< 以賽亞書 45 >

1 上主這樣對他的受傅者居魯士說:--我牽著他的右手,使他蹂躪他面前的列國,解除列王的腰帶;我在他前開啟城門,使門戶不再關閉--「
Astfel spune DOMNUL unsului său, lui Cirus, a cărui dreaptă am ţinut-o, pentru a supune naţiuni înaintea lui; şi voi dezlega coapsele împăraţilor, pentru a deschide înaintea lui cele două porţi părăsite; şi porţile nu vor fi închise;
2 我要走在你前面,把岐嶇的路修平;我要把銅門打破,將鐵閂擊碎,
Voi merge înaintea ta şi locurile strâmbe le voi îndrepta, voi sparge în bucăţi porţile de aramă şi voi tăia în două drugii de fier,
3 把隱藏的錢財和秘密的寶物賜給你,為叫你知道:是我上主,以色列的天主,提著你的名召叫了你。
Şi îţi voi da tezaurele întunericului şi bogăţiile ascunse ale locurilor tainice, ca să ştii că eu, DOMNUL, care te chem pe nume, sunt Dumnezeul lui Israel.
4 為了我的僕人雅各伯和我揀選的以色列的緣故,我提著你的名召叫了你,給你起了這個稱號,縱然你還不認識我。
De dragul lui Iacob, servitorul meu, şi Israel, alesul meu, te-am chemat chiar pe numele tău, ţi-am dat [încă] un nume, deşi nu m-ai cunoscut.
5 我是上主,再沒有另一位;除我以外,沒有別的神;雖然你還不認識我,我卻武裝了你,
Eu sunt DOMNUL şi nu este altul, nu este Dumnezeu în afară de mine, te-am încins, deşi nu m-ai cunoscut,
6 為叫從日出到日落之地的人都知道:除我之外,再沒有另一位。我是上主,再沒有另一位;
Ca ei să ştie de la ridicarea soarelui şi de la vest, că nu este nimeni în afară de mine. Eu sunt DOMNUL şi nu este altul.
7 是我造了光明,造了黑暗;造了幸福,降了災禍:是我上主造成了這一切。」
Eu formez lumina şi creez întuneric, fac pace şi creez rău, eu DOMNUL fac toate acestea.
8 諸天,請由上滴下甘露,望雲彩降下仁義,願大地裂開生出救恩,願正義一同出生!我上主創造了這事。
Picuraţi voi ceruri de deasupra şi cerurile să toarne dreptate; să se deschidă pământul şi ele să aducă salvare şi dreptatea să răsară împreună; eu, DOMNUL, am creat aceasta.
9 禍哉,那與自己的製造者爭辯的!瓦器豈能與摶泥者爭辯﹖陶器豈能對陶工說:「你做的是什麼啊!」或說:「你手製的不精美!」
Vai celui ce se luptă cu Făcătorul său! Să se lupte ciobul cu cioburile pământului. Va spune lutul celui ce îl modelează: Ce faci? sau lucrarea ta: Nu are mâini?
10 禍哉!那向父親說:「你為什麼生子﹖」或向母親說:「你為什麼生育」的人!
Vai celui ce spune tatălui său: Ce naşti tu? sau femeii: Ce ai adus pe lume?
11 以色列的聖者、安排將來的上主這樣說:「關於我子女的事,你們要質問我嗎﹖或者對我手中的工作,你們有所吩咐嗎!
Astfel spune DOMNUL, Cel Sfânt al lui Israel şi Făcătorul său: Întrebaţi-mă despre lucruri ce vor veni referitor la fiii mei şi referitor la lucrarea mâinilor mele să îmi porunciţi.
12 是我造了大地,又造了地上的人;是我親手展開了諸天,佈置了天上的星辰;
Am făcut pământul şi am creat omul pe acesta; eu, mâinile mele, au întins cerurile şi întregii lor oştiri i-am poruncit.
13 是我由於仁義喚起了他;我要修平他的道路,他要修建我的城池,遣回我的俘虜,而不索取贖金,也不要求報酬。」這是萬軍上主說的。
L-am ridicat în dreptate şi voi îndruma toate căile lui, el va construi cetatea mea şi va da drumul captivilor mei, nu pentru preţ nici pentru răsplată, spune DOMNUL oştirilor.
14 上主這樣說:「埃及的工人,雇士的商人,以及色巴的巨人,都要過來,歸屬於你;他們都要帶著鎖鍊追隨你後;並俯伏在你面前,懇求你說:惟獨你這裏有天主,以外沒有別的神明。」
Astfel spune DOMNUL: Munca Egiptului şi marfa Etiopiei şi a sabeenilor, bărbaţi de statură înaltă, vor veni peste tine şi vor fi ai tăi, vor veni după tine; în lanţuri vor veni şi ţi se vor pleca, îţi vor aduce cereri, spunând: Cu siguranţă Dumnezeu este în tine; şi nu este altul, nu este alt Dumnezeu.
15 以色列的天主,救主!你真是隱密的天主。
Cu adevărat tu eşti un Dumnezeu care te ascunzi, O Dumnezeul lui Israel, Salvatorul.
16 製造偶像的人必蒙羞受辱,一同歸於羞慚。
Ei vor fi ruşinaţi şi de asemenea încurcaţi, cu toţii; vor merge spre încurcare toţi făcătorii de idoli.
17 但以色列必因上主而得救,獲享永遠的救恩:你們不會蒙羞受辱,直到永遠。
Dar Israel va fi salvat în DOMNUL cu o salvare veşnică, voi nu veţi fi ruşinaţi, nici încurcaţi pentru totdeauna şi întotdeauna.
18 因為那創造諸天的上主--只有他是天主,是他創造、形成和奠定了大地:他並非創造了一團混沌,而是為使人居住纔造了它--他這樣說:「我是上主,沒有另一位。
Fiindcă astfel spune DOMNUL care a creat cerurile; Dumnezeu însuşi care a format pământul şi l-a făcut; el l-a întemeiat, nu l-a creat în zadar, l-a format pentru a fi locuit: Eu sunt DOMNUL; şi nu este altul.
19 我沒有在隱秘處或黑暗之地說過話,我沒有給雅各伯的子孫說過:你們徒然尋求了我!我上主,只說真實,惟講公理。
Nu am vorbit în taină, într-un loc întunecos al pământului. Nu am spus seminţei lui Iacob: Voi mă căutaţi în zadar, eu, DOMNUL, vorbesc dreptate, vestesc lucruri drepte.
20 列國的餘民!你們一起集合起來,一同前來罷!凡抬過偶像,敬拜過不能施救的神祇的,真是無知!
Adunaţi-vă şi veniţi; apropiaţi-vă împreună, voi, care aţi scăpat dintre naţiuni; nu au cunoaştere cei care înalţă lemnul chipului lor cioplit şi se roagă unui dumnezeu care nu poate salva.
21 請你們陳述,請你們證明,也讓你們一同商量商量:是誰從古時就叫人聽到這事呢﹖是誰早已宣佈了呢﹖不是我,上主嗎!的確,除我以外,沒有別的神!除我以外,再沒有一個仁義的神和救主。
Spuneţi şi aduceţi-i aproape; da, să facă sfat împreună, cine a vestit aceasta din vechime? Cine a spus aceasta de atunci? Oare nu eu, DOMNUL? Şi nu este alt Dumnezeu în afară de mine; un Dumnezeu drept şi un Salvator; nu este altul în afară de mine.
22 大地四極的人!你們歸依我,必能得救,因為只有我是天主,再沒有另一個。
Priviţi la mine şi fiţi salvaţi, toate marginile pământului, fiindcă eu sunt Dumnezeu şi nu este altul.
23 我指著我自己起誓:真理一出我口,那話決不返回;人人都將向我屈膝,眾舌都要指著我起誓。
Am jurat pe mine însumi, cuvântul a ieşit din gura mea în dreptate şi nu se va întoarce: Căci fiecare genunchi mi se va pleca, fiecare limbă va jura.
24 人都要說:唯有在上主前有仁義和力量。凡向他發怒的,必要含羞地歸依他。
Cu siguranţă, unul va spune: În DOMNUL am dreptate şi tărie, la el vor veni oameni; şi toţi cei aprinşi împotriva lui vor fi ruşinaţi.
25 以色列所有的後裔,必要因上主獲勝誇耀。」
În DOMNUL va fi declarată dreaptă şi se va glorifica toată sămânţa lui Israel.

< 以賽亞書 45 >