< 列王紀上 17 >

1 [厄里亞先知預言旱災]基肋阿得提市貝出身的提市貝人厄里亞對阿哈布說:「我指著我所服侍的永生上主、以色列的天主起誓:這幾年如果沒有我的命令,天決不降露或落雨! 」
Şi Ilie tişbitul, care era dintre locuitorii Galaadului, i-a spus lui Ahab: Precum DOMNUL Dumnezeul lui Israel trăieşte, înaintea căruia stau în picioare, nu va fi nici rouă nici ploaie în anii aceştia, decât conform cuvântului meu.
2 有上主的話傳於厄里亞說:「
Şi cuvântul DOMNULUI a venit la el, spunând:
3 你離開這裏,轉向東方,隱居在約但河東的革黎特校河旁。
Du-te de aici şi întoarce-te spre est şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este înaintea Iordanului.
4 你要喝那小河裏的水,我已經吩咐烏鴉在那裏供給你食物。」
Şi se va întâmpla, că vei bea din pârâu şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo.
5 厄里亞就依照上主的話去做,去住在約但河東的革黎特小河旁。
Astfel el a mers şi a făcut conform cuvântului DOMNULUI; fiindcă a mers şi a locuit lângă pârâul Cherit, care este înaintea Iordanului.
6 烏鴉早晨給他送餅和肉來,晚上也給他送餅和肉來;渴了,就喝那小河裏的水。
Şi corbii i-au adus pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara; şi el a băut din pârâu.
7 不幾天以後,那地方沒有落雨,小河也乾涸了。
Şi s-a întâmplat după un timp, că pârâul a secat, pentru că nu fusese ploaie în ţară.
8 有上主的話傳於厄里亞說:「
Şi cuvântul DOMNULUI a venit la el, spunând:
9 你起身往漆冬匝爾法特去,住在那裏;我已吩咐那裏的一個寡婦供養你。」
Ridică-te, mergi la Sarepta, care aparţine de Sidon, şi locuieşte acolo; iată, am poruncit unei femei văduve de acolo să te sprijine.
10 他就起身往匝爾法特去了,來到城門時,看見一個寡婦在那裏拾木柴。厄里亞喚她說:「請你用器皿取點水來給我喝! 」
Astfel el s-a ridicat şi a mers la Sarepta. Şi când a venit la poarta cetăţii, iată, femeia văduvă era acolo strângând vreascuri; şi el a strigat către ea şi a spus: Adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.
11 她正要去取水的時候,厄里亞又叫住她說:「請你也順便給我拿點餅來! 」
Şi pe când ea mergea să îi aducă, el a strigat către ea şi a spus: Adu-mi, te rog, o bucată de pâine în mâna ta.
12 那寡婦說:「我指著永生上主你的天主起誓:我沒有餅,缸裏只有一把麵,罐裏還有一點油。你看,我正要拾兩根木柴,回去為我和我的兒子做點東西,吃了等死。」
Iar ea a spus: Precum DOMNUL Dumnezeul tău trăieşte, o turtă nu am, ci o mână plină de făină într-un vas şi puţin untdelemn într-un ulcior; şi, iată, strâng două vreascuri, ca să intru şi să o pregătesc pentru mine şi pentru fiul meu, ca să o mâncăm şi să murim.
13 厄里亞對她說:「你不用害怕,僅管照你所說的去做;只是先為我做一個小餅,給我拿來! 然後,再為你和你的兒子做,
Şi Ilie i-a spus: Nu te teme; mergi şi fă precum ai spus; dar fă-mi din ea întâi mie o mică turtă şi adu-mi-o; şi după aceea fă pentru tine şi pentru fiul tău.
14 因為上主以色列的天主這樣說:直到上主使雨落在在地上的那一天,缸裏的麵,決不會用完;罐裏的油,也決不會缺少。」
Pentru că astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Vasul făinii nu se va mistui, nici ulciorul de untdelemn nu se va sfârşi, până în ziua în care DOMNUL va trimite ploaie pe pământ.
15 那個寡婦就照了厄里亞的話去做了;她和厄里亞並她的孩子吃了許多日子;
Şi ea a mers şi a făcut conform spusei lui Ilie; şi ea şi el şi casa ei au mâncat multe zile.
16 缸裏的麵,果然沒有用完,罐裏的油,也沒有減少,正如上主藉著厄里亞所說的話。復活寡婦的兒子
Şi vasul făinii nu s-a terminat, nici urciorul de untdelemn nu s-a sfârşit, conform cuvântului DOMNULUI, pe care îl spusese prin Ilie.
17 這事以後,那婦人,即那家的主母的兒子病了,病得很重,就斷了氣。
Şi s-a întâmplat după aceste lucruri, că fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit; şi boala lui a fost grea, încât nu a mai rămas suflare în el.
18 婦人於是對厄里亞說:「天主的人,我與你有什麼關係﹖你到我這裏來,竟叫上主記起我的罪惡,殺死了我的兒子! 」
Şi ea i-a spus lui Ilie: Ce am eu a face cu tine, o tu, om al lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să aduci în amintire păcatul meu şi să ucizi pe fiul meu?
19 厄里亞對婦人說:「把你的兒子交給我! 」於是厄里亞從她懷裏接過孩子來,抱到他住的樓上,放在自己的床上,
Şi el i-a spus: Dă-mi pe fiul tău. Şi el l-a luat de la sânul ei şi l-a dus în camera de sus, unde locuia el, şi l-a culcat pe propriul lui pat.
20 呼求上主說:「上主,我的天主! 我寄居在這寡婦家中,難道你也忍心加害於她,殺死她的兒子嗎﹖」
Şi a strigat către DOMNUL şi a spus: DOAMNE Dumnezeul meu, ai adus răul şi peste văduva la care locuiesc temporar, ucigând pe fiul ei?
21 厄里亞三次伏在孩子身上,呼求上主說:「上主,我的天主,求你使這孩子的靈魂再回到他身上! 」
Şi s-a întins peste copil de trei ori şi a strigat către DOMNUL şi a spus: DOAMNE Dumnezeul meu, te rog, să se întoarcă sufletul acestui copil în el.
22 上主聽了厄里亞的呼求,孩子的靈魂又回到他身上,孩子就又活了。
Şi DOMNUL a auzit vocea lui Ilie; şi sufletul copilului s-a întors înapoi în el şi el a trăit.
23 厄里亞將孩子曾樓上抱下來,到房間內,把孩子交給他的母親說:「看,你兒子活了! 」
Şi Ilie a luat copilul şi l-a adus din cameră în casă şi l-a dat mamei sale; şi Ilie a spus: Vezi, fiul tău trăieşte.
24 那婦人對厄里亞說:「現在我知道你是天主的人,上主藉著你的口所說的話,確是真理。」
Şi femeia i-a spus lui Ilie: Acum prin aceasta cunosc că eşti un om al lui Dumnezeu şi cuvântul DOMNULUI în gura ta este adevăr.

< 列王紀上 17 >