< 以西結書 22 >
Mai mult, cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând:
2 人子,你應開庭裁判這座流人血的城,叫她知道自己的醜惡。
Și tu, fiu al omului, vei judeca, vei judeca tu cetatea sângeroasă? Da, fă-o să cunoască toate urâciunile ei.
3 你應說:吾主上主這樣說:那流人血,使時辰迫近,製造偶像,自染不潔的城,是有禍的!
Atunci să spui: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Cetatea varsă sânge în mijlocul ei, ca să vină timpul ei și își face idoli împotriva ei însăși pentru a se pângări.
4 因你傾流人血,自負血債;因你製造偶像,自染不潔,致使你的日子已近,你的年限已到;為此,我要使你成為萬民所侮辱,萬邦所恥笑的對象。
Tu ai devenit vinovată în sângele tău pe care l-ai vărsat; și te-ai pângărit în idolii tăi pe care i-ai făcut; și ai făcut ca zilele tale să se apropie și ai ajuns la anii tăi; de aceea te-am făcut ocară pentru păgâni și batjocură pentru toate țările.
5 那離你近,離你遠的,都要恥笑你為一惡名多亂的城。
[Cei de] aproape și [cei de] departe de tine te vor batjocori, [pe tine care ești] mârșavă [și] mult chinuită.
6 看,以色列的首領,在你中間各逞其能,傾流人的血。
Iată, prinții lui Israel, fiecare, au fost în tine ca să verse sânge după puterea lor.
7 在你中間有人輕視父母,在你中間有人壓迫外方人,在你中間也有人欺壓孤兒寡婦。
În tine au disprețuit pe tată și pe mamă; în mijlocul tău s-au purtat cu oprimare cu străinul; în tine au chinuit pe cel fără tată și pe văduvă.
Ai disprețuit lucrurile mele sfinte și ai pângărit sabatele mele.
9 在你中間有人誹謗,好傾流人血。在你中間有人到山上吃祭物,在你中間有人行淫亂。
În tine sunt oameni defăimători pentru a vărsa sânge; și în tine ei mănâncă pe munți; în mijlocul tău ei lucrează cu desfrânare.
10 在你中間有人揭開父親的下體,在你中間有人玷污行經不潔的婦女。
În tine au descoperit ei goliciunea tatălui lor; în tine au umilit pe cea care era pusă deoparte din cauza murdăriei.
11 在你中間有人同鄰人的妻子行醜惡之事,有人姦污自己的兒媳,有人玷辱自己的姊妹,即父親的女兒。
Și unul a făcut urâciune cu soția aproapelui său; și un altul a pângărit-o cu desfrânare pe nora lui; iar un altul în tine a umilit-o pe sora sa, pe fiica tatălui său.
12 在你中間有人接受賄賂,以傾流人血。你收息金,放重利,用強力剝削你的近人,而你竟忘了我──吾主上主的斷語──
În tine au luat ei daruri pentru a vărsa sânge; ai luat camătă și dobândă și ai câștigat cu lăcomie de la aproapele tău prin jecmănire și pe mine m-ai uitat, spune Domnul DUMNEZEU.
13 看,對對你所放的重利,對在你中間所流的血債,我要鼓掌。
Iată, de aceea am bătut din mâna mea la câștigul tău necinstit pe care l-ai câștigat și la sângele tău care a fost în mijlocul tău.
14 在我與你算賬的那天,難道你的心還能忍受,你的手還能堅強﹖我,上主言出必行。
Poate inima ta să îndure sau pot mâinile tale să fie tari, în zilele în care mă voi ocupa de tine? Eu DOMNUL am vorbit aceasta și [o] voi face.
15 我要將你驅逐在異民中,將你散佈在各地,消除你的污穢。
Și te voi împrăștia printre păgâni și te voi risipi în țări și voi mistui necurăția din tine.
16 以後在異民眼前,我必再使你做我的產業:如此你要承認我是上主。」
Și îți vei lua moștenirea în tine însuți înaintea ochilor păgânilor și vei cunoaște că eu [sunt] DOMNUL.
Și cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând:
18 人子,以色列家族對我好像是渣滓,他們成了爐中的銅、錫、鐵和鋁,他們都成了銀渣。
Fiu al omului, casa lui Israel a devenit pentru mine [ca o] zgură; ei toți [sunt] aramă și cositor și fier și plumb în mijlocul cuptorului; ei sunt zgura argintului.
19 因此吾主上主這樣說:因為你們都成了渣滓,為此,看,我必將你們聚集在耶路撒冷,
De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că toți ați devenit zgură, iată, de aceea vă voi aduna în mijlocul Ierusalimului.
20 就如把銀、銅、鐵、鉛和錫聚集在煉爐中,在上面吹火,使它們鎔化;照樣,我也要把你們聚集在我的怒火和憤恨中,將你們拋在裏面鎔化。
[Precum] ei adună argint și aramă și fier și plumb și cositor în mijlocul cuptorului, pentru a sufla focul asupra lor, să [le] topească; tot astfel vă [voi] aduna în mânia mea și în furia mea și vă [voi] lăsa [acolo] și vă voi topi.
21 我要聚集你們,在你們身上吹起我的怒火,使你們鎔化在耶路撒冷;
Da, vă voi aduna și voi sufla asupra voastră în focul mâniei mele și veți fi topiți în mijlocul lui.
22 就像銀子在煉爐中鎔化,你們也照樣在城中鎔化:如此,你們就承認我是上主,是我在你們身上發洩了怒火。」
Precum este topit argintul în mijlocul cuptorului, tot astfel veți fi topiți în mijlocul lui; și veți cunoaște că eu, DOMNUL, mi-am turnat furia asupra voastră.
Și cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând:
24 人子,你應對此城說:你是一塊在震怒之日無雨無水之地。
Fiu al omului, spune-i ei: Tu [ești] țara necurățită, fără ploaie în ziua indignării.
25 城中的王侯像司裂獵物的吼獅,他們吞噬人民,搶奪財物和珍寶,增加了城中的寡婦。
[Este] o uneltire a profeților ei în mijlocul ei, ca un leu care răcnește, sfâșiind prada; ei au mâncat suflete; au luat tezaurul și lucrurile prețioase; i-au făcut multe văduve în mijlocul ei.
26 城中司祭違犯我的法律,褻瀆我的聖物,不分別聖與俗,不辨明潔與不潔,且掩目不顧我的安息日,致使我在他們中蒙受褻瀆。
Preoții ei au violat legea mea și au spurcat lucrurile mele sfinte; nu au făcut deosebire între [ce este] sfânt și [ce] nu [este] sfânt, nici nu au arătat [deosebire] dintre necurat și curat și și-au ascuns ochii de la sabatele mele și eu sunt spurcat printre ei.
27 城中的首長像撕裂獵物的豺狼,傾流人血,殺害人命,以圖謀不義之財。
Prinții ei în mijlocul ei [sunt] ca lupi sfâșiind prada, pentru a vărsa sânge [și] pentru a nimici suflete, pentru a obține câștig necinstit.
28 城中的先知還為他們掩飾罪過,所見的都是假異象,所說的都是欺詐的預言。他們說:吾主上主這樣說,其實上主並沒有說。
Și profeții ei i-au tencuit cu [mortar] nestins, văzând deșertăciune și ghicindu-le minciuni, spunând: Astfel spune Domnul DUMNEZEU, când DOMNUL nu a vorbit.
29 本地的人民蠻橫強暴,劫奪搶掠,欺壓窮苦貧困的人,迫害外方人,無法無天。
Poporul țării a lucrat cu oprimare și a practicat hoția și au chinuit pe cel sărac și pe cel nevoiaș; da, ei au oprimat pe străin pe nedrept.
30 我在他們中找尋一個能修理城牆的人,能在我面前為保護本地,站在缺口處,免得我去破壞那地方的人;但我沒找到一個。
Și eu am căutat un om printre ei, care să facă îngrăditura și să stea neclintit în spărtură, înaintea mea, pentru țară, ca să nu o distrug; dar nu am găsit pe nimeni.
31 為此,我向他們發洩我的怒氣,用我的怒火消滅他們,把他們的行為報復在他們頭上──吾主上主的斷語。
De aceea mi-am turnat indignarea asupra lor; i-am mistuit cu focul mâniei mele; le-am întors calea asupra capului lor, spune Domnul DUMNEZEU.