde se face ofranda arsă.
30 然後司祭用手蘸些牲血,塗在全燔祭壇四角上;其餘的血,都應倒在祭壇腳旁。
Și preotul să ia din sângele ei cu degetul său și să îl pună pe coarnele altarului al ofrandei arse și să toarne tot sângele ei la baza altarului.
31 所有的脂肪像和平祭犧牲一樣,都應取出;司祭應將這一切放在祭台上焚燒,化為中悅上主的馨香。司祭如此為他贖了罪,他方可獲得罪赦。
Și să scoată toată grăsimea acesteia, precum este scoasă grăsimea de la sacrificiul ofrandelor de pace; și preotul să o ardă pe altar pentru o aromă dulce DOMNULUI; și preotul să facă ispășire pentru el și acesta să îi fie iertat.
32 如果是奉獻一隻小綿羊做為贖罪祭犧牲,應獻一隻無瑕的母羊。
Și dacă el aduce un miel ca ofrandă pentru păcat, el să aducă o parte femeiască fără cusur.
33 先按手在贖罪祭犧牲的頭上,後在宰殺全燔祭犧牲的地方宰了,作為贖罪祭。
Și să își pună mâna pe capul ofrandei pentru păcat și să o înjunghie ca ofrandă pentru păcat în locul unde ei înjunghie ofranda arsă.
34 司祭用手指蘸些贖罪祭犧牲的血,塗在全燔祭壇四角上;其餘的血,都應倒在祭壇腳旁。
Și preotul să ia din sângele ofrandei pentru păcat cu degetul său și să îl pună pe coarnele altarului pentru ofranda arsă și să toarne tot sângele ei la baza altarului;
35 所有的脂肪都應取出,有如由和平祭犧牲的小羊所取出的脂肪一樣。司祭應將這一切放在祭壇上,與獻給上主的火祭一同焚燒。司祭如此為他的罪行了贖罪禮,他方可獲得罪赦。
Și să scoată toată grăsimea ei, precum este scoasă grăsimea mielului de la sacrificiul ofrandelor de pace; și preotul să le ardă pe altar, conform ofrandelor făcute prin foc DOMNULUI; și preotul să facă ispășire pentru păcatul lui pe care l-a făcut și acesta îi va fi iertat.